Şi pe medici şi medicamentele tot Dumnezeu le-a creat, nu pentru ca ele doar să existe, ci pentru ca de ele să se folosească cei bolnavi. Toate sunt de la El: El îngăduie să ne îmbolnăvim şi tot El ne înconjoară cu mijloace de vindecare. Dacă avem datoria de a păzi dumnezeiescul dar al vieţii, trebuie să ne şi tratăm atunci când suntem bolnavi.

Putem să nu ne tratăm în aşteptarea că Dumnezeu ne va vindeca, însă acest lucru este foarte îndrăzneţ. Putem să nu ne tratăm pentru a exersa în răbdare, în devotamentul faţă de voia lui Dumnezeu, însă acest lucru este foarte înalt şi în acest timp fiecare „of!” va fi spre învinuirea noastră, căci potrivită este numai bucuria plină de recunoştinţă...

A ne trata nu este păcat şi față de acest lucru nici nu trebuie să existe vreo problemă. Însă faptul că mulţi nu s-au folosit de acest mijloc datorită credinţei şi pentru răbdare nu este lipsit de valoare. Trebuie numai ca apoi să şi răbdăm cu blândeţe pentru a nu ajunge la cârtire. Cârtirea este păcat. Cine nu simte curajul, precum facem noi toţi păcătoşii, mai bine să apeleze la doctori, aşteptând în acelaşi timp ajutor de la Dumnezeu: căci El îi învaţă pe doctori.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 223)