Şapte strategii pentru creşterea creativităţii

Cuvinte duhovnicești

Şapte strategii pentru creşterea creativităţii

    • Şapte strategii pentru creşterea creativităţii
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Oamenii cu creativitate bogată au o imaginaţie foarte vie, au iniţiativă, nu urmează mulţimea, periodic caută singurătatea şi nu le e frică să-şi depăşească limitele.

Oamenii cu creativitate bogată au o imaginaţie foarte vie, au iniţiativă, nu urmează mulţimea, periodic caută singurătatea şi nu le e frică să-şi depăşească limitele. Dar imaginaţia, inspiraţia şi motivaţia persoanelor foarte creative nu vin la ei peste noapte. Darul creativităţii nu este un râu nesecat de idei, una mai inspirată decât alta. Deci, ce face o persoană cu creativitate extraordinară atunci când acest râu începe să sece?

Mai întâi, ţine un jurnal. Conform specialiştilor, dacă ne rezervăm măcar câteva minute pe zi pentru a scrie gândurile, stările, visurile şi ambiţiile noastre, vom vedea câte idei noi putem primi.

Apoi, citeşte mult. Pentru a folosi lectura în beneficiul creşterii creativităţii, specialiştii spun să nu limităm aria de lectură, ci să citim din cât mai multe domenii.

Iese în aer liber. O mică plimbare, schimbarea atmosferei, generează noi idei.

Învaţă ceva nou. Ideea e de-a face ceva în afara zonei de confort. Artă, muzică, lecţii de gătit… posibilităţile sunt nelimitate.

Cunoaşte oameni noi. Intră în discuţie cu persoanele de la rând, când aştepţi să cumperi sau să faci o plată pentru o factură. Psihologii spun că atunci când cunoşti mai mulţi oameni, eşti mai bine echipat să înveţi şi să creşti.

Creează ceva nou. Că e lucru de mână, desen ori altceva, creează ceva ce-ţi face plăcere. Centrarea nu trebuie să fie pe cât de bine îţi iese lucrul respectiv, ci pe plăcerea de a-l realiza, pe încercarea de a face un lucru nou.

Lucrează pentru o cauză. Voluntariatul pentru o cauză te poate ajuta să cunoşti oameni noi şi să trăieşti bucuria de a ajuta, ceea ce încarcă rezervorul de creativitate.

Într-adevăr, există oameni a căror creativitate peste medie este ceva înnăscut, dar acest lucru nu înseamnă că ei nu depun nici un efort pentru creşterea ei. Pentru ca să se dezvolte şi să crească, creativitatea are nevoie să fie cultivată şi hrănită, dar premiul va fi o viaţă mai împlinită, mai spectaculoasă. (Traducere şi adaptare de Cristina Sturzu după „Seven Strategies to Inspire and Nurture Creativity in Ourselves“, Sherrie Bourg Carter, Psy.D. - Psychology Today)

Citește despre: