Slujiri arhierești și conferințe duhovnicești la Copenhaga
La invitația Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, în zilele de 23 și 24 noiembrie 2024, Părintele Profesor Stelian Tofană, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut la Copenhaga o serie de prelegeri duhovnicești.
Evenimentele organizate de filiala locală a Centrului pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, în colaborare cu Asociația „Sfânta Muceniță Maxima Presbitera” a preoteselor din eparhie, au făcut parte din seria activităților tematice dedicate „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” și a reunit numeroși clerici și credincioși din Regatele Danemarcei, Suediei și Norvegiei. (foto, aici)
Conferința de sâmbătă, 23 noiembrie 2024, a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească și Slujba de Te-deum, săvârșite de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie alături de un numeros sobor de preoți și diaconi din țările scandinave în Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga. Cu această ocazie, tânărul danez Petru și doi copilași din comunitate au primit Taina Sfântului Botez.
În cadrul conferinței intitulate „Puterea taumaturgică a cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos”, Părintele Profesor Stelian Tofană a abordat tema puterii transformatoare a cuvântului Mântuitorului, subliniind importanța mesajului Evangheliei ca sursă transformare interioară, întărire sufletească și mângâiere în fața suferințelor. Într-o manieră captivantă și accesibilă, părintele profesor a oferit răspunsuri concrete la întrebările celor prezenți, evidențiind, printre altele, necesitatea concordanței între cuvântul lui Dumnezeu și dispoziția noastră sufletească pentru ca efectul vindicativ să fie unul deplin.
Ziua de duminică, 24 noiembrie 2024, a debutat cu Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în Biserica Paraclis Episcopal din capitala daneză de către Preasfințitul Macarie cu soborul de preoți și diaconi, în cadrul căreia teologul biblist a oferit celor prezenți o exegeză a pericopei evanghelice despre dregătorul bogat și păzirea poruncilor. După otpust, ierarhul i-a conferit distinsului oaspete Ordinul Episcopal „Crucea Nordului”.
La finalul vizitei sale în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Părintele Profesor Stelian Tofană a precizat:
„Am petrecut două zile la Copenhaga, invitat fiind de către Preasfințitul Macarie, sâmbătă pentru a le vorbi preoților, cărora le-am prezentat o temă la care se reflecteze și ei și noi toți, și anume: Puterea taumaturgică a cuvântului lui Iisus, o putere vindecătoare a Evangheliei Sale. Toți părinții prezenți au dus în parohiile lor, sigur, acest mesaj, pe care îl vor transmite mai departe creștinilor, pentru a ști la ce anume să apeleze sau și la ce să apeleze mai mult decât la om, atunci când viața îi încearcă. Iar duminică am slujit cu Preasfințitul Macarie în aceeași Biserică Paraclis Episcopal din Copenhaga, unde la finalul Sfintei Liturghii am rostit un cuvânt de învățătură legat de pericopa evanghelică și anume cea cu tânărul bogat dregător care a venit la Iisus, preocupat fiind de o altă viață și am pus accentul pe cele două ipostaze sau tablouri în care acel tânăr s-a găsit. În primul tablou intitulat, un tânăr entuziasmat în idealul său și în al doilea tablou, tânărul sau același tânăr prăbușit în idealul său. Am pus spre reflecție aceste două tablouri, întrebând în care dintre ele ne găsim fiecare. Cu acest prilej îi mulțumesc Preasfințitului Macarie pentru invitația pe care mi-a făcut-o. Am petrecut realmente clipe de mare înălțare spirituală cu preoții din eparhia pe care misionar o slujește și mă întorc la Cluj cu cele mai bune gânduri despre românii de aici și despre numărul lor mare care au fost prezenți în biserică, atât sâmbătă, cât și duminică. Sâmbătă a fost săvârșită Taina Sfântului Botez pentru un tânăr danez și doi copilași. M-a impresionat convertirea acestui tânăr danez și slujirea Preasfinției Sale aici și misiunea pe care o desfășoară pe aceste tărâmuri”.