Ierarhul a evidențiat, în cadrul predicii sale, aspecte din viața sfântului care reprezintă pentru creștini „un model de înaltă trăire într-un veac zbuciumat de conflagrațiile mondiale”.

În 1913 s-a născut în „familia unor părinți săraci, dar bogați în virtuți și-n fapte creștinești”. La botez a primit din partea părinților săi, Maxim și Ecaterina, numele Sfântului Proroc Ilie.

A rămas orfan de tată la vârsta de 3 ani și de mamă când avea 6 ani. Ilie Iacob a rămas în grija bunicii,  urmând școala în satul natal și apoi într-o localitate din Bucovina, unde, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „s-a dovedit a fi cel mai preocupat de studiu”.

Monah la Mănăstirea Neamț

Vorbind despre vocația monahală a sfântului, Preasfinția Sa a spus că „Sfântul Ioan Iacob Românul reprezintă monahul care și-a aflat prietenia în Dumnezeu”. În urma sfatului duhovnicului său, Arhimandritul Eugen Laiu, a intrat în monahism în 1932 la Mănăstirea Neamț.

A avut două ascultări importante, a menționat ierarhul, „una de bibliotecar în cea mai vestită bibliotecă cu manuscrise și cărți rare, și ajutor la infirmerie”. În săptămâna dinaintea Sfintelor Paști din 1936 a fost călugărit.

Viețuitor în Țara Sfântă

„Împreună cu alți doi călugări a plecat în Țara Sfântă unde din cauza situației de război a fost reținut într-un lagăr de pe muntele Eleonului aproximativ 2 ani” a spus ierarhul.

La recomandarea superiorului Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim, Victorin Ursache, avea să fie hirotonit ieromonah în 1947 la Golgota și preot în biserica Sfântului Mormânt. Timp de 5 ani a fost egumen la Schitul românesc de la Iordan.

„În ultimii 8 ani de viață, a pustnicit pe Valea Hozevei”, menționat Preasfinția Sa. „Măcinat de boli”, a trecut la domnul în 5 august 1960 la vârsta de 47 de ani. În finalul omilei sale, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a afirmat că „cei 47 de ani au fost dedicați în întregime lui Dumnezeu, împletind în mod armonios rugăciunea, privegherea, studiul și scrisul, iar în Țara Sfântă s-a arătat următor al sihaștrilor de altă dată”.

Mănăstirea Chiajna

Construcţia Mănăstirii Chiajna a început în prima parte a domniei a lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807). În a doua jumătate a anului 1821, așezământul monahal a fost distrus de trupele turcești.

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a hotărât la 1 iulie 2008 reînfiinţarea Mănăstirii „Doamna Chiajna”.

În anul 2012 a fost construită o biserică din lemn, în stil maramureșean în care se află moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și ale Sfântului Efrem cel Nou, precum și o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului ,,Portărița” de la Mănăstirea Iviru- Sfântul Munte Athos.

Sursa: basilica.ro