Sfânta Scriptură în opera lui Mihail Sadoveanu

4 Noiembrie 2012 21:50 Arhimandritul Mihail Daniliuc Social

S-a remarcat uneori stăruitoarea influenţă a Sfintei Scripturi, cât şi a altor scrieri bisericeşti, asupra operei prozatorului.

Începutul lui brumar ne prilejuiește reîntâlnirea cu unul din cei mai mari scriitori români, căci pe 5 noiembrie, acum 132 de ani, se năștea la Pașcani cel ce avea să fie numit Ștefan cel Mare al prozei românești. Ni se oferă, așadar, un bună împrejurare de a ne reaminti câte ceva din viața și creaţia lui, care au făcut să curgă multă cerneală de-a lungul timpului; s-au scris sute de pagini şi încă se vor mai scrie, dar niciodată nu va fi îndeajuns. Vasta sa operă, cu implicaţii istorice, sociale şi etnografice, constituie, pentru criticii literari, un izvor nesecat de inspiraţie. Ei au abordat-o din multiple unghiuri, dar, după părerea mea, o dimensiune dominantă a acesteia, cea religioasă, nu se prea regăseşte în referirile de specialitate.

„Am găsit în cartea profetului Isaia versete care-mi convin şi pe care mi le-am notat”

Este la îndemâna oricui să constate că autorul a picurat element biblic în mai toate scrierile, că Biserica, în toate aspectele ei: liturgice, sociale, ba chiar lingvistice, ocupă un loc central în viaţa eroilor săi. Numai într-o singură carte, Viața lui Ștefan cel Mare, numele lui Dumnezeu apare de peste o sută de ori. S-a remarcat uneori stăruitoarea influenţă a Sfintei Scripturi, cât şi a altor scrieri bisericeşti, asupra operei prozatorului. Să ne amintim în acest sens de spusele lui G. Călinescu, care vorbea despre exprimarea maiestuoasă, cu parfum biblic, a lui Nicoară Potcoavă din pledoaria rostită la Liov înainte de a muri. Tudor Vianu menționa într-un studiu o particularitate demnă de reținut: „simbioza în cadrul operei sadoveniene a umanismului de tip apusean cu umanismul oriental şi bizantin, extras şi purificat din vechile cărţi ale tradiţiei poporane şi din vasta literatură teologică ortodoxă răsăriteană”. Unul din cei mai avizați specialiști în studiul operei sadoveniene, I. Oprișan, afirma: „deși Mihail Sadoveanu nu a lăsat prea multe mărturisiri despre lecturile sale din Biblie, ele trebuie să fi fost destul de puternice, de vreme ce scriitorul căuta în textele sfinte răspunsuri la marile întrebări existențiale”. De altfel, Sfânta Scriptură, afirma scriitorul în volumul Ani de ucenicie, a constituit pentru el unul din izvoadele primare ale devenirii sale umane şi chiar scriitoriceşti.

Mai târziu, prozatorul a arătat prin fapte concrete această înrâurire a Bibliei asupra gândirii sale. În cartea cu caracter autobiografic sus menţionată, autorul spunea: „..citeam la vremea ceea şi Biblia şi am găsit în cartea profetului Isaia versete care-mi convin şi pe care mi le-am notat”.

De remarcat şi preocuparea lui de prin anul 1905 de a diortosi, îndrepta şi actualiza textul Sfintei Scripturi, publicând-o într-un tiraj mare, pentru a fi la îndemâna tuturor celor ce vor să o citească. În acest sens, îi scria lui Spiru Haret, pe atunci ministru al Culturii: „… cartea sfântă ar trebui distribuită gratis, într-o ediţie cartonată şi ilustrată, în orice colibă a ţării; să stea sub icoane şi-n casa cărturarului şi-n casa celui neştiutor de carte, la acesta din urmă cu nădejdea că-i va păşi pragul casei un ştiutor de carte pentru a o deschide şi pentru a-i umple sufletul şi casa de lumina învăţăturii dumnezeieşti”. Iniţiativa nu s-a concretizat curând, ci după 1918, dar nu a fost dusă la bun sfârşit. Manuscrisele păstrate din această curajoasă încercare evidenţiază frumuseţea textului elaborat, vădind solide cunoştinţe în domeniul religios.

Citate din Scriptură, rostite de personajele lui Sadoveanu

Dragostea romancierului pentru valorile inestimabile ale creştinismului ortodox s-a concretizat în mai multe volume: Povestiri și petrecere de folos, Lacrimile Ieromonahului Veniamin, Spre Emaus, Sfintele Amintiri, Istoria Sfinților Varlaam și Ioasaf de India, Legende Sfinte și Psalmii lui David în traducerea lui Mihail Sadoveanu, ultimul apărând postum, în anul 1992, ediție îngrijită şi prefaţată de I. Oprișan.

De remarcat lejeritatea scriitorului de a folosi citate din cărţile dumnezeieștilor scripturi, aşezându-le în gura unor eroi celebri ai prozelor sale. Vom oferi câteva exemple, cărora le-am adăugat trimiterea exactă la textul scripturistic din care s-a inspirat romancierul:

În romanul Viaţa lui Ştefan cel Mare, voievodul cugetă astfel, parafrazând versete din psalmi:  „cutremurul şi turnul mai aveau şi alte tâlcuri ascunse pe care muritorii de rând nu le ştiau: căci numai Domnul Dumnezeu stă, iar oamenii trec în nimicul de unde au ieşit (Ps. 89, 12; Iov 10, 5); căci înaintea celui Etern, mia de ani e ca ziua de ieri, şi ca o strajă de noapte. (Ps. 89, 4); și viaţa muritorilor e ca un vis, ca iarba ce răsare dimineaţa şi înflorește, iar seara se taie şi se usucă(Ps. 89, 5-6); Aşa ne mistuim noi de mânia Ta, Doamne, şi pierim în faţa urgiei Tale, când pui fărădelegile noastre înaintea Ta, şi cele tăinuite ale noastre sub lumina feţei tale. (Ps. 89, 7-8);

În Fraţii Jderi, Manole Păr-Negru chibzuieşte aşa: „viaţa omului e scurtă(Ps. 89, 12),în primejdii ne trecem zilele şi nopţile (Ps. 77, 37; 30, 10);mâine poate sufla un spulber; toţi se risipesc în toate părţile şi cad(Ps. 54 8-9);Dumnezeu îngăduie să se ridice din furtună acea floare târzie”. Referitor la ultimul exemplu: furtuna este robia babiloniană, iar la Isaia mlădița este Hristos, este posibil ca aceste două texte să fi fost corelate de Sadoveanu pentru a arata că Hristos, mlădița, floarea, s-a ridicat după furtună (de curăţire babiloniană);

Filosoful Ofaron din Divanul Persian meditează astfel: aş putea să-ţi urez şi eu ca alţii viaţă veşnică, dar ştii măria-ta că asemenea urare n-ar fi decât sunet mincinos. Săraci şi goi ieşim din pântecele mamei noastre, săraci şi goi trecem din această lume; ce-i al pământului aici lăsăm;semeţie şi fală aici lepădăm; ne ducem pe celălalt tărâm numai cu sufletul şi acolo ne cutremurăm subt ochiul neînduplecat al Celui Etern(Ecclesiast 5, 14-15; Iov 1, 21).

Spre Emaus

Împreună cu volumele enumerate mai sus, aceste minunate scrieri fac trimitere, direct sau indirect, la universul cărţilor religioase, vorbindu-ne implicit despre amploarea înrâuririi exercitate de Sfânta Scriptură asupra operei sadoveniene. Iată cum, şi în acest caz, Biblia îşi demonstrează o dată în plus inestimabila-i valoare, aceea de a fi „Cartea cărţilor”.

Ca să vă convingeţi că Sadoveanu avea pentru slovele scripturistice o dragoste specială, vă propun spre lectură arhicunoscuta întâmplare relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca: arătarea Mântuitorului Hristos celor doi ucenici, Luca și Cleopa, în călătoria lor spre Emaus. Expunerea biblică a suferit ușoare ajustări, fiind trecută prin filtrul literar al celui numit pe drept cuvânt patriarhul limbii române:

„În ziua întâi a săptămânii sfinte, fericitul Luca şi Cleopa se aflau în drum pre Emaus. Şi mergând ei trudiţi pe calea plină de pulbere, vorbeau între ei cu jale despre patimile iubitului lor Învăţător şi despre cuvintele pe care le auziseră de la femei.

Umblând încet prin lumina după-amiezii, printre dumbrăvi de măslin, iată că li s-a alăturat de dânşii un străin. Soarele făcea cunună cu pletele lui şi-n jurul feţei Lui blânde. Era Iisus. Dară ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Întovărăşindu-Se cu ei şi ascultând cuvintele lor, le-a grăit astfel: ce sunt vorbele acestea pe care le aruncaţi unul altuia între voi, mergând?

Atunci ei s-au oprit cu privirile posomorâte. A răspuns Cleopa: Ce fel!? Tu nu vii ca şi noi de la Ierusalim? N-ai auzit despre cele petrecute acolo? Străinul a răspuns: nu, ce s-a întâmplat?

Şi cei doi apostoli au început a-I povesti despre învăţăturile şi patimile Nazarineanului. Şi arătau ei cât au nădăjduit în El că va scăpa pe Israel şi va aduce lumină nouă în lume. Dar preoţii iudeilor şi cei mari ai lumii L-au prins, L-au chinuit şi L-au osândit, răstignindu-L. Şi iată, au trecut trei zile de la moartea Lui, şi unele femei dintre cele ce L-au urmat, au venit şi-au spus c-au găsit mormântul gol şi li s-au arătat îngeri care au vestit Învierea Învăţătorului. Şi Petru şi alţii s-au dus la sfântul mormânt
şi-au aflat că într-adevăr aşa este după au spus femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci le-a zis străinul cu glas trist şi blând:

O inimi, care întârzie a crede în cele care au spus proorocii! Au nu trebuia Hristos să pătimească şi mai pe urmă să se înalţe întru Slava Lui?

Apoi drumeţul a început de la Moise şi de la prooroci să tâlcuiască scripturile. Şi mergând încet, pe drumul deşert, soarele asfinţea după piscurile Libanului. Iar Luca şi Cleopa ascultau şi li se umplea inima de nădejde şi de dulceaţă.

Astfel s-au apropiat de Emaus. Străinul oprindu-Se, a vorbit: fraţilor, trebuie să ne despărţim, căci eu trec mai departe. A răspuns Luca: o, nu, rămâi cu noi! Iată soarele a asfinţit şi noaptea vine. Mai vorbeşte-ne şi cinează cu noi. Şi intrând în sat la Emaus, au găzduit la o casă săracă şi s-au aşezat la cină. Iar străinul luând pâinea a binecuvântat-o şi frângându-o le-a împărţit-o. Atunci s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut că este Iisus şi au căzut înaintea Lui, dar ridicându-şi frunţile nu L-au mai văzut. Și s-au aşezat la locurile lor privind pâinea frântă. Luca a şoptit atunci cu mare tulburare: cum ardea inima în mine când ne vorbea pe drum şi ne tâlcuia scripturile. Şi pe loc s-au ridicat de la masă cei doi tovarăşi şi ieşind s-au întors la Ierusalim; şi umblau repede abia stăpânind inimile lor de o fericire nespusă. Iar dacă au intrat în cetate, au căutat şi-au găsit pe cei unsprezece apostoli cărora
le-au povestit întâmplarea lor de pe drumul Emausului şi cum au cunoscut ei pe Mântuitorul Cel Înviat, la frângerea pâinii
.

Citește alte articole despre: Sfânta Scriptură, Mihail Sadoveanu, 5 noiembrie

De la același autor

Ultimele din categorie