„Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, Cel ce a ve­nit în lume şi S-a sălăşluit între oameni ca să sur­pe tirania ta şi pe oameni să-i izbăvească; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele întunecându-se şi pământul clătinându-se, morminte­le deschizându-se şi trupurile sfinţilor sculându-se; Cel care a zdrobit cu moartea pe moarte şi a surpat pe cel ce avea stăpânirea morţii, adică pe tine, dia­vole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu, Care a ară­tat pomul vieţii şi a rânduit heruvimi şi sabie de foc ce se întorcea de-l străjuia; cutremură-te şi te depăr­tează…”.

În calea spre eliberare ne lovim inevitabil de figura întunecată a diavolului iar aceste exorcisme par a fi o provocare adresată lui. Este greu de conceput, într-o lume secularizată să poți vorbi cu diavolul, cu atât mai mult când, uneori, se neagă existența unui Dumnezeu iubitor și bun, Creator a toate și care poartă grijă de fiecare făptură a Sa.

Ce este răul și de unde vine el? Sau mai bine zis, cine este răul de putem să i ne adresăm și avem o luptă cu el?

Unii teologi, în încercarea de a explica și de a „raționaliza” experiența și existența răului, l-au explicat printr-o absență: absența binelui. Ei l-au comparat de exemplu cu întunericul, care nu este altceva decât absența luminii și care se risipește când pătrunde lumina. Însă aici nu este o simplă absență a răului, ci dimpotrivă, este exact o prezență și o prezență a ceva întunecat și foarte real, deși originea acelei prezențe poate să nu fie una clară.

În spatele acestei prezențe întunecate trebuie să fie o persoană sau persoane. După cum nu poate fi iubire fără „iubitor”, adică fără o persoană care iubește, nu poate fi ură, răutate, fără „pizmaș” adică fără cel care urăște. Deci taina ultimă a răului trebuie să fie o persoană și această persoană nu este decât împotrivitorul lui Dumnezeu și al nostru și oricine ar fi acesta știm că a fost printre cele dintâi  și cele mai bune creaturi ale lui Dumnezeu care răzvrătindu-se din mândrie a căzut din lumea spirituală creată de Dumnezeu. Această catastrofă din lumea spirituală are un mister înfricoșător și greu de explicat.

Astfel se poate explica realitatea vorbirii cu diavolul, prin faptul că acesta a fost creat de Dumnezeu persoană, având libertate și care a ales să se împotrivească și care încearcă să ne despartă de Dumnezeu.

Rostul exorcismelor este evident din cuprinsul ultimei rugăciunii din acest ritual: „Depărtează de la dânsul pe tot vicleanul şi ne­curatul duh, care se ascunde şi se încuibează în ini­ma lui: duhul înşelăciunii, duhul vicleşugului, duhul slujirii idoleşti şi a toată lăcomia, duhul minciunii şi a toată necurăţia, care lucrează după învăţătura dia­volului. Şi-l fă pe el oaie cuvântătoare turmei celei sfinte a Hristosului Tău, mădular cinstit al Bisericii Tale, fiu al luminii şi moştenitor al Împărăţiei Tale. Ca, după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea nestricată şi ferind veşmântul neîntinat, să dobân­dească fericirea sfinţilor în Împărăţia Ta”.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre rostul exorcismelor spune: „… că acele înfricoșătoare  cuvinte, alungă toată viclenia celui rău, și fac vrednic de venirea (prezența) Împăratului. Căci e cu neputință ca diavolul, oricât de rău și de neîmblânzit ar fi, să nu vă părăsească, cu mare grăbire, după rostirea acelor cuvinte înfricoșătoare și după ivocarea Stăpânului obștesc al tuturor. ”