Sfinții Mucenici Fotie și Anichit – drumul spre sfințenie

Documentar

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit – drumul spre sfințenie

Primind putere de la Domnul și biruind toate torturile la care au fost supuși de către păgâni, cei doi Sfinți Mucenici Anichit și Fotie au trecut la Domnul după ce au intrat într-un cuptor cu foc, nu pentru că trupurile lor ar fi ars, ci pentru că s-au rugat pentru veșnicie.

Pe vremea când împăratul păgân Dioclețian s-a mâniat pe creștini și a început să îi tortureze, punând în mijlocul cetății mulțime de unelte, un bărbat cu funcția de comit, Anichit, a venit în fața împăratului și a mărturisit că este credincios. Fiindu-i tăiată limba și aruncat fiarelor, leul care ar fi trebuit să îl ucidă era ca un mielușel și, pentru rugăciunile Sfântului Anichit, capiștea idolească s-a prăbușit, murind mulți păgâni. Pe când au vrut să îi taie capul cu sabia, puterea călăilor a slăbit, iar când l-au aruncat în găleata cu plumb încins, plumbul s-a răcit ca gheața, fiind și un înger acolo.

Văzând pătimirile lui și ajutorul primit de la Domnul, Fotie, o rudă a Sfântului Anichit, a alergat și l-a mustrat pe împăratul fără de minte. După ce au fost închiși în temniță trei zile și după alte multe chinuri, cei doi Sfinții Anichit și Fotie au intrat într-un cuptor cu foc și, după trei ore de rugăciune, au trecut la cele veșnice, fără ca trupurile lor să fie mistuite.