Apostolii umblau pe pământ şi spuneau noroadelor cuvânt despre Domnul şi despre împărăţia cerurilor, dar sufletele lor tânjeau şi însetau să vadă pe Domnul Cel Iubit şi de aceea ei nu se temeau de moarte, ci mergeau cu bucurie în întâmpinarea ei şi, dacă doreau să trăiască pe pământ, era numai pentru norodul pe care-l iubeau.

Apostolii iubeau pe Domnul şi de aceea nu se temeau de nici o suferinţă. Ei iubeau pe Domnul, dar iubeau şi norodul, şi această iubire înlătura de la ei orice frică. Nu se temeau nici de chinuri nici de moarte şi de aceea Domnul i-a trimis în lume ca să lumineze pe oameni.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 149)