Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit vineri, 6 mai 2016, slujba Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Ghighiu, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Alături de Preafericirea Sa s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cuvântul Său, Patriarhul României le-a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile sărbătorii de azi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Izvorul Tămădurii este o sărbătoare pentru că în ea ni se arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos Care în cântările acestei sărbători este numit Izvorul vieţii. De asemenea, Maica Domnului este numită Izvor al tămăduirilor. Deci, este deodată o sărbătoare a Mântuitorului Iisus Hristos cel răstignit şi înviat din morţi, dar şi o sărbătoare a Maicii Domnului care este numită Izvorul purtător de viaţă sau Izvorul Tămăduirilor.
„Această sărbătoare are o multiplicare nu doar la locul de unde se trage numele sărbătorii, «Izvorul Tămăduirii», de lângă Constantinopol, acum în Constantinopol, ci pentru că Mântuitorul Iisus Hristos înviat din morţi este dătător de viaţă, de sănătate, de tămăduiri. În icoana Izvorului Tămăduirii vedem pe Hristos stând ca un copil în dreptul pieptului Maicii Domnului care se roagă. Maica Domnului cu mâinile în rugăciune reprezintă Biserica, iar Hristos este viaţa Bisericii. El este izvorul vieţii, iar Maica Domnului, prin puterea harului primit de la Hristos, devine şi ea izvor purtător de viaţă. Această semnificaţie este deosebit de profundă pentru evlavia poporului dacă ne gândim că toate duminicile care urmează după Sărbătoarea Sfintelor Paşti sunt duminici ale tămăduirilor”, a spus Preafericirea Sa.
Atât Maica Domnului cât şi Mântuitorul Hristos lucrează prin Biserică, a mai arătat Patriarhul României:
„Maica Domnului este icoana vie a Bisericii în rugăciune, iar Hristos este pururi prezent în Biserica Sa. Puterea vindecătoare a lui Hristos a fost dată ucenicilor Săi. În mod deosebit, El le-a dat după Înviere puterea de a vindeca pe om de păcat care este cea mai mare boală. Păcatul este o boală a sufletului, după cum spune Sinodul al VI-lea Ecumenic”.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai menţionat că la această sărbătoare trebuie să ne rugăm mai mult pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înşişi sau nu mai ştiu să se roage.
„Să avem grijă de cei care suferă în tăcere, în singurătate, care nu mai au bani pentru medicamente, care nu mai au un ajutor. Sunt o mulţime de bolnavi în spitale, dar şi în case particulare, o mulţime de bătrâni bolnavi şi singuri, o mulţime de oameni care duc crucea grea a bolii de ani de zile. Sunt unii oameni care stau la pat de zeci de ani cu speranţa, dacă nu a vindecării trupului, cel puţin cu speranţa mântuirii sufletului care este unirea omului cu Dumnezeu”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel a hirotesit protosinghel pe părintele ieromonah Vartolomeu Burlă, preot slujitor la Mănăstirea Ghighiu. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a hirotesit iconomă stavroforă pe monahia Epiharia Lungu, stareța Mănăstirii Ghighiu.
Sursa: basilica.ro