Într-un frumos sobor de preoți în frunte cu părintele exarh Ioan Harpa de la Mănăstirea Popăuți - Botoșani, s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și Slujba Parastasului, alături de mulțime mare de credincioși veniți pentru binecuvântare și rugă.

După săvârșirea sfintelor slujbe, părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ținut un cuvânt de aducere aminte a câtorva crâmpeie din viața părintelui Arhimandrit Victorin, ca unul care l-a cunoscut îndeaproape:

„Ne-am rugat împreună pentru sufletul unuia dintre marii stareți ai acestei Sfinte Mănăstiri, părintele Victorin Oanele. Părintele Victorin, a fost un suflet cu totul și cu totul ales, un om dăruit slujirii lui Dumnezeu, un „împătimit” de dragoste de Hristos și de Biserica noastră Ortodoxă, un om care dorea ca Biserica în general și în mod special Mănăstirea Sihăstria să fie un loc cald unde credincioșii să poată veni cu dragoste să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să se poată mântui prin această ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. A fost un om învățat cu ascultarea. Din momentul în care a fost chemat la viață călugărească el a dăruit totul lui Dumnezeu, așa cum de multe ori spunea, amintindu-și de clipele acelea. Când a fost chemat la viață călugărească el a spus „da” și a așa a spus și părinților lui ca el să fie dăruit lui Dumnezeu.

„Un om dăruit de Dumnezeu pentru mănăstirea aceasta”

În anul 1952 îl trimite Dumnezeu pe părintele Victorin aici, ca un călugăr smerit care vine și bate la poarta mănăstirii, intrare care avea să fie o mare binecuvântare pentru mănăstirea aceasta. Pentru că mănăstirile trebuiau desființate, urmare a decretului din 1959, când majoritatea mănăstirilor au fost desființate, atunci părintele Victorin, ca un om dăruit de Dumnezeu pentru mănăstirea aceasta el reușește ca mănăstirea să rămână în continuare. Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei el „înființează” aici un azil de bătrâni, după cum spunea el, adunând aici peste  o sută de călugări vârstnici, mulți dintre ei în neputințe, bolnavi. Începe aici cu ceilalți părinți să îngrijească de bătrânii aceștia. Trebuiau, însă, reparată biserica. Împreună cu câțiva buni credincioși din Fălticeni, el repară paraclisul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”. Încetul cu încetul repară și construiește noi chilii pentru părinții monahi. Se adună în jurul lui și în jurul părinților îmbunătățiți precum părinții Ioil, Cleopa, Paisie, Ioanichie Bălan și ceilalți, mulți tineri monahi care vin aici pentru a-și mântui sufletele.

„Întreaga sa viață a fost împletită cu virtutea smereniei.”

Câte nu ar fi de spus despre părintele Victorin! Un om înțelept, un om delicat. Atât de frumos vorbea cu oamenii, fiind în același timp și ferm. Nu te lăsa să faci ce vrei, dar când îi cereai un sfat, vă spun că personal nu am primit de la nimeni un sfat mai bun ca de la el. Era un om modest. Nu a avut niciodată nimic pentru sine. Întotdeauna se gândea cum să gândească mai bine pentru mănăstire și pentru Biserică.

Îl purtăm pe părintele stareț în inima noastră, în rugăciunile noastre. Îl avem alături de părinții noștri trupești. Dacă într-adevăr credem că el a fost omul lui Dumnezeu, atunci să îi purtăm în continuare respect ca niște fii duhovnicești ai sfinției sale. Sunt convins că sufletul său este la Dumnezeu și are mare trecere pentru cumințenia vieții sale pe pământ. Amin.

În încheiere părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a mulțumit soborului și credincioșilor pentru împreună rugăciune, arătând grija pe care părintele Victorin a avut-o pentru obște și pentru mănăstire: „Noi ca și monahi ai sfinției sale îi suntem recunoscători în primul rând pentru că ne-a primit în mănăstire. Avea mare grijă de viața noastră duhovnicească dar și de cea trupească. Iată că la un an de zile facem pomenire chiar dacă părintele stareț este pomenit zilnic. Ne-a învățat cum să ascultăm și dacă privim pe stareț ca pe Hristos întotdeauna ne și folosim pentru urcușul nostru duhovnicesc pentru că harul care se odihnește peste stareț coboară și peste ucenicii săi. Întreaga sa viață a fost împletită cu virtutea smereniei. Nădăjduim ca viața sa să fie plăcută lui Dumnezeu și de acolo din ceruri să se roage pentru noi.”

Veșnică să-i fie pomenirea!

Pr. prof. Viorel Laiu