„Toată Sfânta Scriptură este îmbibată de ideea Sfintei Împărtășanii”

Exprimându-și bucuria de a fi în mijlocul lor, invitatul le-a propus  tinerilor prezenți o „excursie” în Sfânta Scriptură, pentru a descoperi împreunătemeiurileîn favoarea Sfintei Împărtășanii, ca mai apoi, prin întrebările care vor fi adresate, să se nască un dialog viu, menit să lămurească frământările lor cu privire la acest subiect.  

„Sfânta Împărtășanie este un subiect foarte frumos, foarte vast și, în același timp, foarte controversat, din anumite puncte de vedere. Toată Sfânta Scriptură este îmbibată de ideea Sfintei Împărtășanii. Pâinea care Se coboară din cer și Care dă oamenilor nemurire nu este o hrană despre care vorbește  Mântuitorul  doar  în Noul Testament, ci este o constantă de-a lungul întregii Sfintei Scripturi. Chiar de la Cartea Facerii, până la Apocalipsă vom întâlni această idee centrală, de forță, esențială pentru cei care își doresc nemurirea”, subliniază protos. Iustin Petre.

În Filocalia, volumul 8, Calist și Ignatie Xantopol au spus: ‹‹Nimic nu ne ajută și nu contribuie așa de mult la curățirea sufletului, la luminarea minții, la sfințirea trupului și la prefacerea amândurora spre o stare mai dumnezeiască și la nemurire, la biruirea patimilor și a dracilor, mai potrivit spus, la unirea cu Dumnezeu cea mai presus de fire - ca împărtășirea și cuminecarea continuă cu inimă și simțire curată, pe cât este cu putință omului. ››  Invitatul a rezumat aceste cuvinte astfel: „nimic nu ne poate curăți de patimi, nimic nu ne poate ajuta mai mult în această luptă cruntă cu ispitirea demonului, nimic nu ne poate oferi nemurirea, pentru că a fi creștin înseamnă a fi nemuritor; toate acestea le putem obține doar dacă ne împărtășim”.

„Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac”

Mântuitorul Hristos ne vorbește în Evanghelia de la Ioan, în capitolul șase, despre Pâinea care Se coboară din cer, Care nu este nimic altceva decât însăși Trupul Său și însuși scump Sângele Său.

‹‹ Eu sunt Pâinea vieții, zice Mântuitorul Iisus Hristos. Părinții voștri au mâncat mană în pustie, dar după aceea au murit. Pâinea care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă va mânca omul, nu va muri în veci. Eu sunt Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care eu o voi da pentru viața lumii este însuși trupul Meu. (…) Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți  bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi înșivă. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi. (…) Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac. ››

Părintele Iustin Petre afirmă că Mântuitorul repetă aceeași idee, într-un mod obsesiv aproape,  făcând o comparație cu o altă pâine care s-a pogorât din cer, mana despre care se vorbește în Vechiul Testament, o hrană care se pogora în fiecare zi, se așternea pe pământ, evreii o culegeau și aceea era mâncarea lor cea de toate zilele. Această hrană a coborât în fiecare zi, timp de 40 de ani, perioadă în care poporul lui Israel a străbătut pustiul Sinaiului. În amintirea acestor momente de grație pentru poporul lui Israel, când însuși Dumnezeu a avut o purtare de grijă cu totul specială, evreii au păstrat în Chivotul Legii o năstrapă, un vas în care au ținut această mană, vas pe care l-au așezat în Sfânta Sfintelor.

„Iată, s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale”

Proorocul Isaia, la un moment dat, are o vedenie. Rugându-se în templul lui Dumnezeu, vede cerurile deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu care cântau „Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot. Plin este cerul și pământul de slava Lui.” S-a înfricoșat atât de tare, fiindcă se gândea că va muri. A spus: „Vai mie, că sunt pierdut, sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate și pe Domnul Savaot l-am văzut cu ochii mei” Și atunci a venit un înger, având în mâna sa un cărbune pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic și l-a apropiat de gura lui Isaia zicând: „Iată, s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale și de fărădelegile tale te va curăți”.

„Cuvintele acestea le rostește și preotul după ce împărtășește cu Sfintele Taine, amintind de minunea aceasta din Vechiul Testament și de faptul că aceasta n-a fost altceva decât o prefigurare, iar scopul Sfintei Euharistii este să ne curățească de întinăciunea noastră sufletească și trupească”, subliniază protos. Iustin Petre.   

„Aceștia și-au albit veșmintele lor în sângele Mielului”

La Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie Taina Sfintei Euharistii, atunci când înainte de jertfa Sa de pe Cruce, cu dor a dorit să mănânce Paștile cu ucenicii. Sfinții Părinți spun că așa cum Botezul este o condiție necesară pentru mântuire, la fel este și Sfânta Împărtășanie. Nimeni nu se poate mântui dacă nu se unește în chip mistic cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca arvună și pregustare a vieții celei veșnice.

Sfântul Ioan Evanghelistul, în Apocalipsă, tot într-o descoperire dumnezeiască, a văzut mulțime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile, stând înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în veșminte albe și având în mână ramuri de finic.  Și l-a întrebat pe Dumnezeu: ‹‹Cine sunt aceștia?›› Iar Domnul i-a răspuns: ‹‹aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului.››  Părintele Iustin Petre a explicat că aceste cuvinte sunt o expresie care se referă în mod direct și ființial la Sfânta Împărtășanie. Veșmintele albe sunt sufletele pe care oamenii și le-au albit în sângele Mielului, pentru că Sfânta Împărtășanie are drept scop curățirea de păcate, apoi luminarea sufletului și a minții, iar în final să ne ofere nemurirea sufletului, viața veșnică și împreuna viețuire în taina Sfintei Treimi.

„Recunoștința este tot o pocăință, o formă de smerenie”

„‹‹ De câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui.›› Problema nu este că ai căzut, ci de ce nu te ridici? Singură  pocăința ne face vrednici de Sfânta Împărtășanie. Pocăința autentică dă măsura vredniciei noastre, iar primul semn al acesteia este să nu mai repeți păcatul. Nici metaniile, nici postul, nici privegherile nu ne curățesc atât de mult ca lacrimile pocăinței, care pot fi materiale sau nu, se pot vedea sau nu se pot vedea. Pocăința nu este doar o părere de rău, ci are și un aspect pozitiv: să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri minunate. Doamne, ce ticălos am fost și ce bine sunt acum, ce suflet frânt și zdrențuit am avut și cum îmi vine mie acum să zbor de bucurie. Și recunoștința este o pocăință, este o formă de smerenie”, a concluzionat protos. Iustin Petre, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian” din Constanța. 

„Uși, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră și la noi.”

După încheierea expunerii, grupul de colindări ai ATOR a încântat publicul, interpretând cu însuflețire câteva colinde. „În noaptea sfântă de Crăciun,/ Pe drumul nins de lună,/ Trei magi călări, cu suflet bun,/ Aleargă împreună./ De unde vin,cum se numesc/ Ce doruri îi frământă, / Spre iesle ei călătoresc/ Și cerurile cântă./ Și cântă inimile lor/ Aprinsă-i bucuria/ Că s-a născut Mântuitor/ Azi s-a născut Mesia.

Ultima cântare a rezumat foarte frumos ideea dialogului  la ceas de seară despre Sfânta Împărtășanie: „În coliba-ntunecată/ Din carne și os lucrată,/ A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nu icoană ce se frânge./ Ci, El Însuși, trup și sânge./ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură, / Dulcea Cuminecătură.(…) Și noi, Doamne, ne-am sculat,/ Colibele-am curățat/ Uși, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră și la noi.” (versuri de Vasile Voiculescu)

La final, părintele protosighel Iustin Petre i-a bucurat pe cei prezenți, cântându-le la chitară o colindă specifică zonei din care vine sfinția sa.