Sfântul Nicodim Aghioritul, un teolog întru cele ale lui Dumnezeu
A vieţuit ca un înger pe pământ, a avut viaţă cuvioasă şi sfântă, un teolog întru cele ale lui Dumnezeu, o comoară neîmpuţinată a Duhului Sfânt, un povăţuitor luminat şi dumnezeiesc al oamenilor de la Patriarh la cel mai simplu credincios, plin de harul lui Hristos. Era simplu în purtări, iertător, blând şi bun din fire, lipsit de orice fel de bunuri materiale, umil şi profund smerit. Smerenia sa era adâncă, atât în cuvânt, cât şi în faptă.
Dar cine poate istorisi defăimările, necazurile şi ispitele fericitului Nicodim pricinuite de luptele sale duse în apărarea adevăratelor şi sănătoaselor tradiţii ale Bisericii noastre? El a luptat cu curaj pentru acestea depunând toate eforturile pentru păstrarea lor şi pentru renaşterea unei adevărate vieţi duhovniceşti în rândurile monahilor athoniţi, dar şi restul creştinătăţii ortodoxe.
Din această pricină el a fost persecutat fără milă de fraţii cei mincinoşi care se prefăceau a fi evlavioşi; şi aşa a fost defăimat cu cruzime „de buzele celor nedrepţi care grăiau minciună şi mândrie şi dispreţ”, aşa cum s-a întâmplat cu marii Părinţi ai Bisericii noastre, pe care i-a imitat cu mare râvnă şi i-a egalat în calitatea sa de scriitor: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Hrisostom şi Sfântul Fotie. Deci el a scris mai sus pomenita Mărturisire pentru conştiinţa fraţilor săi de credinţă.
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte căutând să apere nevinovăţia şi dreptatea marelui dascăl, a publicat o enciclică, blamându-i şi mustrându-i cu asprime pe cei ce căutau să semene neghinele în ogorul sfânt al Bisericii.
Întreaga viaţă a cuviosului Părinte a fost plină de mari şi îndelungate lupte duhovniceşti, precum şi de scrierea de cărţi sfinte. Harul Duhului Sfânt care sălăşluia în inima sa curată se revărsa din belşug de pe buzele sale, ca dintr-un izvor bogat, aducând bucurie tuturor.
Pe tot parcursul vieţii sale nu a avut decât o singură grijă şi preocupare, şi anume aceea de a sluji voii lui Dumnezeu şi de a-i fi de folos aproapelui. În amândouă el s-a dovedit a fi neîntrecut şi asemenea sfinţilor de odinioară. El a primit talantul de la Dumnezeu şi l-a înmulţit de zece mii de ori, ca o slugă bună şi credincioasă.
A vieţuit ca un înger pe pământ, a avut viaţă cuvioasă şi sfântă, un teolog întru cele ale lui Dumnezeu, o comoară neîmpuţinată a Duhului Sfânt, un povăţuitor luminat şi dumnezeiesc al oamenilor de la Patriarh la cel mai simplu credincios, plin de harul lui Hristos. Era simplu în purtări, iertător, blând şi bun din fire, lipsit de orice fel de bunuri materiale, umil şi profund smerit. Smerenia sa era adâncă, atât în cuvânt, cât şi în faptă.
Ori de câte ori vorbea despre sine, spunea: „Sunt un monstru”, „Sunt câine mort”, „Sunt un nimeni”, „Sunt prost şi neînvăţat”. În loc de pantofi, purta întotdeauna sandale. Avea o singură rasă şi ducea lipsă de o locuinţă stabilă. Casa Dascălului celui de Dumnezeu înţelepţit era întregul Munte al Sfinţeniei, de unde a primit şi numele de aghiorit, adică „cel din Sfântul Munte”.
(Constantin Cavarnos, Sfântul Nicodim Aghioritul, editura Doxologia, p. 71-73)