Stareţul Teofil (1788 - 1853), un monah nebun pentru Hristos, din nordul Rusiei, care s-a nevoit în diferite mănăstiri şi pustii ale Kievului, nu înceta şi chiar când slujea să smintească pe ceilalţi fraţi cu ciudatul său comportament.

Mitropolitul de atunci al Kievului, Filaret, deranjat de toate acestea, şi-a chemat consilierii ca să studieze împreună cazul ieromonahului. Discutând asupra cazului, s-a făcut lumină de către un frate, căruia stareţul îi dăduse explicaţii despre neobişnuitul său comportament în timpul slujbelor.

„Dumnezeu” îi destăinuise tainele sale. Slujesc după regulile bisericii, citesc toate rugăciunile cerute de tipic şi cinstesc pe mai-marele meu. Dar când mă înfund în săvârşirea tainei, uit de mine şi de tot ceea ce există în jurul meu. În timpul Sfintei Liturghii, văd o rază luminoasă în formă de cruce, care coboară şi se aşează peste preoţi.

Şi mai văd o brumă care cade peste Cinstitele Daruri şi îngeri strălucitori care coboară deasupra Sfintei Mese cântând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta». Atunci toată fiinţa mea se concentrează acolo şi îmi este greu să îmi distrag atenţia de la aceste lucruri minunate. Frate, nu-ţi spun motive, ci adevărul curat. Te rog însă mult să nu mai spui la nimeni ca să nu se smintească ceilalţi din cauza mea, a păcătosului.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 69)