Sărbătoarea Naşterii Domnului la Betleem
Asemeni celor trei magi, care au mers „după rază, pe Hristos să vadă“, credincioşii din Moldova pot merge să întâmpine Naşterea Domnului la Betleem, în cadrul unui pelerinaj organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în perioada 20-27 decembrie.
Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul este întâmpinată de creştinii ortodocşi în sânul familiei, cu bucate alese şi colinde, bucuria unui nou început fiind întregită de darurile pe care le facem celor dragi şi celor săraci de lângă noi, persoanelor vârstnice şi celor bolnavi. Însă măcar o dată în viaţă, mulţi ar dori să urmeze steaua de la Răsărit şi să meargă să se închine Celui ce S-a născut chiar la Betleem: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. (...)“ (Ev. Matei 2, 1-12).
Pentru credincioşii ce îşi doresc să trăiască marea bucurie a Naşterii Domnului, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează un pelerinaj de 7 zile şi 7 nopţi în Israel, în perioada 20-27 decembrie, cu participare, în ajunul Crăciunului, la Sfânta Liturghie săvârşită la Betleem.
În noaptea de Ajun, pelerinii participă la Sf. Liturghie de la Betleem
Deplasarea pelerinilor către Israel se va face cu avionul pe ruta Bucureşti Otopeni) - Tel Aviv (aeroport Ben Gurion), primul popas duhovnicesc în Ţara Sfântă fiind în localitatea Lida - patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Mănăstirea cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, urmat de o vizită în satul Cana Galileei, la biserica situată pe locul unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârşit prima minune în Galileea - minunea preschimbării apei în vin. Urmează oraşul Nazaret, cu biserica situată în preajma izvorului Mariei - Buna Vestire, biserică pictată de fraţii români Moroşanu, în anul 1977; Biserica Bunei-Vestiri a Maicii Domnului, construită pe locul casei Maicii Domnului şi a Dreptului Iosif. În oraşul Haifa, port la Marea Mediterană, se va vizita Biserica Stella Maris (Steaua Mării), ce are altarul deasupra peşterii Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul şi vor fi admirate din exterior Grădinile etajate Bahai. „În ziua de 22 decembrie, se va urca pe Muntele Tabor (muntele Schimbării la Faţă al Mântuitorului Hristos) - mănăstirea cu Biserica Schimbării la Faţă. Muntele Fericirilor, Capernaum - oraşul Domnului nostru Iisus Hristos, cu Biserica ortodoxă greacă cu hramul «Sf. Apostoli», situl arheologic al vechiului oraş Capernaum, unde se află casa soacrei Sfântului Petru şi sinagoga oraşului. Închinarea la biserica din regiunea celor şapte izvoare denumită Tabgha (Hepta Pegon) - locul unde s-a săvârşit minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti - va preceda o plimbare cu vaporul pe Marea Galileei“, se arată în oferta pelerinajului organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“.
Pelerinajul continuă duminică, 23 decembrie, pe Valea Iordanului, unde va fi vizitată regiunea Betabara, locul real al Botezului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după care credincioşii se vor ruga în Mănăstirea „Sfântul Gherasim“ de la Iordan. Nu a fost uitat nici Sf. Ioan Iacob de la Neamţ sau Hozevitul, la moaştele căruia se vor închina pelerinii când vor fi ajuns în pustiul Hozeva. După vizitarea bisericii greceşti de pe Muntele Ispitirii, a aşezământului românesc din oraşul Ierihon şi biserica greacă-ortodoxă, unde se află sicomorul lui Zaheu Vameşul, se va face o scurtă oprire la Marea Moartă şi în oraşul Betania, la mormântul Sfântului Lazăr.
În ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, pelerinii se vor închina în Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi la Sfântul Mormânt, urmând ca la miezul nopţii aceştia să participe la Sfânta Liturghie de Crăciun organizată în mod special, în fiecare an, la Betleem.
Pe Drumul Crucii, cu cele 14 opriri
În prima zi de Crăciun, pelerinii participă la Sf. Liturghie săvârşită la aşezământul românesc de la Ierusalim, urmând ca mai apoi să se închine în biserica ridicată pe locul casei Sfinţilor Părinţi Zaharia şi Elisabeta, Biserica Adormirii Maicii Domnului de pe Muntele Sion, la locul Cinei celei de Taină şi vor vizita mormântul Regelui David. „Se intră apoi în cetate prin poarta Sionului, străbatem cartierul armean apoi pe cel evreiesc şi vizităm Zidul Plângerii sau Zidul de Vest. Ne vom închina la Sf. Mormânt, după care pelerinii vor avea timp liber pentru cumpărături. Opţional, la miezul nopţii, ne vom deplasa de la hotel către poarta Jaffa (Ierusalim) şi ne vom îndrepta spre Biserica Sf. Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie“, potrivit reprezentanţilor Centrului de Pelerinaj. În cea de-a şaptea zi a pelerinajului, se va urca Muntele Măslinilor: mănăstirea rusească de pe Muntele Înălţării - Eleon la locul aflării capului Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns); Grădina Ghetsimani, cu Biserica Tuturor Naţiunilor şi biserica ce adăposteşte mormântul Maicii Domnului din Grădina Getsimani. Tot în a doua zi de Crăciun se va parcurge Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele.
Preţul pelerinajului va fi de 790 de euro/persoană, loc în cameră dublă, cu toate taxele incluse, pentru un grup de minimum 35 de pelerini, fiecare dintre aceştia va primi gratuit cartea „Pelerinaj la mormântul Domnului“ a părintelui arhimandrit Ioanichie Bălan. (Vlad Enea)
Compartimentul „Pelerinaje şi turism“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14
Iaşi - 700064, România
Telefon: 0040.232.276.907;
Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet: