„Sunt curat la trup, curat la suflet...” – Doi tineri care au ales Adevărul: Ecaterina și Mercurie

Amândoi au fost martirizați într-o zi de 25 noiembrie, Ecaterina pe la anul 305, iar Mercurie cu vreo 50 de ani mai devreme. Deși ea filozoafă, iar el soldat, având cariere aparent incompatibile cu credința creștină, viețile dar mai ales martiriul lor îi aseamănă în mai multe aspecte.

„Sunt curat la trup, curat la suflet

Vreau să înțeleg și să iubesc

Nu contează cât de lung am părul

Important e cât și cum gândesc”

Aceste versuri, fredonate pâna azi de mulți dintre noi, îi aparțin îndrăgitului Florian Pittiș, solistul formației „Pasărea Colibri”. Cu ele debutează cântecul „Vinovații fără vină” și au constituit unul dintre sloganurile generației flower-power târzii din România, invocând nonconformismul, însă nu cel lipsit de repere al zilelor noastre în stilul Woke și Gen Z, ci unul al căutării – și găsirii – valorilor perene. El caracterizează și pe doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai mucenicilor creștini dintre tineri, Sfânta Ecaterina din Alexandria și Sfântul Mercurie din Cezareea, la vremea lor tot nonconformiști, dar pentru Hristos.

Amândoi au fost martirizați într-o zi de 25 noiembrie, Ecaterina pe la anul 305, iar Mercurie cu vreo 50 de ani mai devreme. Deși ea filozoafă, iar el soldat, având cariere aparent incompatibile cu credința creștină, viețile dar mai ales martiriul lor îi aseamănă în mai multe aspecte.

Sfânta Ecaterina s-a născut și a trăit în Alexandria, metropola Egiptului, fiind bogată, frumoasă și deosebit de inteligentă. Departe de a se îndeletnici cu cele obișnuite fetelor nobile din vremea sa, setea ei de cunoaștere a împins-o către studiul cel mai înalt al vremii: sinaxarul său din Mineiul lunii Noiembrie amintește de studiul istoriilor lui Homer, al poeziilor lui Virgiliu, ale scrierilor legendarului Asclepios și ale urmașilor săi într-ale medicinei Hippocrat și Gallienus, ale filozofilor Platon și Aristotel, chiar și a învățăturii magicienilor Iannes și Iambres pomeniți nu elogios de Sfântul Pavel (II Tim. 3,8), precum și a profețiilor sibilinice. Sfânta cunoștea și multe limbi, dar era creștină. Întâlnirea ei cu Mirele Hristos a avut loc într-un vis: ajungând la vârsta de 18 ani și nedorind să se căsătorească decât cu un tânăr mai iscusit decât ea, a visat-o pe Maica Domnului și pe Fiul ei, care a numit-o întunecată, fără minte, săracă și de neam prost fiindcă se află în păgânătate. Trezindu-se intrigată de acel Tânăr pe Care nu îl cunoștea, ea a fost instruită de un bătrân înțelept și s-a botezat, primind de la Hristos un inel de logodnă, până azi unul dintre simbolurile Sfintei. Totodată ea a primit și îndrăzneala sfântă cu care l-a înfruntat pe împărat într-un templu, spunându-i că religia sa este o înșelăciune de la diavoli. În fața unei dispute cu retorii și înțelepții, ea a fost îmbărbătată de Arhanghelul Mihail, care i-a spus să nu se teamă, că Hristos îi va da putere și înțelepciune ca să aducă pe mulți la credință. În confruntarea verbală, ea s-a folosit tocmai de armele retoricii și înțelepciunii antice ca să combată păgânismul, iar apoi a fost pusă la numeroase torturi: bătăi, întemnițare, înfometare, strivirea între două roți cu fiare ascuțite, fiind în cele din urmă decapitată. Tăria mărturisirii sale a convertit atât pe filosofii potrivnici, cât și pe soția împăratului, care au murit, asemenea ei, mărturisindu-L pe Hristos.

Sfântul Mercurie s-a născut și a murit martir în Cezareea Capadociei, deși viața l-a purtat prin alte părți ale Imperiului Roman. Deși botezat de mic, a urmat tatălui său în cariera ostășească, intrând în armată la doar 17 ani și devenind foarte repede cunoscut pentru dibăcia sa în mânuirea armelor și în strategia militară. În biografia lui se spune că era foarte frumos, înalt, rumen la față, având părul blond, fiind de origine scită. Înaintea unei lupte cu barbarii, în apropierea Romei, i s-a arătat Arhanghelul Mihail care i-a spus să nu se teamă, ci să primească de la el o sabie cu care va birui pe vrăjmași, ceea ce s-a și întâmplat, fiind răsplătit de împăratul Deciu cu gradul de general. Dar același înger i-a apărut în vis, aducându-i aminte de Dumnezeu și proorocindu-i că va pătimi, luând cunună de biruință alături de sfinți. Abia atunci Mercurie și-a adus aminte de credința tatălui său, în care fusese botezat, și de felul în care se ruga acela și îndată s-a pocăit, numindu-se pe sine ramură uscată a unui copac verde, fiindcă nu a avut cunoștința de Dumnezeu. Prin urmare, fiind chemat de împărat la un consiliu care a hotărât aducerea de jertfe drept mulțumire pentru victorie, s-a eschivat de la datoria potrivnică crezului său. Însă deconspirat, a mărturisit că victoria în luptă nu se datorează zeilor, ci puterii lui Hristos. Atunci a lepădat însemnele militare în fața împăratului și a mărturisit că este creștin, suferind apoi grele pătimiri: mai întâi a fost legat deasupra unui foc și înțepat cu sulițe, iar apoi spânzurat cu capul în jos și legându-i-se o piatră de gât. Îmbărbătat însă în temniță de același înger care l-a și vindecat, mucenicul a devenit chiar și mai îndrăzneț, spunând că patria sa este Ierusalimul cel ceresc și că tatăl împăratului e diavolul, cel care aduce înșelare. În cele din urmă a fost trimis să moară, tot prin decapitare, în cetatea în care se născuse, Cezareea Capadociei, primind cununa muceniciei de la Hristos. În locul tânărului frumos și iscusit, a doua zi după martiriul său, „s-a aflat trupul lui alb ca zăpada”, din care ieșea miros de mir și tămâie și care a făcut mulțime de minuni.

Ecaterina, o tânără de 18 ani și Mercurie, un tânăr de 25 de ani, au trăit în vremuri asemănătoare celor de azi: marcate de instabilitate politică și socială, de relativismul cultural și religios la contactul lumii greco-romane cu tradițiile și filosofiile răsăritene. La vârsta tinereții care promite multe, mai ales unora cu chip frumos, feciorelnici, cu educație aleasă și cariere înalte, viața părea a le surâde întru totul. Ei totuși nu au ales un destin considerat sigur, palpabil în strălucirea lui dar totuși iluzoriu, ci o viață nonconformistă, sacrificându-și toate atu-urile prin mărturisirea Adevărului și a lui Hristos, de fapt a lui Hristos, Care este Adevărul. Tot de la El au și primit încredințare și întărire în mărturia lor îndrăzneață în fața chinuitorilor. Pentru aceasta sunt cinstiți în calendarul creștin nu ca mucenici, ci ca Mari Mucenici. Destinul lor întrupează cu desăvârșire câteva versete din Înțelepciunea lui Solomon (3, 1-9), care se citește la vecernia lor, în seara de 24 noiembrie:

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.”

De la același autor

Ultimele din categorie