Aurul, argintul, pietrele preţioase şi altele câte le doreşte lumea, nu sunt altceva decât puţin pământ nefolositor. Pentru ce, să pofteşti nişte lucruri aşa de netrebnice, şi te mâhneşti când îţi lipseşte acest gunoi al pământului? Bucură-te şi te veseleşte mai ales când eşti sărac, căci atunci nu ai grijile şi primejdiile pe care le au bogaţii, sufleteşte şi trupeşte.

Cea mai mare norocire este sărăcia după Dumnezeu, decât să stăpâneşti toate vistieriile deşartei lumi. Nu ţi se pare mare dar, a fi împreună călător şi următor Stăpânului tău, şi părtaş pătimirilor Lui? Cercetează petrecerea Lui, să vezi cum a răbdat în desăvârşită sărăcie: s-a născut într-o peşteră sărăcăcioasă, s-a culcat în ieslea dobitoacelor şi a petrecut restul vieţii cu sărăcie nespusă, şi în sfârşit a murit pe Cruce, cu totul gol, neavând unde să-şi plece capul, nici măcar un pahar cu apă la setea Sa. Şi acestei sărăcii a voit să fie părtaşe şi Mama Sa, Apostolii şi toţi prietenii şi slugile Lui. Domnul a ales pe cei săraci, ca să-i facă părtaşi împărăţiei Sale. Aşadar, de voieşti ca să te numeri cu ei şi să-i urmezi cât de puţin, ar trebui să-i mulţumeşti în necazurile tale.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 196-197)