Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei – drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei – drumul spre sfințenie

Autorul unei vaste lucrări misionare, convertind aproape toată Neocezareea la creștinism, Sfântul Grigorie este primul care a primit numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. Teolog pragmatic, a oferit soluții la toate problemele cu care se confrunta Biserica în vremea în care a trăit. 

Adus pe lume în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, în sânul unei familii bogate, Sfântul Grigorie a trăit în secolul al III-lea, pe vremea împăratului Aurelian. După moartea tatălui său, a mers să învețe latina, arta oratoriei și medicina, fiind atât el, cât și fratele lui, ucenici ai lui Origen. Convertindu-se apoi la creștinism, Sfântul Grigorie s-a retras în pustie, fiind apoi ales episcop al Neocezareei.

Înzestrat cu darul facerii de minuni, a fost primul sfânt care a primit numele de Taumaturgul, pentru multele sale vindecări realizate în chip miraculos. Înainte de a muri, a dat slavă Domnului că, dacă în momentul în care fusese ales episcop întâlnise doar 17 creștini, acum, la ceas de moarte, în cetatea sa mai erau doar 17 necredincioși.

Citește despre: