Să zici rugăciunea în felul tău
Rugăciunea lui Iisus este recomandată, dar trebuie precizate anumite aspecte. Mai întâi trebuie să zici. Lasă la o parte tehnica. Al doilea lucru important este să păstrezi taina.
Rugăciunea lui Iisus este recomandată, dar trebuie precizate anumite aspecte. Mai întâi trebuie să zici. Lasă la o parte tehnica. Al doilea lucru important este să păstrezi taina. Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. Mai departe rămâne să se surprindă fiecare pe sine dacă poate să o zică cu mintea în inimă. Au încercat Sfinții Părinți și au reușit. Pe mine mă interesează la vârsta mea și la vârsta tuturor, adică mai mică – să zică rugăciunea cu mintea. Dar e o mare greșeală să o zici cu agitație; cu foarte mult calm trebuie rostită. Dacă la un moment dat ai uitat, nu intra în panică; tot cu calm reîncepi să rostești mai departe. Dumnezeu este permanent iubitor, la El nu există poziții: supărat-nesupărat. Ca o mamă care își vede copilul că învață să meargă, deși se închină într-o parte, totuși e bucuroasă. Și noi, copii fiind, Dumnezeu ne înțelege în unele absențe. Dar nu înseamnă o absență spre păcat, ci că te-au furat alte probleme din viața de toate zilele. S-au scris pe tema asta, a rugăciunii lui Iisus, tratate întregi. Concluzia este ca să zici în felul tău. Există o înzestrare aparte de la Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, de a spori în rugăciune.
(Avva Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Constanța, 2011, p. 96)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro