În acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos arătându-se pe pământ și petrecând cu oamenii, a cercetat cetățile și satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și tămăduind toată neputința și toată boala din popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea cealaltă a râului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vânătă, iar pe dinăuntru de sfărâmarea oaselor, și era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.

Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos și de acele minuni pe care le făcea, căci cu cuvântul tămăduia stricăciunile și slăbănogirile și toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca acelea, nădăjduind că va câștiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce lui îi era cu neputință să meargă el însuși în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dânsul, în Edesa. Dar îndoindu-se și de aceasta, că nu va voi să vină la dânsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puțin să-i închipuiască fața Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feței Lui să o vadă și să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste câștigase către El, încredințân-du-se din auzire.

Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: „Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mântuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusalimului în trup, să se bucure! Eu am auzit despre Tine și despre preaslavitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii și fără de buruieni tămăduiești bolile; orbilor le dai vedere; șchiopilor, umblare; pe cei leproși îi curățești și izgonești din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulți ani zac pe pat, îi tămăduiești cu cuvântul, și pe cei morți îi înviezi. Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gândesc despre Tine: că ești ori Dumnezeu coborât din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi niște minuni ca acestea de mirare.

De aceea scriu către Tine această smerită „a mea rugăminte, ca să Te ostenești a veni la mine și să-mi vindeci bolile mele cele netămăduite, de care pătimesc de mulți ani. Aud încă și aceasta, că evreii Te urăsc și voiesc să-Ți facă și oarecare rău. Iar eu am o cetate care, deși nu este foarte mare, însă este preafrumoasă și îndestulată cu toate bunătățile; deci vino la mine și locuiește în cetatea mea, care ne va fi nouă amândurora îndestulată cu toate cele de trebuință”.

Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, ajungând zugravul Anania la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulțimii poporului, stând la arătare și spunând cuvânt de învățătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din pricina înghesuirii și strâmtorării poporului. De aceea, așteptând o vreme până ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puțin mai sus de la pământ și, privind cu dinadinsul spre fața Mântuitorului, se căznea să o închipu-iască pe dânsa, dar nu putea; astfel voind Atotvăzătorul și Preasfânta Sa față schimbând-o cu darul și cu slava dumnezeiască neînchipuită și neajunsă. Deci Anania ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.

Atunci Domnul a poruncit Apostolului Toma să meargă și să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră și închipuia fața Lui. Iar acela fiind adus și neîncepând a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume și după meșteșug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunându-i pricina venirii lui, i-a zis: „Unde este scrisoarea stăpânului tău, Avgar, pe care ai adus-o din Edesa?”. Iar Anania, uimindu-se de mirare și de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sân scrisoarea domnului său și cu cutremur a dat-o în mâinile Mântuitorului. Iar Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: „Fericit ești Avgare, cela ce nu m-ai văzut și ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine și vor moșteni viața cea veșnică. Imi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvârșesc aceea pentru care sunt trimis și după săvârșire să Mă întorc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălța, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvârșit de bolile cele ce te-au cuprins pe tine și prin botez îți va da viața cea veșnică ție și celor ce sunt cu tine”.

Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreiești aceasta: „A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!”. Iar după scrierea și pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorință a lui Avgar și a zugravului, a poruncit ca să-i aducă apa și Și-a spălat Preasfânta Sa față și a șters-o cu mahrama cea în patru colțuri ce i s-a dat Lui. Și, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele și preasfânta asemănare a feței celei dumnezeiești s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dând-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: „Du-o și dă-o celui ce te-a trimis pe tine!”. Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pământ a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.

Și s-a întors Anania în Edesa la domnul său și i-a dat lui acea închipuire a feței lui Hristos nefăcută de mână pe mahramă și epistola cea scrisă. Iar Avgar, luând-o, s-a umplut de mare bucurie și, sărutându-le pe amândouă cu dragoste și închinându-se chipului lui Hristos, îndată a câștigat schimbare de durerile sale, fără numai puțină parte de stricăciune rămăsese pe fața lui, până la acea vreme în care avea să vină la dânsul ucenicul cel trimis de Domnul.

Iar după pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după înviere și după Inălțarea Lui la cer, a mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli. Acesta, învățându-l destul pe Avgar sfânta credință cea întru Hristos, l-a adus la botez. Și când a intrat Avgar în sfânta scăldătoare și s-a botezat, îndată s-a tămăduit și de acea parte de lepră ce mai rămăsese, și a ieșit curat și sănătos cu trupul și cu sufletul. Cu dânsul s-a botezat și toată casa lui, apoi și toată cetatea și se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos/ al Unuia adevăratului Dumnezeu.

La porțile cetății Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulți ani acolo, și căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncându-l de acolo și sfărâmându-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porților, un loc rotund și adânc încât să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scândură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefâcut de mână, punându-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preț și împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porților, făcând încă și o scrisoare de aur în acest fel: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduiește spre Tine nu se va rușina!”.

Și a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate și va ieși, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos și a întărit și prin lege aceea, ca și în neamurile cele mai de pe urmă, cu neschimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea evlavioasă poruncă și așezare de lege s-a păzit în toate zilele vieții lui și în zilele fiului lui, care a domnit după dânsul în Edesa, asemenea și în zilele nepotului său, vreme de mulți ani. După aceea, unul din strănepoții lui Avgar luând domnia acelei cetăți, iar s-a înnoit păgânătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se și depărtându-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzând pe porțile cetății chipul lui Hristos, care se cinstea de toți cei ce intrau și ieșeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaș al lui Hristos, și a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.

Iar episcopul cetății, înștiințându-se de acest lucru și fâcându-i-se lui vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porțile acelea și, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn și, aprinzând-o, a pus-o înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi și cu var, a zidit locul și l-a netezit, pentru că așa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. Și după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mână, a încetat păgânul stăpânitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din pomenirea omenească chipul acela și s-a uitat locul unde se zidise, încât nimeni nu știa de el, până la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulți ani.

În zilele binecredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei, ducându-se cu multă putere de oaste împotriva cetății Edesei, a înconjurat-o și cu vitejie s-a bătut multă vreme, iar în urmă, cei din cetate slăbind, s-au aflat în mare frică și nepricepere și s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătându-i cu degetul porțile cetății și locul din zid, zicându-i: „Deasupra acestor porți este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid și vei face bine!”. Iar episcopul s-a dus cu sârguință la porțile acelea și, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupând-o și luând cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit și preasfânt al lui Hristos întreg și nevătămat, și candela nestinsă de atâția ani și plină de untdelemn. Incă și pe cărămida cu care era astupat chipul, se închipuise altă asemănare a feței lui Hristos, nefăcută de mână.

Deci luând episcopul din locul acela acea sfântă mahramă pe care era închipuirea Mântuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Și toți au avut bucurie mare și îndrăzneală, nădăjduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetății și a arătat fața Mântuitorului oștirilor persienești care tăbărâseră asupra cetății. Deci îndată toată puterea perșilor s-a tulburat de frică mare și a început să fugă, gonită fiind de puterea dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmașii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru și prin arătarea preasfântului Său chip, cel nefăcut de mână.

După aceea, trecând iarăși mulți ani, a fost la greci împăratul Roman Lecapenul, care se mai numea și Porfirogenet, cel ce a împărățit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înțelept. Atunci acea sfântă mahramă, care avea pe dânsa închipuirea cea nefacută de mână a dumnezeieștii fețe a lui Hristos, a fost adusă din Edesa, care era stăpânită de saracini, în Constantinopol, căci în vremea aceea, toată Siria, în care era și cetatea Edesa, era sub stăpânirea saracinilor. Acea aducere s-a făcut astfel:

Împăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împărătească acea vistierie fără de preț, a trimis rugăminte de multe ori emirului saracinilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mână. Dar emirul, fiind rugat de creștinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci a făcut război, căci împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei și a strâmtorat-o, oștindu-se împrejurul laturii Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată și să nu le pustiască pământul. Iar împăratul cerea de la dânșii chipul lui Hristos, însă emirul saracinilor, în a cărui stăpânire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creștinesc, fiind cuprins de mare dorință să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mână, a dat emirului douăsprezece mii de arginți și două sute de saracini vestiți, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă și o scrisoare a sa cu pecete împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei și asupra cetăților celor dimprejurul ei.

Astfel și-a câștigat dorința, luând chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos și împreună cu dânsul și scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci l-a adus cu slavă pe mâinile arhiereilor și ale celorlalți cinstiți bărbați ai rânduielii duhovnicești, în cetatea împărătească. Și se făceau în cale și în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, șchiopii umblau și diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om îndrăcit striga, zicând: „Primește, Constantinopole, slava și veselia ta, și tu, Porfirogenete, cinstea împărăției tale!”. Astfel strigând omul acela, s-a tămăduit de îndrăcire.

Deci s-a așezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mână al lui Hristos, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste și prăznuire, și l-a pus în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Fare, spre apărarea cetății și spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă. Chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii - după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adică în anul 944 de la întruparea lui Dumnezeu.