„Alta este lumea creştinilor, mintea, vorba, fapta şi modul lor de viaţă, şi alta este fapta oamenilor din lumea aceasta, mintea, vorba şi modul lor de viaţă. Altceva sunt aceia şi altceva sunt aceştia şi mare este deosebirea între unii şi alţii. Pentru că locuitorii pământului şi fiii veacului acestuia se aseamănă grâului pus în ciur; ei sunt cernuţi de cugetele cele nestatornice ale lumii acesteia, (se află în necontenitul vârtej al lucrurilor celor pământeşti, al poftelor şi al complicatelor probleme materiale).

Diavolul scutură şi cerne sufletele lor prin ciur, adică prin lucrurile cele pământeşti. Tot neamul cel păcătos al oamenilor, de la căderea lui Adam cel care a călcat porunca, se află sub stăpânirea acestuia, a începătorului răutăţii.

Deci, primind această stăpânire asupra tuturor fiilor acestui veac, îi agită şi-i cerne în sita lumii cu cugete necontenite de înşelăciune şi rătăcire.

Că după cum grâul este izbit în ciur de către acela care îl cerne. (...)

Creştinii adevăraţi se deosebesc de toţi ceilalţi oameni. Deosebirea dintre ei şi ceilalţi oameni este mare, precum am spus şi mai înainte, şi constă în faptul că creştinii au mintea şi cugetul totdeauna la cele cereşti şi la bunurile cele veşnice, la apropierea şi împărtăşirea de Duhul Sfânt; constă în faptul că s-au născut de sus, de la Dum nezeu, şi s-au învrednicit să devină în fapt şi adevăr fii ai lui Dum nezeu; constă în faptul că au ajuns la o stare de tărie, de netulburare şi odihnă, în urma a multe osteneli şi nevoinţe depuse vreme înde lungată; constă în faptul că nu mai sunt zguduiţi şi daţi prin ciurul cugetelor celor nestatornice şi zadarnice. Prin aceasta sunt mai mari şi mai buni decât lumea, prin faptul că mintea şi cugetul sufletului lor sunt în pacea lui Hristos şi se află în iubirea Duhului precum şi Domnul, vorbind despre unii ca aceştia, a zis că au trecut din moarte la viaţă.

Prin urmare, deosebirea dintre creştini şi ceilalţi oameni nu consta în ţinută sau în forme exterioare, aşa cum socotesc mulţi. Sunt şi între ei unii, care sunt asemenea lumii prin mintea şi cugetul lor, au momente de clătinare, de nestatornicie în gândire, de necredinţă de confuzie, de tulburare, şi de temere, precum au toţi oamenii; deşi atât prin ţinută, cât şi prin faptele lor, ei se deosebesc de lume - sunt legaţi cu legături pământeşti, pentru că nu au încă în inima lor odihna cea de la Dumnezeu şi pacea cea cerească a Duhului, pentru că n-au cerut-o, necrezându-se vrednici s-o ceară de la Dumnezeu.

Deci, prin înnoirea minţii, prin pacea cugetelor, prin iubirea de Domnul şi dragostea cea cerească, se deosebeşte făptura cea nouă a creştinilor de toţi oamenii lumii. De aceea a avut loc venirea Domnului, caînnoirea  să învrednicească pe cei ce cred cu adevărat în El, de aceste bunuri duhovniceşti. Că slava creştinilor şi frumuseţea şi bogăţia cea cerească este de nedescris şi se agoniseşte cu osteneală, cu sudori, cu încercări şi cu multe lupte; dar toată îndreptarea se datoreşte harului lui Dumnezeu.”

(fragmente din Omilia a V-a, Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri, PSB 34, traducere Pr. Prof. dr. Constantin Corniţescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, pp. 110-112)