Sfârşitul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
În legătură cu sfârşitul ei, se spune că egumenul schitului Sihăstria ar fi observat, mai multe zile în şir, câteva păsărele care intrau pe fereastră în trapeză, de unde luau fărămituri de pâine şi poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla.
În legătură cu sfârşitul ei, se spune că egumenul schitului Sihăstria ar fi observat, mai multe zile în şir, câteva păsărele care intrau pe fereastră în trapeză, de unde luau fărămituri de pâine şi poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla. Doi ucenici, rânduiţi de egumen, au pornit pe calea arătată de păsări, ajungând până către vârful muntelui. Acolo, un frate s-a urcat într-un brad, de unde a izbutit să o zărească pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea şi le-a spus că se roagă de 40 de zile ca Dumnezeu să-i trimită un duhovnic căruia să-i mărturisească păcatele şi să o împărtăşească înainte de a muri. I-a rugat să-i spună egumenului ultima ei dorinţă, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfânta Împărtăşanie.
Cei doi ucenici s-au întors în mănăstirea lor, vestind egumenului cele ce au descoperit în peştera Sihlei, cât şi dorinţa Cuvioasei de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea însăşi îi numise. A doua zi, potrivit dorinţei sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie şi cei doi ucenici s-au îndreptat spre peşteră, în faţa duhovnicului Antonie, Teodora şi-a mărturisit toate păcatele vieţii, primind cuvenita dezlegare, fiind împărtăşită cu Trupul şi Sângele Domnului. După acestea, împăcată cu Dumnezeu şi cu semenii, privind la cer a rostit cuvintele: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate” şi a adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice. La vremea potrivită, i s-a făcut slujba înmormântării, chiar în peşteră, fiind de faţă şi alţi vieţuitori din obştea schitului Sihăstria, impresionaţi cu toţii de cele întâmplate.
Vestea despre viaţa ei evlavioasă şi nevoinţele sale duhovniceşti s-a răspândit curând în mănăstirile şi satele Moldovei, încât mulţi călugări şi credincioşi veneau la mormântul ei şi în locul nevoinţelor sale de ani îndelungaţi. Se spune că şi fostul ei soţ, acum ieroschimonahul Elefterie, care trăia la schitul Poiana Mărului, ar fi venit aici ca să se încredinţeze dacă este vorba de fosta lui soţie. Convingându-se de acest lucru, s-a hotărât să rămână pentru restul vieţii la schitul Sihăstria, în apropiere de Sihla, unde a mai trăit vreo zece ani.
(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 55)
