Semnele cuielor ne arată că trupul lui Iisus este real

Comentarii patristice

Semnele cuielor ne arată că trupul lui Iisus este real

El, Cel care a vindecat pe toţi chiar înainte de înviere, putea să Se vindece pe Sine îndeosebi după înviere, nu? Da, dar prin semnele cuielor pe care El le arată, învaţă că acest trup, cu care prin uşile încuiate El intră, descoperă că nu este un trup aşa cum a fost

(In. 20, 20) Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

Şi astfel, motivul din cauza căruia Domnul a stat în mijlocul ucenicilor, chiar dacă uşile erau încuiate (vezi Ioan 20, 19), după pătimiri şi nu înaintea lor, era ca voi să ştiţi că trupul vostru era asemănat cu un trup fizic, dar crescut ca un trup spiritual (vezi 1 Corinteni 15, 44). Dar pentru ca voi să nu gândiţi că ceea ce înviază este ceva diferit, când Toma nu a crezut în înviere, El îi arată lui semnele cuielor. El îi arată cicatricile rănilor (vezi Ioan 20, 27). El, Cel care a vindecat pe toţi chiar înainte de înviere, putea să Se vindece pe Sine îndeosebi după înviere, nu? Da, dar prin semnele cuielor pe care El le arată, învaţă că acest trup, cu care prin uşile încuiate El intră, descoperă că nu este un trup aşa cum a fost. Acest trup era pentru ca El să poată împlini scopul planului divin prin învierea a ceea ce nu putea cădea din nou în stricăciune şi pentru a nu fi supus din nou morţii.

(Teodor de Cir, Dialog 2, 56, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)