Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

Numeroși credincioși au ales să participe la acest moment de rugăciune, ca pregătire pentru începutul Postului Mare.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre actualitatea postirii și despre cum ne împlinește din punct de vedere spiritual:

„«Vremea postului să o începem luminat, supunându-ne pe noi nevoințelor duhovnicești. Să ne curățim sufletul și trupul; să postim precum de bucate așa și de toată patima, desfătându-ne cu bunătățile duhului, întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toți a vedea Preacinstita Patimă a lui Hristos Dumnezeu și Sfintele Paști, duhovnicește bucurându-ne» (Stihiră alcătuită de Sfântul Teodor Studitul pentru Slujba Vecerniei Iertării)

Din punct de vedere liturgic, începând cu Vecernia Iertării, am intrat în atmosfera profundă, frumoasă și autentică a Postului Mare. Biserica ne pune în  față vreme de pocăință, de îndreptare, de rugăciune mai intensă și de interiorizare.

Când vorbim despre post, în general ne gândim la două aspecte. Unul dintre ele este cel negativ, prin care înțelegem că postul presupune interdicție de la un anumit tip de alimente. Această dimensiune este una negativă, iar tot ceea ce este restrictiv și negativ nu ne atrage, nu ne sensibilizează, nu reușim să asumăm. Deprindem, din păcate, acest lucru încă de mici copii: cu cât ni se interzice ceva, cu atât avem tendința de a trece peste limita a ceea ce ne este interzis.

A doua dimensiune a postului este una pozitivă. Este o perioadă în care ar trebui să ne spovedim și să ne împărtășim mai des. Nici aceasta nu este o dimensiune completă.

O a treia dimensiune a modului în care ar trebui să gândim postul este cea legată de faptul că perioada aceasta presupune conștientizarea faptului că suntem departe de Dumnezeu. Prin păcat, noi divorțăm de Dumnezeu, rupem comuniunea cu El. Duminica dinaintea Postului face referință la căderea lui Adam și a Evei în păcat și la izgonirea lor din Rai.

Postul trebuie înțeles, cu precădere, ca o perioadă în care învățăm să fim oameni liberi, să ne descotorosim de dependențele, de patimile care se țin scai de viața noastră.

Adam a greșit nu numai prin faptul că nu L-a ascultat pe Dumnezeu și a încălcat porunca de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, ci și pentru faptul că a crezut că viața lui este dependentă numai de cele materiale, excluzând dimensiunea spirituală a vieții sale.

Sursa oricărui păcat – și mai ales a păcatului lui Adam și al Evei – este că noi credem că trebuie să depindem exclusiv de cele materiale. Ne reducem existența numai la dimensiunea materială. Înțelegem că a trăi înseamnă a mânca, a ne odihni și a ne veseli, așa cum avea această percepție bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina. Le idolatriza pe acestea.

Postul Mare, prin slujbele sale, prin nevoință, prin rugăciune intensă, ar trebui să ne ajute să conștientizăm că nu depindem numai de cele materiale, ci că avem și o dimensiune spirituală.

Îm răstimpul până la Înviere suntem invitați să conștientizăm, mai mult, divorțul nostru de Dumnezeu, prin păcatele pe care le săvârșim, și faptul că nu trebuie să depindem numai de cele materiale. Să înțelegem că putem să fim oameni liberi.

În felul acesta conștientizăm că postul nu înseamnă numai interdicție sau renunțare la un anumit tip de alimente, ci înseamnă eliberarea noastră de sub tirania dependenței de cele materiale. Se pune un foarte mare accent pe mâncare, pe îmbuibare, care atrage după sine nenumărate boli. Sigur că Domnul a lăsat mâncarea ca pe o binecuvântare, ca să ne întreținem din punct de vedere biologic.

 Să înțelegem postul ca o luptă pentru libertatea noastră de orice adicție, de patimi, de vicii, care ne subjugă și ne transformă în instrumente ale acestora. Astfel, noi nu mai suntem liberi, ci dirijați, iar psihicul nostru este configurat după aceste patimi pe care le slujim ca pe niște idoli. Postul înseamnă ruperea de aceste dependențe.

Preasfinția Sa a insistat asupra calității postului de a fi timp al împăcării cu Dumnezeu:

„”Știm, din spiritualitatea noastră și din cărțile de slujbă, că postul este de două feluri. Postul alimentar, cel prin care înțelegem cum să devenim oameni liberi. Prin postul alimentar înțelegem că nu suntem dependenți de materie. De ce Biserica a rânduit să ne desprindem de un anumit tip de alimentație, de cea de origine animală? Pentru ca noi să ne axăm pe o alimentație vegetală. Părintele Patriarh Daniel subliniează, atât de sugestiv, că noi ne hrănim în Postul Mare cu alimente de origine vegetală, pentru ca așa cum plantele, prin fotosinteză, de prelucrare a luminii cresc și ajung frumoase, așa și noi, prin procesarea luminii dumnezeiești, fiind ființe raționale, decidem să devenim oameni de lumină, asimilăm și primim în viața noastră lumina dumnezeiască din asceză, din nevoință.

Al doilea tip de post este cel duhovnicesc, spiritual. Conștientizăm că păcatul ne ține departe de Dumnezeu și trebuie să ne debarasăm de dependența față de păcat. Această dependență este foarte dulce și o cultivăm în suflet așa cum un grădinar își cultivă plantele. Grădina noastră este sufletul. Noi hrănim foarte ușor păcatele proprii, care cresc și ne otrăvesc sufletul.

În perioada Postului Mare conștientizăm depărtarea de Dumnezeu. Ar trebui să înțelegem acest lucru ca în situația în care ne certăm cu cineva la care ținem extraordinar de mult. Atunci trăim o dramă existențială că, certându-ne cu acea persoană pe care o iubim foarte mult, nu o mai avem în proximitatea sufletului nostru. Simțim aceasta ca pe o mare tragedie. Este tragedia omului rupt de iubire. Facem atunci tot ceea ce ne stă în putință ca să recâștigăm pe cel căruia i-am greșit.

Când primim iertarea de la cel pe care îl iubim, avem nu numai sentimentul, ci chiar convingerea că am înviat – dintr-un om mort, decuplat de la tot ceea ce însemna energia iubirii, am înviat, și totul capătă sens pentru noi.

Transpunând o asemenea experienţă în planul vieţii noastre spirituale, dacă am trăi aceeași dramă, a faptului că, prin păcat, ne rupem de Dumnezeu – sursa luminii, a iubirii, a păcii și a bucuriei noastre – atunci ne-am angaja cu toţii să ne nevoim, să diminuăm influenţa păguboasă a acestuia asupra vieţii noastre.”

Ierarhul Hușilor a propus și o altă dimensiune a postului, aceea a limitării folosirii mediilor digitale:

„Despre un al treilea tip de post se vorbește foarte puţin, deși ar trebui să o facem mai mult acum, când trăim într-o perioadă a mediilor digitale. Suntem dependenţi de tehnologie. Cineva spunea, atât de sugestiv, că toate aceste device-uri sunt niște instrumente, care ne folosesc pe noi, ca pe alte instrumente (devenim instrumentele propriilor noastre instrumente). Prin dependenţa excesivă de tehnologie, noi devenim niște instrumente ale acestora.

Efectele nocive ale tehnologiei asupra minţii umane, prin folosirea excesivă, sunt subliniate de către cei care au această competenţă. Iar unul dintre aceste efecte este risipirea minţii.

Omul nu mai trăiește unitar în mintea și în inima sa, ci este dezintegrat, pentru că nu mai are deprinderea de a se concentra pe un anumit lucru. Prin folosirea excesivă a tehnologiei, atenţia noastră este fragmentată, și devenim obosiţi din punct de vedere psihic.

Al treilea tip de post este cel mediatic (de la tehnologie). Într-o primă fază, să încercăm, la modul cât se poate de radical, ca, în prima săptămână din Postul Mare, să folosim telefonul doar pentru a comunica, nefolosind niciuna dintre reţelele de socializare.

Acest test, pe care ar fi minunat dacă ni l-am asuma, va descoperi gradul nostru de dependenţă faţă de tot ceea ce ţine de mediile digitale. Vom deveni neliniștiţi, exact ca în ipostaza celui care este dependent de alcool și intră în sevraj. Dacă ajunge la un strop de băutură, totul se rezolvă – iese cu brio din acel sindrom de sevraj care se instalează la nivelul corpului său.

Şi noi trăim acest sindrom de sevraj, manifestat altfel – prin neliniște, prin preocuparea de a deschide telefonul, de a ne uita pe notificările care ne vin și de a intra în acea lume virtuală.

Dacă vom reuși, în prima săptămână a Postului Mare, să postim de la tehnologie, pe lângă faptul că ne vom descoperi propriile limite, ne vom vedea măsura duhovnicească și vom vedea că nu suntem oameni liberi, dar vom descoperi și bucuria unei liniști extraordinare, a unei păci lăuntrice pe care o vom primi.

Tehnologia, în sine, nu este un blestem, ci este o mare binecuvântare, ca orice lucru pe care Dumnezeu l-a lăsat în lumea aceasta. Ea devine un blestem, în momentul în care o folosim în mod excesiv.

Cu toţii ne informăm de pe telefoane – aceste mici device-uri. Prea puţini mai folosim calculatoarele sau laptopurile – acestea se folosesc în instituţii. În momentul în care intrăm pe o pagină de internet și începem să navigăm, dăm dintr-o pagină în alta, nu avem răbdare să citim ceva. Dacă găsim ceva specific, care atinge puţin sufletul nostru, vom zăbovi mai mult, dar vom avea tendinţa de a scrolla – de a da tot timpul sus-jos – să vedem ce mai apare pe paginile pe care navigăm.

Vrând-nevrând, acest tip de comportament digital se va transpune și în viaţa noastră de zi cu zi, în relaţiile cu semenii noștri. Nu vom face altceva, decât să „navigăm” în relaţiile cu semenii, superficial și grăbit, exact în felul în care deschidem telefonul. Nu avem răbdare să rămânem pe o pagină, ci vrem să aflăm cât mai multe, dar fără să se sedimenteze vreo anumită informaţie din ceea ce citim, doar intră în capul nostru și avem impresia că am acumulat extraordinar de multe.

Cei care sunt specializaţi, numesc această acumulare, această abundenţă de informaţii, ca un fel de ceaţă („data smog”) imensă, care vine în mintea noastră, și ne trezim că nu știm mai multe, nici nu suntem mai informaţi.

Transpunem acest tip de comportament în viaţa noastră. Nu mai avem răbdare să ascultăm povestea celui de lângă noi, care vrea să ne împărtășească ceva. Tot timpul ne grăbim și „scrollăm” tot timpul, chiar dacă nu avem telefonul lângă noi. Prin atitudinea noastră, „scrollăm”, dăm în sus și în jos, fără să ne fie mintea acolo, la omul din faţa noastră, care are nevoie de o prezenţă, iar nu de cineva care să fie cu mintea în altă parte.

Ar fi extraordinar dacă am reuși să îngemănăm toate cele trei tipuri de post – alimentar, spiritual – renunţarea la dependenţa de patimi, și mediatic (de tehnologie).

Dacă reușim, pe parcursul postului, să folosim cât mai puţin tehnologia, ar fi excepţional.

Vă spun aceste lucruri ca unul care nu teoretizez, ci folosesc tehnologia și sunt dependent de ea. Mi-am dat seama de acest lucru, în perioadele în care îmi propun să nu folosesc reţelele de socializare, și sunt destul de strict. Nu vă puteţi închipui cum se așază ceva, în vârful degetelor mele, și mă îndeamnă să tot deschid telefonul, chiar dacă eu îmi iau măsurile de precauţie – opresc toate notificările.

Degetele noastre sunt ca teleghidate – să dăm un touch și să deschidem cele cu care ne-am obișnuit. Nu este imposibil. Trebuie puţină fermitate, puţină ambiţie bună, duhovnicească, o încăpăţânare în cele bune, și vom reuși, vom simţi efectele care vin în viaţa noastră.”

În încheiere, Preasfinţia sa a prezentat un text al Sfântului Isaac Sirul, care sintetizează roadele postului:

„Că temelia tuturor bunătăţilor și eliberarea sufletului din robia vrăjmașului, și calea ce duce spre lumină și spre viaţă sunt alcătuite din aceste două lucruri: să te aduni pe tine într-un loc și să postești pururea, adică să te supui pe tine cu înţelepciune și cuminţenie înfrânării pântecelui, într-o ședere nemișcată și într-o meditaţie și cugetarea neîncetată la Dumnezeu.

De aici urmează supunerea simţurilor. Din ea, trezvia minţii. Prin aceasta se îmblânzesc fiarele sălbatice ce se mișcă în trup. Aceasta aduce blândeţea gândurilor. Din aceasta se nasc mișcările luminoase ale cugetării. De aici vine străduinţa spre faptele iubirii. Aceasta pricinuiește înţelegerile înalte și profunde.

Din acestea se pornesc lacrimile nemăsurate, cele ce se arată în tot locul, și aducerea-aminte de moarte. Acestea aduc neprihănirea curată, ce se înfrânează cu desăvârșire de la orice nălucire care ispitește cugetarea. Din aceasta vine vederea pătrunzătoare și ascuţită chiar și a celor de departe. De aici, înţelesurile tainelor mai adânci, pe care le descoperă mintea în cuprinsul cuvintelor dumnezeiești și mișcările mai dinăuntru ce se ivesc în suflet, și darul de a deosebi puterile duhovnicești de puterile sfinte și vederile adevărate de nălucirile deșarte”.

Sursa: episcopiahusilor.ro