Mulţi dintre noi vom merge la nunţi în următoarele luni. Sunt evenimente minunate unde vedem două persoane care făgăduiesc în faţa lui Dumnezeu să se iubească şi să fie fideli unul altuia până la moarte. Oamenii fericiţi se privesc în ochi şi îşi promit sieşi că vor face totul pentru a fi bucuria celuilalt. Nu mai există nimeni pe lume înafară de fiinţa iubită. Cei doi se sorb din ochi şi iubirea pluteşte în aer. Acest lucru este culmea fericirii, însă din el pândesc anumite pericole.

Poate putem fi surprinşi dacă aflăm că unul dintre cele mai mari riscuri ale unei căsnicii este că îşi iubeşti soţia prea mult. Este adevărat.

Dacă petrecem tot timpul cu atenţia aţintită asupra soţiei, consumăm toată energia în împlinirea toanelor ei, plăcerilor sau neplăcerilor ei, există o şansă mare să nu petrecem deloc timp în dezvoltarea relaţiei cu Dumnezeu. Şi dacă relaţia noastră cu Dumnezeu e deficientă sau inexistentă, atunci căsătoria noastră este orice înafară de ceea ce ar vrea Dumnezeu şi ar trebui să fie.

Mântuitorul Hristos spune clar: „Căutaţi întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Cel mai bun lucru din lume este să te îndrăgosteşti de Dumnezeu şi să priveşti soţia (sau soţul după caz) ca pe copilul lui Dumnezeu pe care ţi l-a dat să ai grijă de el şi să-l iubeşti.

În cazul în care marea ta iubire veşnică este Hristos, soţia este confirmarea acestei iubiri, semnul prezenţei lui Hristos cel iubit în oamenii din jurul tău şi în mod accentuat şi evident pentru inima ta în soţie. Căsnicia devine astfel un cântec de dragoste pe care cei doi îl cântă împreună lui Dumnezeu, făgăduindu-şi viaţa unul celuilalt şi amândoi lui Dumnezeu. Hristos vine şi plineşte imperfecţiunile celuilalt, le dăruieşte în mod paradoxal sens şi menire. Tot ceea ce îi lipseşte lui vine soţia şi plineşte prin iubirea lui Dumnezeu şi tot ceea ce îi lipseşte ei se dăruieşte lui prin Dumnezeu.

Unul dintre gânditorii americani celebri, C.S. Lewis a spus: „Putem iubi pe celălalt prea mult în raport cu iubirea noastră pentru Dumnezeu”.

În momentul când iubirea noastră pentru soţie nu este centrată pe Dumnezeu, atunci în mod automat cădem în idolatrie, iar idolatria este adorarea materiei, trupului soţiei, felului în care te face să te simţi. Ori orice plăcere materială, inclusiv a trupului, se epuizează şi cere ceva nou, fascinant şi mereu mai mult, într-o supradoză perpetuă. Există cazuri în care bărbaţi căzuţi în idolatrie faţă de soţiile lor au ajuns să le urască de moarte, datorită dezamăgirii că acele femei nu pot oferi mereu mai mult. Trupul poate fi epuizat în câteva ceasuri, fiind doar ceea ce este el. Sufletul este însă nemuritor, având expresii infinite ale iubirii.

Unul dintre simptomele iubirii exclusive a soţiei este atenţia totală care devine jug, oprelişte, grilaj ideatic, frontieră simţuală. Un om obsedat de fiinţa iubită poate deveni prea uşor posesiv, poate ignora nevoia celuilalt de intimitate, poate agasa temeinic şi deveni gelos pe fiecare privire, rănit în orgoliul său de iubitor şi rău în răzbunarea pe cea care i-a trădat aşteptările prea mari.

Universul mental populat doar de o persoană devine aşadar o închisoare a spiritului atât pentru cel iubit cât şi pentru cel excesiv de iubitor.

Un alt fenoment foarte periculos este încadrarea în rame ideatice a celui de lângă tine. Acest lucru înseamnă automat un examen permanent la care invariabil fiinţa iubită va pica. Atunci când suntem conştienţi că avem înaintea noastră o persoană umană unică şi irepetabilă la modul veşnic, aşteptările noastre şi pretenţiile noastre vor fi unice. Un om cu aşteptări prea mari va fi mereu neferict. Şi aceasta pentru că oamenii de lângă noi nu au încă abilitatea de a ne citi gândurile. De aici sancţionarea oricărui gest care nu se încadrează în tipare, iluzia matriceală a unei relaţii vii şi unice, fosilizarea sentimentului şi moartea afectivă.  

Căsnicia este taina sfântă prin care Dumnezeu şi nu altcineva uneşte doi oameni ireductibili într-un singur trup mistic, născător de viaţă şi de iubire. Orice înlăturare a Creatorului căsniciei din viaţa celor doi va face unirea dintre cei doi nefuncţională. De asemenea, orice cuvânt rostit fiinţei iubite cu conştiinţa că ea este darul lui Dumnezeu pentru tine, va plini deficienţele creaturale, va da sens unirii dintre voi şi va pecetlui cu har izvorul de iubire pe care Dumnezeu l-a născut între cei doi.

Cuvintele de la Cununie sunt revelatoare pentru înţelegerea tainei căsniciei: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Adică: Robul lui Dumnezeu (N) primeşte cunună pe roaba lui Dumnezeu (N). Mireasa este coroana de slavă a Mirelui şi Mirele este coroana de slavă a Miresei. Fiecare este încununarea celuilalt, rodirea vocaţiei lui în veşnicie prin prunci, temeiul mântuirii celuilalt, evidenţa iubirii lui Hristos pentru oameni, semnul de împreună creator cu Dumnezeu.

Secretul unei căsnicii reușite este o taină: Dumnezeu.