Sfânta ne învaţă milostenia. Sfânta ne învaţă iubirea de aproapele. Şi acum îmi amintesc cât de emoţionată eram când părintele din parohia noastră povestea despre copila Parascheva care şi-a dat hăinuţa pentru că nu putea suporta gândul că un copil, ca şi ea, suferea de frig si lipsă. Gândindu-ne la aceasta, ne folosim duhovniceşte şi învăţăm să ne ajutăm şi noi aproapele cu cât putem. Milostenia se face numai dacă îţi iubeşti aproapele; îi dai ceva celui sărman pentru că îţi este milă de condiţia lui, pentru că-l iubeşti duhovniceşte.

Sfânta ne învaţă ce este rugăciunea, pentru că s-a rugat cu lacrimi, s-a rugat cu sufletul, cu inima şi nu numai cu mintea, cum, din păcate,  facem cei mai mulţi în lumea aceasta modernă şi supusă vitezei... Cât de folositoare ne este ea în timpul rugăciunii! Când mintea zboară, când gândurile alunecă spre cele lumeşti, să ne amintim de rugăciunea Sfintei, de lacrimile ei, de trăirile ei şi ne vom folosi enorm! Mulţi oameni mărturisesc că la racla ei rugăciunea lor devine curată, este spusă cu multă dragoste sfântă şi cu nădejdea că dorinţele li se vor îndeplini. Sfânta este folositoare în rugăciune căci ne linişteşte puţin mintea preocupată prea mult de cele lumeşti şi ne face partaşi unei rugi curate şi spuse din inimă.

Sfânta ne învaţă ce este răbdarea, dovadă fiind miile de pelerini care vin săi se nchine, să-i mulţumeascăşi care stau liniştiţi la rând zile şi nopţi fărăsăsimtăobosealăsau frig. Îmi amintesc că atunci când eram însărcinatăcu primul copil, am stat şi eu la rând şi nu am simţit decât bucurie, lacrimi de fericire şi pace. Deşi lumea îmi spunea să merg în faţă să mă închin, eu am stat la rând bucuroasă pentru că voiam acest lucru din toată fiinţa mea... simţeam că nu aş fi putut fi în alt loc decât acolo. Voiam să fiu părtaşă cu toţi oamenii la acel moment frumos şi unic.

Sfânta Parascheva schimbă vieţi şi cel mai bun este exemplul personal. După o copilărie în care L-am cunoscut pe Dumnezeu datorită bunicii mele (Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!), am plecat la facultate. Acolo tentaţiile tinereţii au fost mai mari decât ceea ce învăţasem la biserică. Şi, încet – încet, am uitat de Sfânta Liturghie, de Vecernie, de rugăciune, de milostenie, de tot. Spuneam mecanic, în grabă, câteva rugăciuni dimineaţa şi seara, după care timpul meu se împărţea între distracţii şi studii. Si totuşi Dumnezeu nu m-a uitat. Au trecut câţiva ani şi eu tot nu-mi aminteam de comoara pe care o câştigasem in copilărie. La vreo doi ani au venit şi boala, tristeţea şi, deci, aducerea aminte de cele sfinte (căci omul la necaz îşi aminteşte repede că există Dumnezeu şi Sfinţi). De frica morţii trupeşti, dar şi de cea a morţii sufleteşti, am început iar să mă rog, să merg la biserică şi să pun în practică tot ce învăţasem de mică. Atunci am înţeles şi eu întrebarea: « Ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? » Atunci mi-am amintit că la câteva minute de casa unde stăteam mă aştepta Cuvioasa Parascheva. Eram atât de aproape de ea şi eu nu mergeam s-o văd, să mă rog ei. Aşa că am hotărât să merg la Mitropolie. Era coadă, dar nu conta nimic pentru mine în acel moment. Trebuia să ajung la ea, să primesc liniştea sufletească de care aveam nevoie şi, dacă se putea, şi tămăduirea trupului. Am avut răbdare să aştept şi, spre surprinderea mea, să mă rog cât timp am aşteptat. Am ajuns la raclă. Aveam mari emoţii. Când am atins mâinile Sfintei, am simţit că a ieşit un foc din mine, că ceva rău a dispărut… ca un văl. Am început să plâng şi din acel moment viaţa mea s-a schimbat. Mi-am amintit ce pierdusem şi am început să merg iar la biserică şi să încerc să respect tot ce ea (biserica) ne învaţă şi… deşi medicii spuneau că nu voi avea niciodată copii, acum am patru copilaşi.          

Sfânta este grabnic vindecatoare de boli trupeşti, dovadă fiind miile de minuni împărtăşite de oameni, scrise sau povestite. Am fost şi eu martoră la un eveniment fericit. Eram în 2007, la biserica „Buna Vestire” din Dublin când, cu două săptămâni înainte de marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, părintele ne-a anunţat cu inima tristă că avem printre noi o fetiţă de numai 11 ani, pe nume Alexandra, bolnavă de teribila boală a cancerului (mai exact tumoare pe creier), răpusa la pat şi care voia să meargă la şcoală, să fie cu colegii şi profesorii ei. Ne-a îndemnat pe fiecare să ne rugăm pentru ea cât putem şi dacă putem, adăugând că părinţii fetei nu sunt prea optimişti în ce priveşte viitorul ei. Plecând de la slujbă, aveam în gând două nume ale doi sfinţi care ocrotesc Iaşul nostru drag: Sfinţii Parascheva şi Nectarie. M-am gândit că ei ne ascultă rugile, că ei mijlocesc pentru noi către Dumnezeu şi, cum am putut şi când am putut, am citit acatistul lor şi am pomenit-o pe fetiţă la rugăciune. Sunt convinsă că toţi s-au rugat pentru ea. Apropiindu-se ziua de 14 octombrie, m-am gândit s-o rog pe Sfânta Parascheva să o ajute pe această fetiţă nevinovată, să-L roage pe Dumnezeu să găsească o cale ca imposibilul să devină posibil, promiţându-i Sfintei că voi povesti la toţi despre aceasta minune. Apoi l-am rugat şi pe Sfântul Nectarie să o tămăduiască, ştiind că el este tămăduitor de boli, dar mai ales de cancer. Aceşti Sfinţi dragi mie sunt grabnic ajutători şi aceasta mi s-a dovedit de atâtea ori, dar mai ales în acest moment. De ziua Sfintei părintele ne-a îndemnat iar să ne rugăm pentru fetiţă. Eram bucuroasă că încă trăia şi mi-am zis că rugăciunile noastre nu trebuie să se termine deloc. Am continuat să mă rog, am rugat şi pe cei apropiaţi din România să facă acest lucru şi iată că la o săptămână după Sfânta Parascheva am primit o veste minunată de la preotul nostru: Alexandra a fost operată în Germania şi se simţea bine (aici el a pomenit şi de Sfântul Nectarie prin ale cărui rugăciuni fetiţa a fost ajutată). Nu pot să exprim în cuvinte ce emoţie a pus stăpânire pe mine! Am început să plâng de bucurie şi să dau slavă lui Dumnezeu, Sfintei Maria, Cuvioasei Parascheva, Sfântului Nectarie şi tuturor Sfinţilor. Toată lumea dădea slavă lui Dumnezeu şi se bucura pentru acest lucru minunat. Iată că imposibilul a devenit posibil!

Cuvioasa Parascheva aduce bucurie duhovnicească. Pe această cale, trebuie să amintesc şi de o altă minune făcută de Cuvioasa Parascheva chiar de ziua ei în aceeaşi bisericuţa minunată din Irlanda: la predică, părintele ne-a povestit că dimineaţa, când a ajuns la biserică, era trist că nu are şi el o icoană cu Sfânta Parascheva să o aşeze pe masa din altar, în cinstea ei (în biserică era o icoană mare cu ea, dar părintele voia o icoană pentru altar). Pe la orele 9.00, un creştin reîntors din concediu din România a venit la altar cu o icoană a Sfintei pe care o cumpărase de la Iaşi. S-a gândit creştinul că, dacă tot vine ziua Sfintei Parascheva, să ducă şi el ceva din România la biserică. Cât s-a mai bucurat preotul nostru! Ne-a arătat icoana, vesel fiind, şi ne-a îngăduit să ne închinăm Sfintei şi să sărutăm icoana, apoi a aşezat-o la loc de cinste, în altar. Cât de minunaţi sunt Sfinţii lui Dumnezeu!

Acestea sunt doar câteva exemple prin care am încercat să argumentez şi eu că Sfânta Parascheva este mult folositoare. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!