Născut în anul 1921 în ținutul Maramureșului din părinți evlavioși, a primit la botez numele Ioan. În anul 1941, din dragoste pentru viața monahală a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, unde, în anul 1942 a fost tuns călugăr cu numele Justinian. În anul 1944, în perioada vitregă a războiului, a preluat conducerea mănăstirii, deși era în vârstă de doar de 23 ani. Râvna și hărnicia sa au ajutat la dezvoltarea şi promovarea acestui așezământ, pe care l-a condus ca stareț vreme de aproape 30 de ani, până în anul 1973, când – pentru meritele sale deosebite – a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, cu titlul de Maramureșeanul. Şi la Cluj, vreme de 17 ani (1973-1990), a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară şi social-culturală.

Însă, din cei 43 de ani de slujire arhierească (1973-2016), cei mai cunoscuți tuturor sunt anii de neobosită şi intensă lucrare misionară, dedicați renașterii şi înnoirii Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului, veche năzuinţă a dreptcredincioşilor maramureşeni.

Înfruntând, de-a lungul istoriei, numeroase vitregii, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului a fost cotropită de imperiul habsburgic în anul 1688 şi trecută prin dureroasa dezbinare bisericească a românilor transilvăneni în perioada 1698 – 1701; desfiinţată abuziv în anul 1740, cu interdicţia de a avea episcop ortodox; reînfiinţată, pentru puţin timp, în anul 1937, prin decret regal; înstrăinată apoi prin răpirea Ardealului de nord-vest, între anii 1940-1944; desfiinţată din nou, în anul 1948, de regimul comunist ateu, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a cunoscut pătimirile şi răstignirea cauzate de factori ostili Ortodoxiei româneşti, timp de mai multe secole.

Reînființarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului s-a realizat în anul 1990, după căderea regimului comunist, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate. Alegerea şi întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian la cârma ei a fost un act de dreptate, recunoștință şi cinstire faţă de toți cei care au luptat şi s-au jertfit pentru ca dreapta credință să dăinuie de-a lungul secolelor în aceste ținuturi românești.

Înzestrat cu un profund spirit misionar, Arhiepiscopul Justinian s-a preocupat dintru început de rectitorirea acestei eparhii, care nu avea nici reședință episcopală şi nici catedrală adecvată. Cu ajutorul lui Dumnezeu, depășind multe greutăți, cu răbdare constantă şi înţelepciune practică, eparhia Maramureşului şi Sătmarului, condusă de Arhiepiscopul Justinian, are acum o reședință frumoasă şi o catedrală impunătoare, aproape de finalizare. De asemenea, în vremea păstoririi sale a fost pusă piatra de temelie pentru mai mult de 130 de biserici noi, au fost înființate peste 20 de mănăstiri, trei protopopiate noi: Vișeu, Chioar şi Oaș, iar sute de biserici au fost sfinţite sau resfinţite.

La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare.

A trecut la Domnul în ziua de 30 octombrie 2016, fiind înmormântat la Mănăstirea Rohia.

Prin fidelitatea sa faţă de credinţa ortodoxă, tradiţia liturgică şi canonică a Bisericii noastre, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian rămâne în memoria noastră a tuturor ca fiind un ierarh luptător, un păstor dinamic şi un evlavios slujitor liturgic. Totodată, Voievodul Maramureşului a fost un mare patriot, iubind şi apărând valorile spirituale şi culturale ale poporului român.