Slujire arhierească de Sfinții Trei Ierarhi
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Codăești, protopopiatul Vaslui, cu ocazia hramului sfântului lăcaș.
Este al treilea an în care preoții și credincioșii parohiei Codăești se bucură de prezența ierarhului în mijlocul lor. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat personalitatea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, care, atât prin scrierile lor, dar mai ales prin activitățile misionare, se fac vrednice modele pentru credincioși. La finalul Sfintei Liturghii, Pr. paroh Vlad Rusu a mulțumit Preasfințitului Părinte Corneliu în numele credincioșilor pentru bucuria făcută prin slujirea de hramul sfântului lăcaș, precum și pentru tot sprijinul acordat parohiei. De asemenea a multumit si autorităților locale și tuturor credincioșilor care se implică în viața Bisericii, având în vedere proiectul în derulare a construcției casei parohiale.
Slujbele cu ocazia hramului din acest an au început în ajunul sărbătorii, când s-a primit spre închinare Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Florești, fiind organizată o procesiune pe strada principală, după aceea continuând cu slujba Vecerniei unită cu Litia, Slujba Aghezmei Mici si Taina Sfântului Maslu. La finalul slujbei au fost împărțite pachete credincioșilor prezenți și bolnavilor de la Spitalul Social Codaești.