Unii oameni, deşi dau cinci sute sau o mie de drah­me unui sărac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucrătorul sărac ce lucrează la ei. Nu pot pricepe. Bine, dai cinci sute şi o mie de drahme celui pe care nu îl ştii, dar pe acesta, pe care îl ai lângă tine şi te ajută, îl laşi să flămânzească? Ai datoria ca mai întâi pe acesta să-l iubeşti şi să-l ajuţi. Dar se vede că aceşti oa­meni fac milostenie ca să fie lăudaţi. Sau pe altul îl trag chiar şi la judecată pentru o mie de drahme, deoarece încep de la o logică lumească, chipurile ca să nu-i con­sidere proşti.

O femeie credincioasă mi-a povestit (în 1958) o întâmplare. Odată ea a vrut să cumpere o cantitate de lemne de la o bătrână, care a făcut trei ore ca să le aducă din pădure în sat. De data aceea a făcut o jumă­tate de oră mai mult, adică trei şi jumătate, pentru că a înconjurat cazarma, ca să n-o prindă pădurarul. „Cât fac?” o întreabă acea femeie. „Cincisprezece drahme”, răspunse bătrâna „Nu, este mult”, îi spune. „Eu le iau cu unsprezece.” „I-am cerut atâta”, mi-a spus acea femeie, „pentru ca pe noi, oamenii duhovniceşti, să nu ne ia de proşti...” Când am auzit, am „săpunit-o” bine. Bătrâna avea două animale şi a pierdut două zile ca să câştige 22 de drahme. În loc să-i fi dat mai mult, i-a mai şi oprit din ceea ce i se cuvenea.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 176-177)