Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit la Stockholm, Suedia

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit la Stockholm, Suedia

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Îndemnul Sfântului Ioan pe care trebuie să îl  punem la inimă, ca un glas care strigă către noi în pustia acestei lumi, este împotriva formalismului și a fățărniciei”.

Românii aflați în capitala Suediei au prăznuit Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie de hram, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Treime și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Stockholm.

În cuvântul său de învățătură Părintele Episcop Macarie s-a referit la lucrarea și mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul:

Am văzut ieri, la Bobotează, că Cerul s-a deschis, fiind mărturisit Dumnezeu Cel în Treime. Ce înseamnă că Cerurile s-au deschis? Înseamnă că „Împărăția Cerurilor s-a apropiat” și, mai mult decât atât, că ea este „înlăuntrul nostru”. Sfântul Proroc Ioan este cel care ne învață cum anume putem avea acces la Împărăția Cerurilor: prin pocăință, pe care unii părinți au denumit-o, de altfel, al doilea Botez (cel al lacrimilor). Spunea un părinte duhovnicesc că doar atunci când plângem (cu plâns de pocăință) suntem adevărați. Îndemnul Sfântului Ioan pe care trebuie să îl punem la inimă, ca un glas care strigă către noi în pustia acestei lumi, este împotriva formalismului și a fățărniciei.Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”(Matei 3, 10). Ce înseamnă aceasta? Că nu putem fi creștini doar cu numele, doar formal. Că trebuie să aducem roade vrednice de pocăință, roadele Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Avem, așadar, o mare răspundere, timpul mântuirii nefiind nelimitat. Asta înseamnă că „securea stă la rădăcina pomilor”, că zilele, orele noastre sunt numărate, sunt prețioase. Într-o clipă putem dobândi veșnicia sau putem pierde mântuirea.”

Cu prilejul sărbătoririi hramului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a binecuvântat pe toți credincioșii prin stropirea cu Aghiasma Mare și i-a felicitat pe cei care poartă numele Botezătorului Mântuitorului Hristos, acestui sfânt atât de iubit de poporul român. Numele său este unul foarte popular, fiind ocrotitorul numeroaselor familii.