Sarea în bucate sau cum se face mâncare în bucătăria ortodoxă. Cine mai crede că mâncarea se face punând un pumn de miere, unul de zahăr și unul de dulceață ar face bine să recitească povestea cu sarea în bucate și sau să-și întrebe mama sau soția care este rostul sării în mâncare. E drept că de multe ori vedem, așa cum observa cineva zilele trecute că fiecare fel de mâncare sau de ingredient devine pe rând medicament apoi este declarat toxic și așa mai departe. Dar ca să fie și mai simplu încercați să mâncați fără sare și veți vedea de ce se numește în popor „mâncare de spital“.

Acuma să ne gândim în felul următor: lumea reprezintă bucatele. Mai exact ne referim la lumea în sensul de totalitatea oamenilor și nu totalitatea patimilor. Noi suntem sarea. Sarea din bucate. Și ne amintim cuvintele Mântuitorului care spune prin Matei „voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.“ Gândiți-vă că mergeți la un mecanic auto să vă repare mașina iar el nu știe sau nu poate să-și facă treaba. Cu ce vă încălzește faptul ca scrie pe ecusonul lui „mecanic auto“? Sau dacă mergeți la un medic și el vă dă rețeta în mod greșit, cu ce vă ajută mulții ani de școală pe care i-a făcut el ca să învețe felurile de simptome și de boli și cum se tratează fiecare? Dar dacă mergeți la magazin și cereți pâine și primiți piatră în loc puteți spune că e bună numai pentru ca scrie „Alimentara“ sau „Brutărie“ pe firmă?

De aceea este mare nevoie să luăm aminte să nu ne pierdem puterea de a săra. Sarea nu și-a însușit singură această putere ci așa a fost ea făcută în adâncul pământului și pe întinsul mărilor și oceanelor. Nici noi nu ne luăm singuri această putere ci o primim în dar. Ceea ce suntem chemați să facem este să luăm aminte să nu o pierdem. Pentru că mai mult decât a învăța o meserie este a ne păstra bunul simț. Mai mult decât a deprinde un meșteșug, oricât de complex ar fi el, este a nu pune cep iubirii pe care am fost făcuți să o trăim în fiecare zi și în fiecare clipă a vieții noastre. Fiecare clipă fără dragoste este o clipă petrecută departe de Dumnezeu. Și departe de Dumnezeu este doar iadul. Este foarte important să nu rămânem oameni doar cu numele. Să nu ne împietrim inimile față de durerea aproapelui. Să nu rămânem la titulatura de creștini de duminică. Pentru că, ne atrag atenția părinții, cel care se roagă doar când se roagă nu se roagă deloc. Eu sunt sarea pământului și lumina lumii. Am hrisov scris de la Hristos și știu că mi-a spus mie personal cuvintele astea. Mie și oricui are urechi de auzit. Și mai și este publicat în câteva miliarde de exemplare hrisovul cu pricina așa că nu e ușor de dosit să spună careva că nu mai este și nu am dovadă.

Adică, dacă ar fi să revenim, atunci când fata de împărat i-a spus tătâne-su că îl iubește ca sarea în bucate sau când zice că împăratul o iubea ca pe lumina ochilor era vorba despre cât de important sunt eu în lumea asta de 6 miliarde și jumătate de oameni. Prost aș fi să lepăd o atât de mare cinste pentru oricare alta. Nu spun de alții pentru că nu știu dar eu probabil ar trebui să nu fiu chiar în toate mințile ca să renunț la a săra în jurul meu și la a arunca câte o rază de lumină acolo unde găsesc un ochi deschis. Eu... cititorul.