Sală arhiplină, la conferința ASCOR susținută de IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias şi Lavreotiki

Arhiepiscopia Iaşilor

Sală arhiplină, la conferința ASCOR susținută de IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias şi Lavreotiki

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 31 octombrie 2013, un eveniment de o deosebită importanță culturală și duhovnicească, invitându-l să conferențieze pe Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit de Mesogias şi Lavreotiki, director al Centrului de Etică şi Deontologie Biomedicală din Atena şi preşedintele Comisiei de Bioetică din Sinodul Bisericii Ortodoxe al Greciei. Alături de mitropolitul grec, la întâlnirea tinerilor ascoreni a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Atât parterul, cât și etajul  Aulei  Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi au fost joi seară arhipline, la întâlnirea studenților ieșeni cu IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias şi Lavreotiki, numeroși participanți fiind nevoiți să stea în picioare pentru a audia prelegerea invitatului grec. Din prezidiul manifestării, alături de IPS Nicolae și Dimitrie Barabulă, președintele ASCOR Iași, a făcut parte și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cel care a rostit și un cuvânt de deschidere, în care a prezentat invitatul, cât și programul acestuia în capitala Moldovei. De la eveniment nu au lipsit nici părinți profesori de la Facultatea de Teologie din Iași, alături de părinți consilieri și protopopi, precum și numeroși monahi.

„Mesajul creștin este unul foarte tânăr, plin de vitalitate”

Înaltpreasfinţitul Nicolae şi-a început prelegerea  mulţumind Înaltpreasfințitului Teofan pentru invitaţia de a vizita Iașul, subliniind că, în pofida diferențelor lingvistice, simte o comuniune și o frățietate firească cu țara noastră.

 Intrând apoi în subiectul propriu-zis al întâlnirii cu tema „Cum (re)devenim tineri? (tinereţea mesajului creştin)““, invitatul tinerilor ascoreni a încercat să dea un răspuns întrebării din titlul conferinței: „La întrebarea «Cum poate să devină și să rămână cineva tânăr?», răspunsul este să rămână un creștin autentic. Mesajul creștin este unul foarte tânăr, plin de vitalitate. Într-o epocă și într-o societate în care se spune de obicei că mesajul creștin se adresează în primul rând femeilor, apoi vârstnicilor și oamenilor dintr-o stare socială precară, este o mare neșansă și nedreptate pentru oamenii tineri să creadă un asemenea lucru. Poate să fie un lucru justificat, deoarece Biserica se comportă uneori într-un mod conservatorism și îmbătrânit, însă mesajul Sfintei Scripturi și viața Tradiției ortodoxe abundă de manifestări tinerești”.

„Cu compromisuri și cu hotărâri care nu sunt decisive nu poate cineva să meargă pe drumul cel drept”

În continuare, IPS Nicolae a vorbit această legătura puternică ce există între tinerețe și viața Bisericii, aducând și câteva argumentări biblice: „În primul rând, tinerii sunt decisivi, hotărâți, apoi, în interiorul lor, au o anumită doză de eroism, de entuziasm, un simț al libertății, iar în al treilea rând, ei se identifică cu noul, cu schimbarea, cu revolta. În plus, ei au viziunea viitorului. Aceste elemente și caracteristici se află și în viața și în învățătura Bisericii noastre. Despre duhul decisiv ne spune Hristos că «cel ce nu este cu mine, este împotriva Mea” și că nimeni nu«poate sluji și lui Dumnezeu și lui mamona», iar când și-a chemat la slujire ucenicii, aceștia au decis singuri alegerea lor. Un om care este îmbătrânit și obosit de viață nu poate să facă cu ușurință și în mod rapid alegerile. Când Hristos i-a spus unui ucenic «Vino după Mine», iar acela i-a răspuns «Lasă-mă mai întâi să-mi îngrop tatăl», Mântuitorul nu s-a temut că o să-l piardă replicându-i: «Lasă morții să-și îngroape pe morții lor», ci l-a pus în fața unei decizii definitive. Așa funcționează Biserica. Cu compromisuri și cu hotărâri care nu sunt decisive nu poate cineva să meargă pe drumul cel drept și să facă alegerea corectă. La fel, în invitația de a-L urma, Hristos îndeamnă pe cel care face acest lucru să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze. Nu există deloc în această invitație promisiuni lumești. În acest mod i-a chemat și pe ucenicii Săi, și aceștia I-au urmat, ucenici care erau majoritatea tineri și hotărâți. Așa s-a comportat Biserica cu marile ei mesaje, punându-i pe oameni în fața unor dileme clare. La fel, în episodul cu tânărul bogat din Evanghelie, căruia Mântuitorul îi spune că dacă vrea să fie desăvârșit, să-și vândă toată avuția, să o împartă la săraci, iar apoi să-i urmeze Lui, se spune că acesta s-a întristat. El era un tânâr cu o gândire îmbătrânită, a preferat siguranța bogăției sale în loc să-și asume riscul desăvârșirii”.

Cele trei poveri care îl îngreuează pe om

IPS Nicolae a vorbit la conferința ASCOR, printre altele, și despre ce cum putem găsi adevărata libertate:  „Există trei poveri care ne îngreunează: o povară este voința, cealaltă dreptul pe care fiecare dintre noi îl cerem, iar a treia este părerea pe care o avem. Dacă cineva și-ar face o spovedanie interioară, ar vedea cum voința îi este sugrumată de păcate, sentimentele îi sunt astupate de mulțimea drepturilor pe care le cere, iar mintea îi este prinsă ca într-o închisoare de mulțimea gândurilor și părerilor pe care le are. Peste toate aceste poveri, vine cuvântul lui Dumnezeu, care ne cheamă să ne eliberăm mai întâi de eul nostru, de noi înșine, cu alte cuvinte, să ne eliberăm de egoismul nostru. Așadar, nu există o predică mai bună pentru și despre libertate decât predica Bisericii, fiindcă ea ne spune «Iubește pe Hristos, și fă  ce vrei»”.

În cea de-a doua parte a conferinţei, invitatul a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenţi.

IPS Nicolae este director al Centrului de Etică şi Deontologie Biomedicală din Atena şi preşedintele Comisiei de Bioetică din Sinodul Bisericii Ortodoxe al Greciei. A studiat la universităţile Harvard şi MIT (Massachusetts Institute of Technology) din SUA. A fost cercetător ştiinţific la NASA, profesor la universităţile Harvard şi Massachusetts Institute of Technology - SUA, precum şi profesor universitar la Facultatea de Medicină din Atena. A fost arhimandrit şi slujitor la metocul din Atena „Înălţarea Domnului” al mănăstirii athonite Simonos Petras, iar la 30 aprilie 2004 a fost hirotonit episcop.

Citește despre: