După moartea lui August, Cezarul, în anul 295 a pus stăpânire pe împărăția Romei Gordian care, deși era închinător de idoli, nu-i prigonea pe creștini. Acela avea o fiică preafrumoasă, învățată și înțeleaptă, anume Gordiana, pe care, fiind la vârsta căsătoriei, mulți dintre cei mai mari și slăviți boieri doreau să o logodească cu fiii lor, din cauza frumuseții și înțelepciunii ei. În acea fecioară însă, prin voia lui Dumnezeu intrând diavolul, o muncea neîncetat, aruncând-o în foc și în apă. Și nu puțină mâhnire aveau părinții și plângeau amar. Deci aduceau la ea doctori înțelepți și nimic nu-i puteau face.

Atunci, singur diavolul, prin voința lui Dumnezeu, a strigat, zicând: „Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!”. Îndată, împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus mulți cu acel nume, dar niciunul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, până ce l-au aflat pe Sfântul Trifon, tânărul, în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă un izvor, păscând gâștele. Acesta a fost adus degrabă la Roma, având pe atunci numai 17 ani.

Când s-a apropiat sfântul de Roma, a cunoscut diavolul venirea lui și, muncind cumplit pe fecioară, striga: „Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon care, după trei zile, va sosi și nu pot să rabd mai mult”. Așa strigând vicleanul duh, a ieșit dintr-însa. A treia zi, sosind în cetate Sfântul Trifon și ducându-l în palatele împărătești, a fost primit cu dragoste de către împărat, pentru că l-a cunoscut împăratul după cuvintele acelea pe care le-a grăit diavolul când a ieșit din fiica lui. Dar, ca să știe mai cu încredințare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci, sfântul a petrecut în post și în rugăciune șase zile și a primit de Sus mai mare și mai puternică stăpânire peste duhurile cele necurate.

A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfântul Trifon, plin de Duhul Sfânt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: 

– Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi spune-le neputința ta! 

Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc și capul plecat spre pământ. Atunci îl întrebă sfântul: 

– Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?

Răspuns-a diavolul: 

– Sunt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta.

Apoi l-a întrebat sfântul iarăși: 

– Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?

Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: 

– Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea, noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice.

Auzind acestea, împăratul și cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă și mulți, lepădându-se de păgânătate, au crezut în Hristos, iar credincioșii s-au întărit în credință și au preamărit pe Dumnezeu.

Sfântul Trifon a poruncit diavolului să se ducă în mijlocul focului din iad; apoi, diavolul a pierit. Împăratul, dând multe daruri sfântului, l-a liberat cu pace la locașul lui, însă sfântul tot ceea ce a luat de la împărat a dăruit săracilor pe drum și întorcându-se în patria sa singur, se îndeletnicea în lucrurile cele obișnuite lui, tămăduind bolnavii și plăcând lui Dumnezeu prin viața cea sfântă și neprihănită.

(Fragment din Viața Sfântului Trifon)