Sfânta Împărtăşanie - sabie cu două tăişuri
„Cel care mănâncă şi bea Trupul şi Sângele lui Hristos cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea!”
Chiar dacă suntem vrednici, chiar dacă nu suntem, noi, creştini de astăzi, primim Trupul lui Hristos. Dar dacă existenţa noastră nu este închinată Sfintei Euharistii, nu în teorie, ci în practică, Sfânta Împărtăşanie, desigur, pătrunde înlăuntrul nostru ca Sfântă Împărtăşanie, însă nu ne face bine, ci, din contră, ne face rău. Acest lucru îl clarifică Sfântul apostol Pavel în prima Epistolă către Corinteni. Nu atrage doar atenţia corintenilor să se împărtăşească cu vrednicie, pentru că altfel nu se vor folosi, ci întăreşte şi celălalt aspect, anume faptul că „cel care mănâncă şi bea Trupul şi Sângele lui Hristos cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea!” Pavel ajunge să spună că mulţi dintre noi sunt bolnavi şi mor pentru că nu se împărtăşesc cu vrednicie. Prin urmare, putem să afirmăm că relaţia noastră cu Dumnezeu este o sabie cu două tăişuri. Desigur, în mod special legătura noastră cu Sfânta Împărtăşanie, dar şi întreaga noastră relaţie cu Dumnezeu.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti?, Editura Bizantină, pp. 139-140)
Roagă-te cu atenție și păzește în inima ta roadele rugăciunii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro