Mângâierile ne sprijină în calea lui Dumnezeu, iar ispitele ne înţelepţesc.

Tovărăşia oamenilor binecredincioşi şi discuţiile cu aceştia aduc un folos vital. Pentru a da sfat, pentru a îndruma nu este însă de ajuns să fii binecredincios; trebuie să ai experienţă duhovnicească şi, în primul rând, ungere duhovnicească. Aşa învaţă despre aceasta Scriptura şi Părinţii. Sfătuitorul binecredincios, însă lipsit de experienţă, mai degrabă poate să tulbure decât să aducă folos. Nu numai printre mireni, ci şi printre monahi este foarte greu de găsit un sfătuitor în stare, ca să zic aşa, să măsoare şi cântărească sufletul care se sfătuieşte cu el şi să-i dea sfat potrivit măsurii acestui suflet, potrivit „avuţiei” lui. Acum, sfătuitorii şi îndrumătorii dau sfat mai mult după propria lor măsură şi din cărţi. Ei bine, tocmai sfatul de primul fel este deosebit de folositor şi de lucrător; el este foarte apropiat sufletului, şi sufletul simte asta. Sfântul Isaac a zis: „Nimic nu este mai de folos pentru fiecare decât sfatul lui” – pe când sfatul străin, chiar dacă pare a fi alcătuit din cuvinte bune şi chibzuite, aduce sufletului numai chin şi neorânduială. Sufletul simte că sfatul este nepotrivit, simte că e străin de el. Sunt unii care grăind, rănesc ca şi cu sabia, spune Scriptura, iar limbile înţelepţilor vindecă (Pilde 12, 18).

Folosiţi-vă mai mult de citirea Sfinţilor Părinţi; fie ca aceştia să vă călăuzească, să vă amintească de virtute, să vă îndrume în calea lui Dumnezeu! Felul acesta de vieţuire este al vremurilor noastre: el ne-a fost poruncit, predanisit de către Sfinţii Părinţi ai ultimelor veacuri. Plângându-se de marea puţinătate a îndrumătorilor şi sfătuitorilor de Dumnezeu luminaţi, aceştia îi poruncesc râvnitorului bunei credinţe să se călăuzească în viaţa sa după scrierile Părinteşti. Sfatul sfinţilor este priceperea (Pilde 9, 10).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 54-55)