Acasă la huţulii de la Demăcuşa

Moldova e un ţinut plin de tradiţii şi obiceiuri străvechi. Unele sunt conservate şi transmise nealterate, de la o generaţie la alta, iar peste altele se aşterne, tăcută, uitarea. Poate de aceea, din când în când, e bine să ne amintim de strămoşii noştri, de zestrea pe care ne-au lăsat-o moştenire, de tot ce însemna tradiţie şi autenticitate.

Astăzi vă invităm, pentru o zi, în Bucovina, la Demăcuşa, în inima unui ţinut locuit din vechime de huţuli. Un neam ciudat, a cărui origine n-a fost pe deplin elucidată, un neam despre care se spune că nu şi-a scris niciodată istoria în izvoare sau documente, dar care îşi spune povestea atât de frumos pe ii, pe ouăle încondeiate, pe lemnul sculptat şi în cântecele legănate pe care le transmit prin viu grai bunicii nepoţilor.

Aşezată pe culmi înalte, în coasta comunei Moldoviţa, Demăcuşa continuă salba de aşezări huţule vechi ale Bucovinei, Moldoviţa, Brodina, Cârlibaba, Breaza, Izvoarele Sucevei, Ulma şi Moldova Suliţa, locuitorii fiind, pesemne, urmaşii populaţiilor venite în urmă cu mai bine de trei secole din Galiţia.

Aşezările sunt distincte în peisajul bucovinean, pentru că oamenii locului au un fel de a fi particular: sunt conservatori, ţin la tradiţii, familia e lucrul de căpătâi, iar gospodăriile sunt trainice şi falnice. Dar, dincolo de toate acestea, huţulii au o aplecare deosebită spre frumos, spre artă, spre cântec. Şi poate nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decât îndeletnicirea încondeiatului ouălor, care i-a consacrat deja ca artişti populari peste tot în lume. Pentru că de-aici, din inima Bucovinei, din ţinuturile locuite de huţuli, a pornit oul încondeiat să încânte prin colorit şi motive.

Şi astăzi, ca şi în trecut, femeile din Demăcuşa „scriu“ ouă pe tot parcursul anului, iar ceea ce iese în final din mâinile huţancelor seamănă cu o mică bijuterie. Printre motivele tradiţionale ale huţulilor reproduse pe coaja de ou se numără cărările rătăcite, uneltele agricole, simboluri florale, linia dreaptă, linia frântă, linia vieţii, linia morţii, motive de pe costumele lor tradiţionale, peştele, crucea. „La noi, dacă te duci undeva cu un ou încondeiat, ai deschis o poartă. Sunt femei care scriu ouă tot anul. Sunt foarte frumoase şi ne reprezintă cu adevărat“, consideră Olga Balabasciuc, 65 de ani, din Demăcuşa.

Frumosul nu se găseşte însă numai pe ou. Simţul deosebit al culorilor, formele şi motivele ce se găsesc pe costumul tradiţional trădează, de asemenea, o aplecare artistică excepţională.

Odinioară, la Demăcuşa

Tradiţiile de odinioară n-au fost uitate în zonă. Şi azi bunicile le povestesc nepoţilor, în serile lungi de iarnă, cum trăiau huţanii de altădată, cât de frumos le era portul, datina şi vorba. „Bărbaţii şi femeile purtau opinici, ciorapi de lână până sub genunchi. Purtau costumul tradiţional tot timpul. Eu pe tata numai aşa mi-l amintesc: cu iţari, cămaşă albă, bondiţă toamna sau cojoc lung iarna; aşa umbla la pădure. Socrul meu a fost primar. În costum popular mergea la primărie“, îşi aminteşte Olga Balabasciuc, coborâtă şi ea din neam de huţuli. Şi ea, ca şi mama ei altădată, păstrează şi acum costumul popular în lada veche de zestre şi îl îmbracă din când în când, la sărbători. La fel fac şi celelalte femei de la Demăcuşa, pentru că tot ce provine din trecutul neamului lor face mai mult decât o istorie scrisă.

Şi chiar dacă trecerea timpului a adus cu sine schimbări în vestimentaţie, în felul de a-şi construi şi decora casele, gastronomia rămâne în zonă poate una dintre cele mai curate şi mai autentice. „Şi acum, ca şi atunci când eram copil, în casele de huţani se face mămăligă cu cartofi, lapte acru în cofă, tocin (cartofi cruzi, raşi, amestecaţi cu făină şi ou, din care se modelează turtiţe mici şi se coc în rola sobei), ţvibak (chec în două culori), bujeniţă (carne afumată), babe (cozonaci), pâine cu cartofi şi cu mălai, borş de sfeclă“, explică Olga Balabasciuc.

Tradiţia merge mai departe

Riscul ca tot ce se ştie de la înaintaşi să se piardă aproape că nu există la Demăcuşa. În primul rând că e în datul huţanilor să transmită prin lucrul mâinilor şi prin viu grai tot ce ţine de neamul lor şi mai apoi pentru că la şcoala din sat copiii se pot bucura de un colţ muzeal în care sunt adunate obiecte din inventarul unei gospodării tradiţionale. Iar dascălii au grijă să le explice rostul fiecărui obiect şi mai ales să-i înveţe lecţia respectului faţă de trecut. „Vorbeam adesea cu copiii în timpul orelor despre tradiţii şi obiceiuri şi despre lucrurile care trebuie păstrate în muzee. Şi pentru că mereu mă întrebau cum arată un astfel de muzeu, m-am gândit să amenajăm împreună un colţ muzeal chiar în şcoala noastră. Asta s-a întâmplat în 2009. Am căutat scorţare pe la casele femeilor, fotografii cu rame de lemn, vechi de peste o sută de ani, specifice zonei noastre, costume vechi, cămăşi, opinci, icoane, tot ce ne reprezintă. Cred că e important pentru ei să ştie de unde vin şi cine sunt“, ne-a explicat Angelica Balabasciuc, învăţătoare la Şcoala Demăcuşa.

Citește alte articole despre: Bucovina, obiceiuri străvechi, huţuli, Demăcuşa

De la același autor

Ultimele din categorie