PAȘTILE – HRISTOS IZBĂVITORUL

 ASTĂZI NOUĂ NE-A RĂSĂRIT!

Preacuvioși Părinți,

Preacucernice Părinte,

Preacuvioase Maici,

Iubiți credincioși,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iată că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne-am învrednicit să ajungem și în acest an, la Slăvitul și Luminatul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om. Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat și A ÎNVIAT a treia zi“, după cum Însuși vestise mai înainte de patima Sa.

Pentru a ne putea face și noi părtași la cele pe care le-a trăit și petrecut Domnul, s-a rânduit ca, în decursul anului, să prăznuim și separat fiecare dintre momentele pe care le-am amintit mai sus, așa cum le și rostim, duminică de duminică, în Crez.

Întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, are și o pregătire prealabilă, ca și alte trei praznice de peste an, în cazul de față fiind vorba de patruzeci de zile de post (în afară de Săptămâna Mare) care au menirea să ne „subțieze“ sufletul, trezindu-l la trăiri și simțiri care să poată primi toată bogăția de citiri și de cântări care ne împărtășesc din cele petrecute cu Domnul Hristos și mai ales de cele legate de patima și de ridicarea Sa din mormânt. Am pomenit, așadar, învierea lui Lazăr, intrarea Domnului în Ierusalim, vânzarea Sa de către Iuda, Cina cea de Taină, rugăciunea din Ghețimani, prinderea, judecarea și osândirea Sa la moarte, batjocorirea și răstignirea Sa, punerea în mormânt și am ajuns la Învierea Sa din morți, cea de a treia zi, așa cum le și vestise apostolilor Săi.

„Aducerea aminte„ de toate acestea este astăzi mai necesară ca oricând, datorită ritmului și a atmosferei degradate și degradante în care viața noastră se petrece, mai ales aici în Italia. Căci atunci când viața se petrece într-o permanentă goană și într-o zdrobire și agitație continue, simțirile noastre se „uzează„ și inima se împietrește în așa măsură încât nu se mai simte nici durerea trupului, nici a sufletului, nici chiar durerea celor mai apropiați: soție, soț, copii, părinți, ajungând până a nu mai simți nici nevoia vitală de a se hrăni, nici sufletește și, uneori, nici chiar trupește…

În aceste condiții de stres și de agitație este cu atât mai greu să te poți aduna și, mai ales, să guști din cele cerești, atâta timp cât nici pe cele trupești și pământești nu le mai simți și nu le mai vezi…Tocmai de aceea un praznic ca cel al Învierii Domnului are și mai multă importanță și însemnătate pentru noi, prin harul și puterea înnoitoare pe care ni le aduce, făcându-se un prilej pe care nu trebuie să-l pierdem, de a pune un ÎNCEPUT NOU vieții noastre. Și iată câteva dintre binecuvântările pe care Învierea Domnului le aduce vieții noastre și tuturor sufletelor chinuite și sleite de puteri care sunt încovoiate sub jugul lumii acesteia:
„Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice care țineau pe cei legați, Hristoase„…
De aceea, orice suflet care astăzi se află în „cele mai de jos„ ale descurajării și ale răbdării, să știe că „Hristos a Înviat!„ și pentru el, aducându-i slobozirea!

Tuturor fraților și surorilor noastre care pribegesc prin pustia lumii acesteia, chinuindu-se de setea de ceva mai bun, le vestim în această luminată zi:
„Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, prin care ne întărim!„
„Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim!„
Hristos Cel înviat se face remediu întristării care, din pricina grijilor, ne cuprinde adesea sufletele și de aceea canonul Învierii ne îndeamnă:
„Să ne curățim simțirile și să vedem pre Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și, cântându-i cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!„

Lipsa bucuriei din casele și din sufletele noastre își găsește astfel leacul prin „curățirea„ simțirilor noastre și prin harul Domnului Hristos Celui înviat din morți, căci:
„Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice„.

De aceea nu este un alt prilej mai potrivit de a ne așeza viața pe altă „direcție“ decât cea pe care se afla ea până astăzi, decât Învierea Domnului care repune în centrul vieții noastre pe Cel care, prin omorârea morții și prin sfărâmarea iadului, ne propune o „altă viață“, făgăduind să fie cu noi, mai cu adevărat, până la sfârșitul veacului.

Căci ne spune apostolul Pavel: „Nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?“ (Rom. 6, 3) și „după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții (Rom. 6, 4). Iar „dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El (Rom. 6, 8). De aceea obștea creștinilor cântă: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă scol împreună cu Tine, Cel ce ai înviat… Însuți împreună mă proslăvește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta“.

“Dacă, deci ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus…“, spune iar sfântul Pavel, „Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (Col. 3, 1-3). Căci “din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință“.

„De aceea, continuă apostolul Pavel, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli. … Acum dar, lepădați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui și v-ați îmbrăcat în omul cel nou care se înnoiește spre cunoștință, după chipul celui ce l-a făcut“ (Col. 3, 5; 8-10).

„Astfel, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Dar mai presus de toate îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura desăvârșirii„ (Col. 3, 12-14).

De aceea și cântarea de la sfârșitul utreniei ne îndeamnă:
„Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pre altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pre noi; să iertăm toate pentru înviere!“

Făcând astfel, ne vom face și noi părtași, negreșit, la belșugul de har și de binecuvântare pe care Învierea Domnului ni-l dăruiește astăzi și din care ne împărtășim la fiecare Dumnezeiască Liturghie strigând:
„O, Paștile cel mare și preasfințit, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea! Dă nouă, mai deplin, cu Tine a ne împărtăși, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale!“

Fie ca toți să avem parte de această binecuvântare și înnoire, încă din luminata Zi de azi, încât să „molipsim“ pe toți cei din jurul nostru de bucuria Învierii Domnului!

La bucuria noastră din acest an se adaugă și aceea de a fi putut dărui, prin milostivirea lui Dumnezeu, în numele întregii noastre episcopii, untul de lemn – adică uleiul de măsline – care a servit la sfințirea, în Sfânta și Marea zi de Joi, a Sfântului și Marelui Mir, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în împreună-slujire cu toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, eveniment la care am avut privilegiul de a participa. Acest eveniment se înscrie în coroana de manifestări prilejuite de Anul Jubiliar al Crezului Ortodox și al Autocefaliei Românești, ca un simbol al unității dogmatice, liturgice și sacramentale a Bisericii noastre și al deplinătății slujirii ei sfințitoare și mântuitoare ca Biserică Autocefală.

Totodată, Sfântul și Marele Mir care ni s-a încredințat într-o frumoasă amforă anume pregătită pentru a-l păstra la episcopie, constituie și un element fundamental al unității dintre episcop și preoții din eparhia sa, cărora li se încredințează de către acesta ca semn al apartenenței lor canonice și, prin extensie, se face semn văzut al legăturii episcopului cu fiecare botezat din eparhia sa, precum și cu fiecare altar sfințit și, respectiv, cu fiecare antimis pe care se slujește Sfânta Liturghie, fără de care valabilitatea celor săvârșite în numele episcopului este nulă.

Acest odor de mult preț care este Sfântul și Marele Mir va servi timp de câțiva ani, atât la săvârșirea Sfintei Taine a Mirungerii, în cadrul Sfântului Botez, pentru toți pruncii sau adulții care se vor boteza cât și la sfințirea bisericilor și antimiselor, în toate eparhiile ortodoxe românești din țară și din străinătate, făcând astfel din jertfa episcopiei noastre o înmulțire de „har peste har“, care se va revărsa peste noi toți. Pentru aceasta nu putem decât să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit de o așa mare cinste și binecuvântare.

Pentru toate aceste daruri să ne bucurăm, așadar, cu toții la acest „Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor“, căci „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa“ și tuturora să vestim că:
Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruind!

HRISTOS A ÎNVIAT!

HRISTOS A ÎNVIAT!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Lumina și bucuria Învierii să Vă umple tuturor sufletele și casele, iar pe toți cei adormiți să-i mângâie și să-i sălășluiască acolo unde luminează lumina feței lui Hristos cel Înviat!

Al Vostru, de tot binele doritor și înaintea Domnului smerit rugător,

† EPISCOPUL SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Dată la Reședința noastră de la Roma, la Slăvitul și Luminatul Praznic al Învierii Domnului, în ziua de 4 aprilie, la anul mântuirii 2010