Așa numitul „slogan” pe care îl auzim în toată perioada Postului Mare este recomandarea Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să ne lepădăm de toate faptele noastre cele întunecate și să ne îmbrăcăm în armele luminii: „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13, 12).

Primul lucru pe care îl arată Apostolul este că suntem datori să acceptăm realitatea că uneori cădem sub povara patimilor, mai ales în ispita păcatului, și prin urmare faptele noastre sunt păcătoase. Cu adevărat nu este nici un om, mai ales nici un creștin, care nu este gata să mărturisească într-un mod general și vag că este păcătos.

Este cineva fără de păcat? suntem adesea întrebați când ne angajăm în asemenea discuții. Cu toate acestea, se pare că nu o astfel de recunoaștere generală și vagă are Apostolul în minte. Pentru că cel mai probabil, o vagă recunoaștere a condiției noastre păcătoase servește ca un alibi al păcatului în sine în sensul în care suntem cu toții în aceeași stare așa că.... Cu alte cuvinte, noi proclamăm starea de păcătoșenie a naturii umane așa încât să justificăm aceasta ca fiind ceva normal!

Cu toate acestea Apostolul ne îndeamnă pe un ton dramatic să renunțăm la lucrurile întunericului și la păcat. Adică tot ceea ce facem, tot ceea ce vorbim sau chiar tot ceea ce gândim, dacă nu este legat de Hristos, care este sursa luminii, constituie un păcat și prin urmare este întuneric. La sfârșitul zilei, cel care nu se comportă și nu-și trăiește viața în Hristos, duce o viață non-existentă, chiar dacă faptele sale par mari și importante.

Vremurile noastre pot fi probabil descrise prin inexistență spirituală întrucât nu doar cei din afara Bisericii, ci chiar și noi, creștinii devotați, trăim într-o manieră care nu are nimic de-a face cu Hristos; este ca și cum am trăi încă în epoca pre-creștină. Acum mult timp, această stare a lucrurilor a fost descrisă ca fiind rezultatul secularizării; adică viețile noastre sunt despărțite de prezența lui Iisus. Prin urmare, ateismul din practică este distinctiv pentru era noastră.

Mergând mai departe, această condiție tragică a fost deja arătată de Însuși Domnul. Suntem niște morți vii. Cel a cărui viață nu se distinge prin plinirea poruncilor Domnului, este ca și cel mort. Cuvintele lui Iisus sună răspicat si morbid: „Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” (Matei 8, 22). Cel care nu-L primește și nu dorește să fie următor lui Hristos este asemenea cu cel mort.

Prin urmare, lepădarea de lucrurile întunericului înseamnă lepădarea de tot ceea ce cauzează moartea noastră sufletească și ne privează de vitalitatea vieții. Cum e posibil acest lucru? Cum putem să ne depărtăm de capcanele morții? Apostolul ne învață asta într-un mod atât de clar și precis, putem face aceasta întorcându-ne spre lumină - îmbrăcându-ne cu armele luminii. Doar prin asumarea a ceea ce este bun putem birui ceea ce este rău. Nu putem birui rău cu rău! Acesta dispare în mod natural când se apropie lumina. Întunericul nopții se risipește întotdeauna pe măsură ce zorii de zi și lumina soarelui se apropie. În mod similar, întunericul păcatelor dispare de îndată ce omul se întoarce către lumina spirituală - Soarele Dreptății, Domnul Iisus Hristos. După cum spune Apostolul, întoarcerea spre lumină înseamnă să ne îmbrăcăm cu Iisus Hristos: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14).

Cu toate acestea, aici există o problemă. Cum să mi se ceară să mă îmbrac cu Iisus Hristos, devreme ce am făcut deja asta prin botez? Cuvântul Apostolului a spus deja:  „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Cum să mă îmbrac în aceeași haină pe care o port deja? Îndemnul Sfântului Apostol Paul vrea să însemne că toți cei care sunt deja îmbrăcați în Hristos trebuie să-și înnoiască veșmintele. Pentru că, din nefericire, noi continuăm să facem păcate chiar și după ce am fost botezați. Neglijențele noastre cauzează întinarea a ceea ce ar trebui să fie păstrat ca nou.

Așadar îmbrăcarea cu Hristos înseamnă ca eu, cel botezat să trăiesc în pocăință. Mi se cere să trăiesc o viață de pocăință pentru a curăța veșmântul primit prin botez. Acesta este motivul pentru care Sfinții Părinți au descris pocăința ca fiind al doilea botez. Prin urmare, încetez să mai orbecăiesc în întuneric dacă aleg calea pocăinței, care mă ajută să îmi restaurez adevăratul sine; să recâștig lumina care m-a inundat în ziua răscumpărării mele și a integrării mele inițiale în trupul Bisericii.

Cel care reușește să își restaureze veșmântul prin pocăință, trăiește o viață puternică și autoritară. Apostolul spune: îmbrăcați-vă cu armura luminii. Lumina lui Iisus ne oferă armura necesară și simbolizează autoritatea ce ni s-a dat ca și copii ai lui Dumnezeu. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).

Despre ce fel de armură vorbim? Este vorba despre armura harului Domnului, despre armura Crucii. Imnograful Bisericii, insuflat de Duhul Sfânt face o descriere similară ca cea a Sfântului Pavel și spune: Arena unde virtutea se împlinește s-a deschis. Cei ce doresc să lupte împotriva dușmanului să intre... Îmbrăcându-ne cu întreaga armură a Crucii să ne luptăm cu dușmanul. Să folosim credința ca pe un zid nebiruit, rugăciunea ca pe o platoșă a dreptății și milostenia ca pe un coif. Să ne folosim de post ca de sabie, întrucât acesta taie toate poftele inimii.

Credința, rugăciunea, dragostea, milostenia și postul: Acestea sunt armele ce aparțin armurii noastre spirituale. Trebuie să ne înarmăm cu acestea nu doar în perioada binecuvântată a Postului Mare ci în toată vremea vieții noastre.

Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim puterea ce ne-a fost dăruită și să o folosim. Destinația noastră finală se arată de departe plină de slavă și har. Acolo vom participa cu adevărat la Înviere; vom intra în Împărăția lui Dumnezeu care este adevăratul nostru scop!