Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, cinstit la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, cinstit la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Unul dintre cei mai populari sfinți ortodocși cunoscuți pentru dragostea și blândețea lor, care a afirmat că adevăratul scop al vieții creștine este dobândirea  Duhului Sfânt, Sfântul Serafim de Sarov a fost cinstit la început de an în inima Bucovinei, la Mănăstirea Sihăstria Putnei.  

„Dumnezeu a știut că în zilele noastre este nevoie și de certare, dar și de multă blândețe”

Mulțimea credincioșilor prezenți au înfrumusețat sărbătoarea, înălțând împreună cu monahii rugăciuni de mulțumire ocrotitorului bisericii mari a mănăstirii, celui „care s-a arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup”.

În cuvântul de învățătură, arhim. Damaschin Luchian a arătat faptul că dintru început, de la nașterea Sa și până la sfârșitul veacurilor, Dumnezeu lucrează în chip minunat și diferit pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, ținând cont de timpul istoric, de specificul local, de sufletele oamenilor, care, la un moment dat sunt într-un fel, în alt moment, în alt fel.

„Am avut în istoria Bisericii sfinți precum au fost Sfântul Ioan Botezătorul, sfinți care au biciuit cu cuvântul, prin mustrare, însă din iubire. Avem însă și sfinți care au înțeles să-L propovăduiască pe Dumnezeu și să-i ajute pe oameni la mântuirea lor altfel. Nu-l văd pe Sfântul Serafim de Sarov pus alături de Sfântul Ioan Botezătorul, deși în împărăția lui Dumnezeu sunt împreună. Uitați-vă la icoana sa; veți vedea chipul bătrânului înțelept care-și primește nepoții în brațe și îi mângâie. Asemenea lui au fost și Sfântul Siluan Athonitul, asemenea lui a fost și bătrânul nostru Paisie Olaru. Dumnezeu a știut că în zilele noastre, în anumite momente, este nevoie și de certare, dar și de multă blândețe”, a precizat sfinția sa.  

„Biserica îl socotește pe Sfântul Serafim de Sarov între cei cuvântători de Dumnezeu”

Așa cum se cântă și în troparul său, „Sfântul Serafim a fost dat propovăduitor al iubirii lui Hristos lumii întregi”, nu doar celor din timpul lui, nu doar ortodocșilor, iar Biserica îl socotește între teologi, între cei cuvântători de Dumnezeu. Se mai spune că el „pe Cel smerit şi blând a văzut, şi inima Aceluia a cunoscut-o”.

Sfântul Siluan Athonitul ne arată această diferență între a cunoaște pe Dumnezeu prin vedere și a-L cunoaște prin Duhul Sfânt. În scrierile sale, el afirmă că este o mare deosebire între omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Duhului Sfânt. Este o mare deosebire între a crede numai că Dumnezeu există, cunoscându-L prin natură sau din Scripturi și a cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt. În omul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, duhul său îi arde ziua și noaptea din iubire pentru Dumnezeu și sufletul său nu se poate lipi de nimic din cele pământești. Sufletul care n-a făcut experiența dulceții Duhului Sfânt se umple de slava deșartă a acestei lumi, de bogăție, de putere, dar când a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt tânjește numai după Domnul. Iar bogățiile și slava lumii nu înseamnă nimic pentru el. Sufletul care a gustat Duhul Sfânt se deosebește după gust,  Căci scris este: gustați și vedeți că bun este Domnul . Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela a gustat smerenia, s-a asemănat Învățătorului său, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și a ajuns asemenea Lui.

„Fiule, și acesta, Sebastian monahul, este din neamul nostru”

Pentru obștea de la Sihăstria Putnei, hramul bisericii este și o zi de aducere aminte, de pomenire și cinstire a celui prin care Dumnezeu a lucrat ca, după două sute de ani de pustiire în aceste locuri, să înflorească din nou viața monahală: monahul Sebastian.

„Părintele nostru Sebastian împlinește zilele acestea cinci ani de când Domnul l-a chemat la Sine după o viață de jertfă închinată Lui, după o viață în care a iubit frumusețea casei lui Dumnezeu și a sfintelor slujbe. Sfinția sa își odihnește somnul până la obșteasca înviere sub streașina bisericii pe care el a zidit-o, în apropiere de strana în care el ne aștepta la Vecernie, pe noi, cei mai tineri și mai neputincioși; aștepta să vină părintele și să dea binecuvântare pentru începutul sfintei slujbe.

Sfântul Serafim a fost unul dintre cei iubiți foarte mult de Maica Domnului. Părintele nostru Sebastian a iubit-o și el din toată inima pe Împărăteasa Cerurilor. Iar dacă Sfântul Serafim a văzut-o și a auzit-o pe Maica Domnului spunându-I Fiului ei: Acesta este din neamul nostru, nădăjduim la Maica Domnului că și pentru părintele nostru Sebastian, tot aceste cuvinte îi va spune Fiului ei: Fiule, și acesta, Sebastian monahul, este din neamul nostru. Să dea Dumnezeu, fraților și surorilor, ca și noi, pentru rugăciunile Sfântului Preacuviosului Părinte Serafim de Sarov, să nădăjduim cu sfială, dar în același timp cu bună credință la mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, ca aceste cuvinte să se spună și pentru noi: Și aceștia sunt, Fiul meu, din neamul nostru”, a concluzionat arhim. Damaschin Luchian în cuvântul de învățătură.

La final, credincioșii au participat și la slujba de pomenire pentru monahul Sebastian.

Biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Putnei, ridicată în stil ştefanian, mai poartă și hramul „Izvorul Tămăduirii" (vinerea din Săptămâna Luminată).

 „Bucuria ta, Părinte, dăruiește-ne-o din Cer”

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a compus câteva poezii închinate Sfântului Serafim. Redăm câteva versuri care pot constitui o rugă a noastră de toate zilele către cel care mijlocește pentru noi înaintea Bunului Dumnezeu: Cuvioase Serafime!/ Îngerule pământesc,/ Caută din înălțime/ Spre acei ce pătimesc!/ Bucuria ta, Părinte,/ Dăruiește-ne-o din Cer,/ Și cu dragoste fierbinte/ Să-l întorci pe cel stingher. / Și precum izvor de pace/ Pe pământ te-ai arătat, / Pentru pacea lumii astăzi/ Roagă-te neîncetat!

Citește despre: