Bine-mi este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale (Psalmul 118, 71)

Domnul ne ține în lucrare cu tot felul de ispite și ne face să traversăm situații care ne pun în încurcătură, pentru că nu merg după planurile noastre. Astfel, cel care este smerit nu se descurajează și nu se arată a fi înjosit, iar, peste toate, în smerenie găsește o ocazie de progres duhovnicesc. Astfel făcând, îmblânzește pe cel mândru cu smerenia; pune în încurcătură pe cei aroganți și pe cei ce nu respectă nicio regulă (pe cei neorânduiți) cu propriul comportament serios și riguros; cu răbdarea sa constrânge chiar și pe cei ce nu se dau îndărăt în a ponegri toate și pe toți; reușește, de-a dreptul, să-i facă pe cei avizi să nu continue în cârtelile lor, ci să accepte, de câteva ori măcar, să piardă, păstrându-și liniștea. Chiar Iisus Hristos S-a lăsat pradă chinurilor și a primit ofensele și nu Și-a tras fața Sa de la injurii și scuipări de ocară (cf. Isaia 50, 6). Și, cu adevărat, de pe Catedra răbdării Sale ne-a fost Învățător. Cu adevărat, toți suntem vindecați datorită rănilor Sale! (Isaia 53, 5).

(Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Viu va fi sufletul meu - părți alese din Comentariul la Psalmul 118, trad. Pr. Constantin Necula, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000, pp. 61-62)