Noi, când greşim înaintea lui Dumnezeu, ne pierdem pacea, dar, dacă facem pocăinţă, ea se întoarce la noi, prin mila lui Dumnezeu. De asemenea, ne pierdem pacea când ne întristăm şi îi duşmănim pe oameni, dar, când prin mustrarea de sine stingem această flacără, pacea se sălăşluieşte iar în noi.

Străduiţi-vă să vă păziţi simţurile. Dar, mai ales, vederea, şi continuaţi să răbdaţi fără cârtire şi cu mulţumire necazurile ce vă lovesc şi, când cu ajutorul lui Dumnezeu vă veţi strădui să înduraţi cu blândeţe ispitele şi veţi pune toate acestea pe seama propriilor voastre păcate, iar pe lângă primirea în inimă a necazurilor vă veţi ruga după porunca Domnului pentru cei ce vă fac rău, atunci veţi simţi lămurit în inima voastră o bucurie şi o mângâiere nespusă, pace în gânduri şi dragoste către Dumnezeu şi către toţi oamenii, nu numai către cei ce locuiesc cu voi, ci şi către ceilalţi.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 96-97)