„Soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte” (Ps. 103, 20-21).

Prin aceste versete, Psalmul 103 s-a consacrat ca un psalm specific al slujbei de seară, întrucât vorbește despre apusul soarelui.

Sfârșitul zilei și apropierea serii sunt momente de popas importante în viața noastră. O zi trăită înseamnă un pas în plus spre sfârșitul vieții noastre pământești. Întunericul nopții care se apropie ne duce cu gândul la apusul vieții noastre, la moarte - iar gândul morții i-a făcut întotdeauna pe oameni să-și aducă aminte și de Dumnezeu, Stăpânul vieții și al morții. Asemenea gânduri și stări sufletești trăiau, mai intens decât noi, cei dintâi creștini, care raportau totul la Dumnezeu.

Seara reprezenta pentru ei nu numai încheierea unei zile de muncă, ci și începerea unei noi zile. În momentul de răscruce dintre două zile consecutive din viața lor, ei se simțeau datori să aducă lui Dumnezeu, ca pe o jertfă de seară, laudă de mulțumire pentru ziua încheiată. Totodată îi cereau, prin rugăciune smerită, ajutor pentru trecerea în pace a nopții. De aceea, rugăciunea de seară era socotită ca o datorie de căpetenie a vechilor creștini și avea, în viața lor religioasă, o semnificație și o importanță deosebită.

Ideea aceasta o dezvoltă, printre cei dintâi, Sfîntul Ciprian, episcopul Cartaginei: „Ni se cuvine a ne ruga din nou la apusul soarelui şi la sfârşitul zilei; căci Hristos este Soarele adevărat şi Ziua adevărată. Și, apunând soarele şi sfârşindu-se ziua lumii, când ne rugăm şi cerem ca să vină peste noi iarăşi lumina, implorăm venirea lui Hristos, Cel ce ne va da harul luminii veșnice”.

Cum se poate să-şi cunoască soarele apusul său? Soarele nu apune niciodată, ci doar pământul se roteşte în jurul axei lui şi face ca suprafaţa sa, care e cu spatele la soare, să fie neluminată.

Soarele şi-a cunoscut apusul său, căci oamenii nu-i mai primesc lumina - o parte din pământ s-a întors cu spatele la el. El tot străluceşte, însă lumina lui nu mai ajunge la cei pentru care a fost creat.

Soarele ne bucură şi ne veseleşte în fiecare zi cu razele sale şi cu căldura sa, aducându-ne aminte că suntem fii ai luminii, ai frumuseţii, ai bucuriei, ai lui Dumnezeu.