Astăzi, 11 octombrie, vin la Iaşi moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Acestea vor fi aduse de la Mănăstirea Sf. Varlaam din complexul Meteora - Grecia de către o delegaţie elenă condusă de IPS Serafim, Mitropolit de Stagon şi Meteora, şi va fi întâmpinată la Aeroportul Internaţional din Iaşi în jurul orei 12.00 de o delegaţie a Centrului Epar­hial. Aceştia vor fi întâmpinaţi apoi la Catedrala mitropolitană de către PF Părinte Da­niel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoţit de membri ai Consiliului Eparhial, preoţi, diaconi şi autorităţi locale şi judeţene. Sfintele moaşte vor fi aşezate spre închinare lângă racla Sfintei Cuvioase Paras-cheva, urmând ca mâine, 12 octombrie, să fie purtate în pe­lerinajul „Calea Sfinţilor“.

Evenimentul este prilejuit şi de împlinirea anul acesta 1600 de ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre cei mai mari teologi pe care Bise­rica îi are.

Orfanul cu educaţie aleasă

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în jurul anului 354, în Antiohia, într-o familie de creştini evlavioşi. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut ne­fericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va creşte şi-i va oferi condiţiile necesare pentru educaţia fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinţi şi de la soţ îi va per­mite Antuzei să-i ofere o educaţie aleasă, atât clasică, cât şi creştină, predată de cei mai renumiţi profesori ai vremii. Aşa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit ora­tor al vremii, Libaniu, şi peAndragatie filosoful. Educaţia creştină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a şi botezat, de la Diodor, stareţul unei mănăstiri din Antiohia şi profesor la şcoala teologică, şi de la ascetul Carterie. Fiind  o fire meditativă şi înclinată spre studiu, tânărul Ioan, pe lângă învăţătura primită de la dascălii săi, a mai acumu­lat, prin lecturi îndelungate şi meditaţii pătrunzătoare, şi învăţătura marilor Părinţi ai Bisericii din primele veacuri.

Avocatul lui Dumnezeu

Pentru puţină vreme, Ioan a fost avocat. După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage, împreună cu prietenul    său    Vasile, în munţii din apropiere, devenind monah şi punându-se sub ascultarea unui bătrân si­hastru sirian. După patru ani petrecuţi lângă acest ascet, se retrage vreme de doi ani într-o peşteră, unde a trăit de unul singur, supunându-şi trupul la o aspră asceză. În anul 381, episcopul Meletie, aflând de starea şubredă a sănătăţii sale, îl va chema la Antiohia, unde îl va hirotoni diacon. În anul 386, urmaşul lui Meletie, episcopul Flavian, îl va hiro­toni preot. Vreme de doi­sprezece ani, Ioan va predica în Antiohia în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, apărând dreapta credinţă în faţa unor erezii şi curente anti-creştine la acea vreme (pâgânismul, maniheismul, gnosti­cismul, arianismul, iudaismul) care, prin adepţii lor, încercau atragerea a cât mai mulţi adepţi. Excepţional cunoscător al oratoriei clasice greceşti, precum şi al Sfintei Scripturi şi al Tradiţiei Bise­ricii, Sfântul Ioan era mânat de dragoste faţă de Dumne­zeu şi faţă de cei săraci, motiv pentru care nu pregeta să îi îndemne la fapte bune, iar atunci când erau asupriţi, să le ia apărarea.

Ierarhul erudit şi milostiv

După moartea arhiepis­copului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan Gură de Aur devine, datorită influenţei lui Eutropiu, prim-ministrul împăratului Arcadiu, şi împotriva voinţei arhiepiscopului Teofil al Ale­xandriei, arhiepiscop al Constantinopolului (februarie 398). Ca arhiepiscop al cetăţii imperiale, Sf. Ioan oferea bani celor săraci şi văduvelor, con­struia spitale pentru bolnavi, case de adăpost pentru bătrâni şi săraci. A predicat şi a scris un număr impresionant de comentarii la Sf. Scriptură. A dezvoltat o operă misionară şi filantropică impresionantă, rămânând pentru generaţiile următoare un model de sluji­tor al lui Hristos.

Primul exil

Din cauza mai multor nedreptăţi comise de Eudoxia, care, după căderea lui Eutropiu, ajunsese suverană absolută în Imperiul Bizantin, Sfântul Ioan Gură de Aur a acuzat, în cuvântările sale, starea de decadenţă a elitelor imperiale,  atrăgându-şi  adversitatea mai marilor bi­zantini, în primul rând a împărătesei Eudoxia. Aceasta va reuşi trimiterea în exil a sfântului în anul 403, când, un sinod convocat de arhiepis­copul Teofil al Alexandriei, îl va caterisi pe Ioan.

Natura, în favoarea sfântului exilat

Ajuns până în Bitinia, Sfântul Ioan Gură de Aur este readus la Constantinopol, un­de poporul îl primeşte cu ma­re bucurie. Motivele şi contex­tul readucerii sale la Constantinopol ne-au fost ex­plicate de părintele arhiman­drit Varlaam Merticariu, vi­car administrativ al Arhiepis­copiei Iaşilor şi cadru didactic la Facultatea de Teologie „Du­mitru Stăniloae“ din Iaşi: „La foarte scurtă vreme după trimiterea sa în exil, la Constantinopol a avut loc un cu­tremur, credincioşii văzând în asta o intervenţie a providenţei. A existat o revoltă populară în capitala imperiului. Prefectul capitalei şi cei care se ocupau cu păstrarea or­dinii erau foarte atenţi la mişcările acestea care aveau un substrat religios. Sfântul Ioan Gură de Aur se bucura de o enormă simpatie pentru ceea ce a făcut el pentru săraci, nevoiaşi, prin instituţiile pe care le-a creat în Constantinopol, pentru faptul că a avut o atitudine critică faţă de autoritatea imperială care ducea o politică fiscală destul de înrobitoare faţă de pop-ulaţie şi în al treilea rând pen­tru această plăcere de a-l as­culta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Există informaţii care spun că el vorbea atât de mult în biserică încât oamenii mai făceau pauze,plecau acasă, îşi hrăneau copiii, îngrijeau de animale şi veneau în conti­nuare la biserică. El a predi­cat cu timp şi fără timp. Sim­patia aceasta enormă putea provoca mari dezordini so­ciale în capitală şi atunci ceicare l-au acuzat s-au văzut nevoiţi să-l readucă pe Sfântul Ioan în capitală“.

“Slavă lui Dumnezeu pentru toate“

După readucerea sa la Constantinopol, legăturile reci pe care le avea cu suita imperială şi criticile aspre pe care patriarhul Ioan le-a adus Eudoxiei au făcut ca, spresfârşitul anului 403 şi începutul anului 404, să fie exilat din nou. După o călătorie de 77 de zile, Ioan va ajunge la Cucuz, în Armenia. De aici, Ioan scria numeroase epistole de încurajare a păstoriţilor săi, ceea ce a făcut pe oponenţii lui să se teamă de imi­nenta sa întoarcere la Constantinopol. Aceştia au reuşit să obţină din partea împăratului mutarea arhiepisco­pului într-un loc mai îndepărtat de capitala imperiului, Pityus, un orăşel pe malul răsăritean al Mării Negre. În drum spre această localitate, într-un sat alături de Comana, istovit de călătorie, Sfân­tul Ioan Gură de Aur îşi dă duhul în mâinile lui Dumne­zeu, cu aceste cuvinte pe bu­ze: „Slavă lui Dumnezeu pen­tru toate“. Era 14 septembrie, în anul 407.

Iubit încă din timpul vieţii sale pământeşti de cătrepăstoriţii săi, trupul Sfân­tului Ioan Gură de Aur a fost venerat încă din momentul trecerii sufletului său la Domnul. Astfel, moaştele sale vor fi readuse la Constantinopol în anul 438, de către ucenicul său, Proclu, arhie­piscopul Constantinopolului, la cererea împăratului Teodosie al II-lea. Acest eveniment va rămâne în memoria Bise­ricii, fiind prăznuit în fiecare an pe 27 ianuarie.

Mănăstirea „Sf. Varlaam“, casa Sfântului Ioan Gură de Aur

Mănăstirea „Sf. Varlaam“, locul unde sunt păstrate părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur care vor fi aduse astăzi la Iaşi, face parte din celebrul complex Meteora, un ansam­blu de stânci aflat în partea de nord-vest a câmpiei Tesaliei, care provoacă vizita­torului teamă şi admiraţie. Ele apar ca nişte uriaşi din piatră care străjuiesc vasta câmpie.

Încă de la începutul mile­niului al II-lea, aici şi-au găsit loc de refugiu şi de rugăciune sihaştri iubitori de Dumnezeu, fiind considerat în Grecia al doilea cen­tru monastic, după Muntele Athos. Meteorele sunt şase mănăstiri ortodoxe, cons­truite în secolele XV-XVI, într-un cadru natural mun­tos, aparent absolut inac­cesibil. Mănăstirile au fost construite direct pe stâncă, fiind expuse chiar pericolu­lui prăbuşirii în caz de cutremur.

În sec. al XIV-lea, Sfântul Atanasie Meteoritul este cel care organizează aici prima chinovie. Mărturiile istorice pomenesc de prezenţa pe aceste stânci a unui călugăr, pe nume Varlaam, în jurul a­nului 1350. Acesta construieşte aici o mică biserică, cu hramul „Sf. Trei Ierarhi“, şi câteva chilii. Însă, după moartea lui, aceste construcţii au rămas pustii. După două sute de ani, în 1518, vor veni aici fraţii Nectarie şi Teofan, din aristocrata familie a

Apsardonilor. Aceştia vor re­construi biserica şi chiliile, iar mai târziu vor mai construi şi o biserică ce va purta hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“. În prezent, Mănăstirea „Sf. Varlaam“ este una dintre cele cinci mănăstiri funcţionale de la Meteore, aflându-se sub jurisdicţia canonică a Mi­tropoliei de Stagon şi Meteora, păstorită astăzi de către IPS Serafim.

Complexul de la Meteora a fost inclus în Lista Patri­moniului Mondial în 1988. În argumentarea redactată cu această ocazie de ICO-MOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), se apreciază drept  exemplară şi admirabilă „interacţiunea omului cu mediul înconjurător. Mănăstirile de la Meteora reprezintă un exemplu unic de viaţă monahală, care a înfruntat fenomenele naturale superlative încă din secolul XIV”.

„Educaţia este arta cea mai bună şi cea mai nobilă“

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a preocupat foarte mult de educaţia oamenilor, el alcătuind în acest sens lucrări care se adresau atât copiilor, cât şi adulţilor. „Sfântul Ioan Gură de Aur este singura personalitate a Bisericii care analizează problema educaţiei în toată complexitatea ei, căci alţi mari dascăli, precum Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Teologul, Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, deşi nu o neglijea-ză, se ocupă de ea doar în treacăt. Sfântul Ioan o ridică la treapta sacerdoţiului creştin, considerând-o esenţială pentru omenire. El este auto­rul unei lucrări, unice în felul ei, atât prin planul său, cât şi prin ideile sale, un adevărat tratat despre educaţia copii­lor, cea dintâi lucrare de pedagogie creştină pe care o are literatura noastră bisericească: «Despre slava deşartă şi cum trebuie să-şi crească părinţii copiii»“,ne-a declarat lect. dr. Carmen Maria Bolocan, cadru didactic la Facul­tatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. În domeniul educaţiei, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un lider al vremii sale. El a condus şcoala din Antiohia într-o perioadă ce avea să devină, prin influenţa sa, o „epocă de aur“ în istoria e-ducaţiei creştine. „Personali­tatea covârşitoare a Sfântului Ioan Gură de Aur a mar­cat Şcoala Catehetică din Antiohia, nu atât prin faptul că a condus-o, ci mai ales prin numărul mare de uce­nici pe care i-a format şi ca­re, la rândul lor, au condus Biserica şi Şcoala Antiohiei.

Sfântul Ioan Gură de Aur fa­ce din citirea regulată a Sfin­telor Scripturi şi din meditaţiile asupra acestora princi­piul de bază al activităţii de învăţare şi nu se mărgineşte numai la a semnala frumu-seţea şi înţelepciunea Sfintei Scripturi, ci merge mai de­parte dând sfaturi şi porunci care arată cum să fie citite Scripturile. În acest sens, Sfântul Ioan zice: «Creştinii să nu se mulţumească numai cu explicaţiile din cele câteva ore petrecute în biserică, ci, fiecare creştin, mergând la sine acasă, să ia în mână mănunchiul Sfintelor Scripturi, să parcurgă din nou ideile ce s-au explicat împreună, pentru ca să se poată ajunge îm adevăr la folosinţa deplină şi continuă a Sfintei Scripturi»“, ne-a spus lect. dr. Maria Bolocan.

Tot în domeniul educaţiei, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie adevărate definiţii care vor fi puncte de reper pentru viitoarele sisteme educaţionale. În acest sens, el spune că „un copil fără educaţie este duşman şi vrăjmaş comun al tuturora şi al lui Dumnezeu şi al naturii şi al legilor şi al vieţii de obşte, a noastră a tu­turor. (...) Educaţia este o artă; ea este arta cea mai bună şi cea mai nobilă. Artă mai mare ca educaţia nu există, deoarece toate celelalte arte au un folos în lumea de aici, pe când educaţia se să-vârşeşte în vederea celei viitoare“. De aceea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cel mai mare păcat care depăşeşte pe toate celelalte şi care duce spre culmea răutăţii este lip­sa de educaţie a copiilor“.

„De departe cel mai mare orator al Bisericii Răsăritene“

Opera Sfântului Ioan Gură de Aur este foarte vastă şi extrem de importantă pentru Biserică. Frumosul cognomen de „Gură de Aur“ („Hrisostom“ în greceşte şi „Zlataust“ în slavonă) i-a fost atribuit de părintele şi scriitorul biseri­cesc Ioan Moshu, în secolul al

VI-lea, şi exprimă la superla­tiv elocvenţa şi numărul mare de lucrări care îi aparţin. Cele aproximativ 700 de omilii păstrate tratează aproape toate cărţile Sfintei Scripturi. Apoi, în cadrul lucrărilor sale de mare importanţă se regă-sesc şi operele dogmatico-polemice, cuprinse în aproximativ 100 de cărţi. Restul scrierilor sale au fost împărţite de teo­logi în opere neoratorice şi tra­tate, apologetice, ascetice, educativ-morale şi scrisori. „Dacă vă uitaţi la volumul de omilii care se păstrează astăzi este enorm. Dar cât va fi vorbit el fără ca aceste predici să fie puse în scris?! Apoi celelalte lucrări... Rămâne de departe cel mai mare orator al Biseri­cii Răsăritene, cel mai pro­fund, cel mai inspirat cel mai vizionar interpret al Sfintei Scripturi. A fost un mare păs-tor, mare teolog şi mare mi­sionar. A fost misionar pentru că s-a îngrijit de propovăduirea Sfintei Evanghelii în zo­nele periferice ale Imperiului Bizantin şi chiar în afara lui, a fost un mare păstor pentru că s-a îngrijit de clasele socia­le defavorizate şi a luat atitu­dine fermă faţă de autorităţile politice, militare şi admi­nistrative ale timpului, a fost un mare predicator, motiv pentru care a fost numit «hrisostomos» şi a fost un mare teolog pentru că el, în omilii,nu străluceşte doar ca vorbitor, ci şi ca exeget şi un in­terpret fără pereche al Sfintei Scripturi. El explică unele dog­me cum ar fi cea despre Sfânta Treime, cunoaşterea lui Dumnezeu, incomprehensibilitatea lui Dumnezeu, despre Sfântul Duh şi alte probleme specifice perioadei respective ce au fost tratate la o dimen­siune teologică ieşită din comun“ declară părintele arhi­mandrit Varlaam Merticariu.

Sfântul Ioan Gură de Aur şi relaţiile sale cu teritoriul ţării noastre

De-a lungul vieţii sale, îndeosebi în perioada în care a fost arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur a avut relaţii cu Bi­serica de pe teritoriul ţării noas­tre. „Legăturile Sfântului Ioan Gură de Aur cu Biserica de pe teritoriul vechii Dacii şi actualul teritoriu al României au fost permanente. În ca­litate de arhiepiscop al Constantinopolului a fost intere­sat de misiunea creştină la po­poarele care locuiau în Sciţia Minor, în Dobrogea de astăzi, sau Sciţia Maior, la sud de Dobrogea. Există mai multe scri­sori şi mai multe acte care certifică faptul că Sfântul Ioan nu numai că se interesează de situaţia existentă, ci trimite şi misionari pe teri­toriul ţării noastre, romani­zat, care deja era încreştinat, mai ales în mediul urban.

Apoi, printre ucenicii cei mai apropiaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur a fost şi un mare teolog care s-a născut şi s-a format din punct de vedere teologic şi mona­hal pe teritoriul Dobrogei, Sfântul Ioan Casian, care a fost hirotonit diacon de Sfântul Ierarh Ioan.

O altă personalitate care intră în contact cu Sfântul Ioan Gură de Aur este epis­copul de Tomis, Teotim, care participă la Sinodul din 403, de lângă Constantinopol, la Stejar, sinod care, în mod nedrept, pe baza unor acuzaţii nejustificate, nefonda­te, îl scoate pe Sfântul Ioan din scaunul de arhiepiscop şi îl trimite într-un prim exil. La acest sinod, episcopul de Tomis înfruntă pe membrii sinodali luând apărarea într-un mod hotărât Sfântului Ioan Gură de Aur“, ne-a spus părintele arhimandrit Varlaam Merticariu , vicar administrativ al Arhie­piscopiei Iaşilor şi cadru di­dactic la Facultatea de Teo­logie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

„Cel mai studiat teolog în România“

Ulterior, după trecerea sa la cele veşnice, moştenirea spirituală a Sfântului Ioan Gură de Aur avea să devină sursă de studiu îndelungat pentru teologii din toată lumea. În spirituali­tatea românească, de-a lun­gul secolelor, „Sfântul Ioan Gură de Aur s-a bucurat de o mare cinstire. Acest lucru se poate constata cu eviden-ţă că teologul cel mai citit pe teritoriul ţării noastre, fie în limba greacă, fie în limba slavonă, dar mai ales în limba română, a fost de de­parte Sfântul Ioan Gură de Aur. Laici, călugări, preoţi şi ierarhi au tradus opere ale sale, iar alţii au mul­tiplicat traducerile făcute, astăzi existând foarte multe manuscrise care se găsesc în bibliotecile Academiei Ro-mâne, Patriarhiei, ale epar­hiilor sau parohiilor. De aceea, prezenţa Sfântului Ioan în toamna aceasta la Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu este decât o încununare a unei admiraţii permanente încă din timpul vieţii şi pe tot parcursul istoriei Biseri­cii Creştine de pe teritoriul României faţă de acest mare luminător al Creştinătăţii, mare învăţător al Bisericii şi mare învăţător al rugă-ciunii şi pocăinţei. Prin prezenţa moaştelor la hra­mul Sfintei Cuvioase Paras-cheva simţim sau receptăm însăşi prezenţa persoanei. Moaştele nu sunt despărţite de persoană“, ne-a spus părintele arhimandrit Varlaam Merticariu.

Pomenit împreună cu Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie

În timpul domniei împăratului Alexios I Comnenul (1081-1118) s-a iscat o dispută şi o ruptură, în acelaşi timp, între creştinii de a­tunci, dar mai ales între te­ologii vremii. Disputa a por­nit de la întâietatea pe care ar trebui să o aibă în Biserică personalităţile marilor ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul sau Ioan Gură de Aur, socotiţi cei mai mari sfinţi teologi ai Bisericii. Această dispută a fost rezolvată însă într-un mod benefic pentru Biserică: cei trei mai ierarhi şi-au exprimat voinţa lor de a fi socotiţi egali în faţa lui Dumnezeu prin arătarea lor u­nui episcop, Ioan al Evhaitelor,  în  vis.  Episcopul  aconvins pe contemporanii săi că visul a fost exprima­rea dorinţei celor trei sfinţi de a nu mai fi pricina atâtor certuri. Episcopul Ioan s-a gândit că sărbătorirea celor trei sfinţi în aceeaşi zi a lu­nii ianuarie ar fi cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului, întrucât ei sunt sărbătoriţi separat, pe 1 ianuarie Sfântul Vasile cel Mare, pe 25 ianuarie Sfântul Grigorie Teologul, iar pe 27 ianuarie Sfântul Ioan Gură de Aur. De atun­ci, sărbătoarea celor trei mari ierarhi de la 30 ian­uarie a devenit una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii, o sărbătoare a unităţii creştinilor, o sărbătoare a împăcării.

Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur

De la părintele arhiman­drit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitro­politane din Iaşi, am aflat că la Iaşi va fi adusă mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur, care este păstrată de mai bine de cinci secole la Mănăstirea Varlaam din Complexul Meteora -Grecia.

Aceste sfinte moaşte au fost aduse la Meteora în tim­pul ctitorilor Mănăstirii „Sf. Varlaam“, de către Sfinţii Teofan şi Nectarie. „Sfintele moaşte ocrotesc mănăstirea încă din anul 1545, aşa cum arată şi inscripţia de pe racla în care sunt ele păstrate. După o tradiţie care circulă de la întemeierea mănăstirii, doi fraţi monahi, dimpreună cu Cuviosul Nectarie,s-au dus la Constantinopol, la patriarhul de atunci, Ieremia, că să închine Mănăstirea Varlaam ca stavropighie. Patriarhul ecumenic a dăruit cu acea ocazie Sfântului Nectarie şi celor doi monahi sfintele moaşte pen­tru stavropighia sa, mâna stângă a Sfântului Ioan Hrisostom şi capul Sfântului Întrutotlăudatului Nou Mu­cenic Ioan de Ioanina. De a­tunci şi până astăzi, Sfintele Moaşte au rămas în Sfânta Mănăstire Varlaam ca nişte odoare de mare preţ ale mănăstirii“, ne-a spus părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul. În ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Mănăstirea Varlaam se săvârşesc slujbe de priveghere şi Sfânta Liturghie la care Sfântului Ioan Gură de Aur, participă foarte multă lume aducând astfel cinstire acestui sfânt (Lucian APOPEI)