La Biblioteca Centrală Universitară din București se află, sub cota 1197 (BCU), manualul de Istorie Bisericească Universală întocmit de profesorul Ioan Mihălcescu (viitorul Arhiereu Vicar al Bucureștilor cu numele de Irineu), pentru clasa a V-a de Seminar Teologic (adică anul V), carte apărută la Tipografia „Cultura Neamului Românesc” în anul 1922.

Acest manual conține informații istorice ale Bisericii Universale până la 1054 (Marea Schismă), cu noțiuni de patrologie. De aici putem sintetiza informații referitoare la Sinodul I Ecumenic (paginile 164-169), de la care, iată se împlinesc 1700 de ani.

(1) Arie, preotul din Alexandria, înainte de a cădea în erezie, se bucura de un nume bun, pe care îl câștigase atât prin studii cât și prin viața sa pioasă, dar și prin darul său poetic cu care era înzestrat. Astfel, pe la anul 318, el s-a răsculat împotriva episcopului său și începuse a învăța în public despre erezia sa, cum că Fiul nu este egal cu Tatăl, ci subordonat lui. Prin astfel de învățătură, Arie a căzut în păgânism și gnosticism.

(2) Cea dintâi persoană care a început lupta împotriva lui Arie a fost episcopul Alexandru al Alexandriei, care a convocat un sinod în anul 320 la Alexandria, unde au luat parte aproximativ 100 de episcopi, care au condamnat învățătura lui Arie și pe partizanii lui. Dar, cu toate acestea, ereticul propovăduia și cu mai mult zel învățătura lui greșită, reușind să tragă asupra sa pe Eusebiu al Cezareei și pe Eusebiu al Nicomidiei, care era rudă cu familia împărătească a Împăratului Constantin. Însă lucrurile au degenerat și s-au făcut pregătiri pentru un nou sinod, care să adune și mai mulți episcopi și care să definitiveze o hotărâre.

(3) La Primul Sinod Ecumenic care s-a ținut la Niceea din Bitinia în anul 325, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au participat 318 episcopi din toate părțile imperiului, dar mai ales, din Răsărit. Din Apus au luat parte numai episcopul Osie de Cordoba, care, sfetnicul Împăratului, care ar fi prezidat discuțiile, precum și alți doi preoți, ca delegați ai papei.

(4) Sinodul a început primăvara și a ținut până către toamnă. După lungi și aprinse dezbateri, s-a ajuns la primirea unei formule de credință care exprima adevărata învățătură a Bisericii despre Dumnezeu–Fiul în raport cu Tatăl.

(5) Această formulă de credință sau hotărâre dogmatică este cuprinsă în cele dintâi 7 articole ale Simbolului Credinței, dar nu așa cum le avem astăzi, ci cu câteva adaosuri care erau îndreptate împotriva ereziei ariene. S-a mai hotărât stabilirea datei Paștelui și alte 20 de canoane.

(6) Toți episcopii care au fost de față, în afară de doi din Egipt, subscriseseră hotărarea dogmatică. În acest context, Arie a fost anatemizat și exilat împreună cu cei doi episcopi egipteni iar scrierile lui au fost arse. Desigur, această hotărâre nu l-a oprit pe Arie în a-și promova doctrina greșită.

(7) Meritul de a fi pus capăt arianismului în Răsărit este al lui Teodosie cel Mare, ultimul Împărat al Imperiului Roman, înainte de divizarea acestuia. Edictul său a decretat creștinismul ca unica religie pe teritoriul statului roman, interzicând templele păgâne și jertfele.