Smeriţi-vă unul către altul, cu dragoste şi fără cârtire, fără pizmă şi zavistie, fiecare socotind binele vecinului, binele său. Răbdaţi, adeseori, chiar şi cuvântul de mustrare al fratelui, iar nebăgarea în seamă din partea celui mic, când se întâmplă scârba chiar, să le primim cu bucurie ca pe o doctorie sufletească, învinovăţindu-ne pe noi singuri că cu dreptate suferim toate, şi încă nu după cum ni se cade. Din acest fel de a gândi se naşte smerenia, blândeţea, nefăţarnica mărturisire, adevărata supunere; cu un cuvânt, tăierea desăvârşită a voii.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 27-28)