Odată, fericita Xenia întâlni pe stradă o cunoştinţă de-a sa, o femeie credincioasă şi evlavioasă. O opri şi îi dădu o monedă de aramă, pe care era chipul unui călăreţ, şi-i spuse: „Ia moneda! Aici, pe cal este Ţarul; el va stinge focul!”.

Femeia luă moneda, îşi luă rămas bun de la Xenia şi, nepricepând ce sens puteau avea cuvintele acestea ciudate, merse spre casă. Abia ce intră pe strada pe care locuia, că îşi văzu casa arzând. Vru să alerge către casă, dar rămase ţintuită locului, căci abia acum înţelese ce sens aveau cuvintele fericitei Xenia.

(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, traducere de Prof. Elena Călin Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 32)