Pe vremea când împăratul păgân Dioclețian s-a mâniat pe creștini și a început să îi tortureze, punând în mijlocul cetății mulțime de unelte, un bărbat cu funcția de comit, Anichit, a venit în fața împăratului și a mărturisit că este credincios. Fiindu-i tăiată limba și aruncat fiarelor, leul care ar fi trebuit să îl ucidă era ca un mielușel și, pentru rugăciunile Sfântului Anichit, capiștea idolească s-a prăbușit, murind mulți păgâni. Pe când au vrut să îi taie capul cu sabia, puterea călăilor a slăbit, iar când l-au aruncat în găleata cu plumb încins, plumbul s-a răcit ca gheața, fiind și un înger acolo.

Văzând pătimirile lui și ajutorul primit de la Domnul, Fotie, o rudă a Sfântului Anichit, a alergat și l-a mustrat pe împăratul fără de minte. După ce au fost închiși în temniță trei zile și după alte multe chinuri, cei doi Sfinții Anichit și Fotie au intrat într-un cuptor cu foc și, după trei ore de rugăciune, au trecut la cele veșnice, fără ca trupurile lor să fie mistuite.