Scrisoare către Dumnezeu

E vremea de vecernii-n Postul Mare
Și după pravila de seară-Ți scriu scrisoare.
Este târziu la noi azi pe pământ,
Tot mai mult somn sub reavănul mormânt.

✝ Cum să mă rog eu Doamne nu mai știu,
Însă îndrăznesc cu dragoste să-ți scriu,
Acum, când lumea-ntreagă e încercată
De-o boală nemiloasă, blestemată.

Nădejde am, deși cad în ispită
Și mintea întreagă-mi este istovită.
Dar Tu cum ești? Îmi iartă nepăsarea,
Însă Te rog să îmi citești scrisoarea.

Eu am crezut că nu mă tem de moarte
Și poate nu, însă mă tem de fapte.
S-au adunat ca niște ceasuri rele
Și tare-aș vrea să lepăd dintre ele.

Nu știu de ce, de cine-mi este frică,
Durerea mea, pe lângă a Ta, e mică.
Știu câtă supărare ți-am adus,
Ca un copil îndărătnic, nesupus.

Ieri am trecut pe la Maria, fata mea,
Însă n-a vrut în brațe să mă ia.
A stat departe, cum stau eu de Tine,
Deși ardea să fie lângă mine.

N-am plâns atunci, mi-am înfrânat fiorul,
Dar fără stavilă e-n inimă izvorul.
Dar Ție cum Îți e mereu pe cruce,
Când faptă bună nimeni nu-Ți aduce?

Altfel, pe-aici e vremea tot mai bună,
Cred că e rost de nuntă, se cunună
Minunea primăverii ce Ne-ai dat
Cu soarele din cerul lăudat.

E-alai de flori, de mugur, de albine,
Fără de om pământului i-e bine.
Pădurile, ce-a mai rămas din ele,
Se împodobesc în verde de mărgele.

Ciudate-s vremurile astăzi pe la noi,
Deși e pace, e mai mult război,
Război de suflet, leagăn de durere,
Prea multă moarte seceră-n tăcere.

E vremea de vecernii-n Postul Mare
Și după pravila de seară-Ți scriu scrisoare.
Este târziu la noi azi pe pământ,
Tot mai mult somn sub reavănul mormânt.

Și nu știu până mâine, Doamne, ce va fi,
Departe suntem mame de copii.
Mai e puțin și Te cobori din cruce,
Când Paștile Învierea Îți aduce.

Acum Te las, îmi iartă îndrăzneala
De-am risipit hârtie și cerneala.
Dacă ai timp, Te așteptăm la masă,
Căci vremile ne-au țintuit în casă.

Știu c-ai venit și ieri și altădată
Și ușa ne-ai găsit-o ferecată.
Am fost nebuni, fiindu-ne prea bine
Și n-aveam loc la masă pentru Tine.

Cum să mă rog eu, Doamne, nu mai știu,
Însă îndrăznesc cu dragoste să-Ți scriu,
Acum, când lumea întreagă e încercată
De o vicleană boală, blestemată.

(Paul Sergiu Beltege)

Ultimele din categorie