La sfârșitul slujbei Tainei Sfântului Maslu, după ce a avut loc ultima ungere cu untdelemn sfințit a celui bolnav, preoții pun Sfânta Evanghelie deschisă pe capul bolnavului rostind o rugăciune penitențială, foarte apropiată de prima rugăciune a preotului din Taina Spovedaniei, în care se cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor bolnavului. Întreaga slujbă este, de altfel, marcată de un puternic caracter penitențial, care se explică în primul rând prin faptul că Maslul are drept scop nu numai tămăduirea bolilor trupești, ci și iertarea păcatelor.

Această practică a deschiderii Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului este adesea greșit înțeleasă, dându-i-se un caracter magic sau superstițios, ajungând la starea de inovație liturgică extrem de păgubitoare. Precum am menționat, după a șaptea rugăciune și ungere, conform rânduielii actuale din Molitfelnic sau Aghiasmatar, preotul protos, luând Sfânta Evanghelie, o dă bolnavului să o sărute și să o deschidă. Ceilalți preoți slujitori o țin deasupra capului celui bolnav, iar protosul rostește cea de-a opta rugăciune în care se spune, printre altele: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la Tine cu pocăință, ci pun mâna Ta cea puternică și tare, ce se află în această Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o țin deschisă pe capul robului Tău (N), și mă rog…”. După rostirea rugăciunii, rânduiala din carte arată că, luând protosul Sfânta Evanghelie de deasupra capului celui căruia i se face Maslul, i-o dă să o sărute, împreună cu Sfânta Cruce, apoi se miruiesc preoții, toți cei de față și bolnavul, în timp ce se cântă troparele rânduite.

Din actul de punere al Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului la Maslu reiese că Cel care vindecă pe cei neputincioși este Hristos prin puterea cuvântului Său pe care l-a eternizat în Sfânta Sa Evanghelie, cuvânt care rămâne mereu actual și care vorbește permanent în istorie, arătând prezența necontenită printre noi a Doctorului sufletelor și al trupurilor noastre. Cât privește deschiderea Sfintei Evanghelii, molitfelnicele și aghiasmatarele mai vechi, cât și ultimele ediții ale acestora, arată că se făcea de către preot și nu de către bolnav, așa cum se mai obișnuiește să se practice prin unele locuri.

Inovația sau greșeala liturgică apare atunci când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător și ținând seama de culoarea ornamentelor cu care textele scripturistice au fost împodobite, se începe a se interpreta, făcându-se diferite preziceri pe care cei prezenți le iau drept adevărate. Deschiderea Sfintei Evanghelii la Sfântul Maslu este greșit înțeleasă dacă i se dă această conotație, pierzându-și scopul de vindecare sau tămăduire a celor bolnavi, pe care Hristos a insuflat-o în textul acesteia, fiind incompatibilă și nedemnă cu scopul Tainei Maslului și cu slujirea preoțească.

(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 243-246)