Sfântul Nicolae salvează un musulman din mijlocul haitei de lupi
„Caută-mă în biserica rusească”... şi a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare şi bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul” care l-a salvat noaptea în stepă.
La mijlocul anilor ’80, un creştin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă din oraşul Taşkent. Acolo a văzut un musulman care, cu mare evlavie şi neîncetat se închina şi aprindea lumânări în faţa icoanei Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înjghebat o discuţie şi musulmanul i-a împărtăşit minunea pe care a săvârşit-o cu el Sfântul Nicolae. Într-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar lângă el, a auzit un urlet de lup. În câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. În disperare, musulmanul a strigat: „Dumnezeule rusesc şi Nicola, ajutaţi-mă!” Şi deodată a început să sufle un vânt puternic şi s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor şi, ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă.
Când vântul s-a potolit, musulmanul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis: „Caută-mă în biserica rusească”... şi a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare şi bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul” care l-a salvat noaptea în stepă. (Monahia Pelaghia)
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 16)
„Fiul tău se va însănătoși și va trece examenul” – o minune a Sfântului Serafim de Sarov
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro