După un timp, văzând sfântul altă vedenie și devenind foarte mâhnit, i-a chemat pe frați și a zis: „Cu vitejie, fraților, purtați ispitele care vor fi aduse asupra voastră, Domnul îngăduindu-le, ca să vă desăvârșească și să vă încununeze și să vă învrednicească de slava cerească, scriși fiind voi în cartea vieții. Și smeriți cugetul vostru, nimicind orice trufie care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, robind tot gândul spre ascultarea Domnului, gata fiind să pedepsim toată neascultarea, când supunerea voastră va fi deplină[1], prin mulțumirea cea către Domnul. Toți străpungându-se la inimă și vărsând lacrimi, ziceau: „Cu sfintele tale rugăciuni nădăjduim să fim mântuiți, sfinte părinte”. Și luând cartea Sfântului Iov, a poruncit să se facă liniște și să-și plece urechile lor, ca să asculte cu atenție. Și începând cartea de la început, a citit-o toată până la sfârșit și când erau cuvinte spuse în pilde, le făcea lor tâlcuirea și când a ajuns la cuvântul acela spus de diavolul către Domnul: „«Am dat ocol la tot pământul de sub cer și am umblat și iată-mă»[2]. A dat ocol în mod vădit, ca să afle unde este omul temător de Dumnezeu[3], pentru ca, de-i va fi cu putință, să-l înșele pe el. Stați, așadar, tari, neclintiți[4], încingând mijlocul vostru cu adevărul și încălțându-vă picioarele, gata fiind pentru Evanghelia păcii, întru toate îmbrăcând platoșa credinței cu care veți putea stinge toate săgețile cele arzătoare ale vrăjmașului[5]. Ați ascultat care era răbdarea lui Iov[6], fraților, și ați văzut care era scopul Domnului, și Apostolul zice: «Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava viitoare ce se va descoperi nouă»[7] și iarăși: «Căci necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veșnică covârșitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice»”[8].

Acestea zicându-le Simeon și multe altele asemenea cu acestea, suspinând, a lăcrimat și a zis către ei: „Vreme de luptă este, fraților, luptați împreună cu mine priveghind și ocupându-vă cu rugăciunea, ca să nu intrați în ispită[9], căci cele de la mine la voi au sfârșitul[10]. Știți că locuința voastră cea pământească a cortului acestuia se va risipi, dar pentru voi, care petreceți în chip iubitor de Dumnezeu, s-a gătit, pentru bunătatea Domnului, un cort nefăcut de mână în ceruri, al cărei urcuș mi l-a arătat Domnul în această noapte, în care înainte mergător al nostru a intrat iubitul nostru frate Ioan, care a trăit în mijlocul vostru cu frică de Dumnezeu și multă evlavie. Căci iată, acesta este al zecelea an de când nu am încetat să mă rog pentru voi cu lacrimi, fraților, plecând cu trude genunchii mei înaintea lui Dumnezeu pentru voi[11], priveghind pentru sufletele voastre[12], ca unul care aveam să dau socoteală Celui ce v-a încredințat pe voi mie, ca nu cumva să mă aflu între păstorii cei plătiți care își lasă oile și lupul le răpește pe ele și le împrăștie[13]. Ci pururea, imitând pe Bunul Păstor, cu puterea toiagului de sus alungam fiara precum știți. De câte ori nu v-a împrăștiat satana, de câte ori a încercat să vă piardă, de câte ori a încercat să vă tulbure mintea și s-a sârguit să vă tragă la multe rele și totuși a fost izgonit prin harul lui Dumnezeu care lucra în noi și, respins, fugea fără nici o ispravă. Acum însă vă spun vouă: diavolul a luat oarecare putere împotriva noastră, din îngăduința lui Dumnezeu, pentru puțină vreme, dar și împotriva copiilor și nu numai a copiilor, ci și a pruncilor, și aceasta este pricina pentru care a luat putere împotriva acelora în această vreme, ca să se împlinească cuvântul Domnului care zice: «Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor»[14]. Dar se întinde să înceapă de la noi, vrând să-și deschidă aripile pretutindeni. Dar am aflat har la Dumnezeu, prin lucrarea rugăciunii, ca să îi tai acestuia puterile. Îndrăzniți, așadar, fraților, căci o scară stă înfiptă de pe stâlpul meu până la cer și am văzut, iată, înaintea porților cerului la intrarea pe care vin Sfinții îngeri să se închine înaintea lui Dumnezeu, stătea diavolul, etiopianul nerușinat, mare, privind fioros, având ochii însângerați. Şi stătea în văzduh fără să se sprijine pe ceva, așa cum notau cele citite vouă în cartea lui Iov[15], scrâșnea împotriva mea, mișca capul împotriva voastră și cerea să vă cearnă pe voi ca pe grâu. Iar eu, precum zicea Domnul Sfântului Petru, adeseori m-am rugat și mă rog să nu piară credința voastră”[16]. Dar aștepta hotărârile cele aduse împotriva oamenilor și glasul Domnului a ajuns până la el: „Plecând, lovește pe copii și pe cei buni dintre oameni”. Răspunzând diavolul, a zis Domnului: „Voi începe de la Simeon”. Zice Domnul către el: „Mută-ți mintea de la el. Căci l-am umbrit pe el pentru mântuirea multora și numele lui îți va fi ție și puterilor tale frică și cutremur[17] și unde Mă va chema cineva prin el sau i se va da din ciucurii veșmântului său, acolo va fi și puterea Mea ca să-i vindece pe ei”.

Amărât, diavolul a zis Domnului: „Ce va fi mai mult? Oare degeaba Simeon îl slăvește pe Dumnezeu? Oare nu din pruncie l-ai încins cu armele puterii, când veneam împotriva lui să-i fac rău, ars fiind și slăbind, o luam la fugă? Căci i-ai dat lui putere să mă lege și să râdă de mine ca nimănui altcuiva pe pământ. L-ai împrejmuit pe el și l-ai păzit spre pierzania mea și i-ai nimicit pe cei ce-l urau pe el și i-ai scos de pe pământ, l-ai pus pe el cu doi sfinți arhangheli în strălucirea luminii și în norul cel luminos strălucind ca aurul și ai pus mâinile Tale și cunună pe capul lui. I-ai dat lui toiagul puterii Tale, ca să alunge zecile de mii ale noastre și ne-ai aruncat pe noi ca pe niște lăcuste să fim călcați sub picioarele lui. Ai pus înaintea ochilor lui firea noastră ca a porcilor și a caprelor și ai arătat-o fugind de el. Numele lui este scris în slava Ta[18] și al oricui cere și Te cheamă pe Tine prin el. Ca un fulger ne alungă pe noi prin Duhul Sfânt. Căci s-a încins cu lumina Ta ca și cu o haină și slava Ta a îmbrăcat-o. Trimite, dar, mâna Ta ca să ridic eu împotriva lui oameni necredincioși și răi și voi intra în ucenicii lui, îi voi sălbătici pe ei în felul demonilor și al oamenilor și voi cunoaște dacă nu te va blestema în față”[19]. Și i-a dat Domnul în ceasul acela ca în taină îngăduință împotriva robului lui cele ce trebuiau să fie, după cum a crezut Domnul, ca să-l arate mai încercat printr-o asemenea ispită pe slujitorul Lui, pricepând Sfântul Simeon de la Preasfântul Duh că nici o putere nu a dat Dumnezeu vrăjmașului împotriva lui, cruțându-l pe el. Numai acest lucru l-a îngăduit, să lupte cu el prin ispita fraților lui, fiindcă vrăjmașul a cerut aceasta, ca să fie rușinat și mai mult, atacându-l pe slujitorul lui Dumnezeu.

[Viața Sfântului Simeon 124, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]