Deci, de vreme ce mândria a făcut pe îngeri, diavoli, şi smerenia face pe om, Dumnezeu. Păzeşte-te să nu te mândreşti niciodată, căci nici o pricină nu ai ca să te înalţi. În fărădelegi te-ai zămislit, în păcat te-ai născut. Si viața ta toată este cu supărare și necazuri şi moarte ticăloasă, - „Căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce. “

Dacă socoteşti, eşti pământ şi cenuşă, şi să-ţi aduci aminte de mormântul în care se sfârşeşte slava ta, iar paguba care-ţi pricinuieşte mândria, o vei urî de tot, aducându-ţi aminte de putoarea şi viermii pe care-i moşteneşti după moarte, când te vor călca săracii pe care tu îi dispreţuieşti acum şi îi defaimi, nesocotitule! O! mare este nebunia ta, mândrule; fiindcă nu cugeți la ceea ce vezi în fiecare zi pe la biserici şi morminte! Precum este ciudat şi împotriva rânduielii, să se mândrească acela care ţine în mâna sa în fiecare ceas osânda sa la moarte, astfel este lucru neobişnuit, să te mândreşti şi să te înalţi, omule, fiindcă porţi hotărârea neascultării lui Adam: „în orice zi veţi mânca dintr-însul, cu moarte veți muri. “

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 54)